Tânăr din Prundu Bârgăului, reținut de polițiști! A sustras o mașină și a condus fără permis,
La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la furtul unui autoturism parcat în proximitatea părții carosabile, pe Drumul Județean 172D, în apropierea unui imobil din Bistrița Bârgăului.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au identificat, depistat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani din Prundu Bârgăului, bănuit de comiterea faptei.
Totodată, în urma investigațiilor efectuate polițiștii au constatat faptul că tânărul ar fi condus autovehiculul deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar ulterior l-ar fi abandonat pe o stradă din Bistrița.
În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Polițiștii Secției 2 continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- Un tânăr din Rusu Bârgăului, reținut! Băut şi fără permis, a „sustras” maşina tatălui său
- Tânăr din Prundu Bârgăului, reţinut! A condus fără permis, sub influenţa drogurilor, un autoturis neînmatriculat!
- Un bârgăuan, de 18 ani, reţinut după ce a furat o maşină dintr-o curte din Unirea. A condus-o fără a avea permis, apoi a abandonat-o la Jelna
- Tânăr din Bistriţa Bârgăului, reținut 24 ore. A furat un autovehicul, a condus băut şi fără permis
- Tânăr de 25 de ani din Prundu Bârgăului, reținut pentru 24 de ore după ce a condus ilegal o motocicletă și a încercat să inducă în eroare polițiștii
Adaugă comentariu nou