"Noaptea”- romanul unui supraviețuitor al Holocaustului

Originar din Sighetul Marmației, unde a văzut lumina zilei în 1928, Elie Wiesel este autorul romanului ,,Noaptea”, o operă autobiografică cu puternice rezonanțe sufletești, în care se oglindește experiența sa de viață din timpul Holocaustului. În anul 1944, anul deportării sale la Auschwitz și apoi la Birkenau, Elie Wiesel avea cincisprezece ani, trăia într-o comunitate de evrei din Sighet și credea cu fervoare în Dumnezeu.

După ce trupele naziste preiau controlul asupra orașului, adolescentul va trăi cu groază realitățile ghetoului și apoi pe cele din lagărele de exterminare. Mama  și sora lui mai mică, Judit, sunt ucise chiar în seara în care ajung la Auschwitz, în timp ce el și tatăl lui vor cunoaște zi de zi, până la eliberare, toate ororile dezumanizării.  Ceea ce se petrece în sufletul unui copil de 15 ani, în prima noapte petrecută într-un lagăr scufundat în noroi şi beznă, în plin secol XX este amplu relatat în paginile acestei cărți…  „Nu voi uita niciodată acea noapte, prima noapte în lagăr, care a făcut din viaţa mea o noapte lungă şi de şapte ori zăvorâtă. … Niciodată nu voi uita acele  momente  care mi l-au ucis pe Dumnezeu şi mi-au distrus sufletul  transformându-mi  visele în cenuşă.”

 Tot ceea ce trăiește și vede Elie Wiesel în lagăr, crimele abominabile asupra copiilor aruncați de vii în cuptoarele immense, munca până la epuizare, gazarea, condițiile  și tratamentele inumane sunt pelicule înregistrate pe banda memoriei sale, dezvăluite după 13 ani de la eliberare, când jurnalul său devine o carte pe care o intitulează simbolic ,,Noaptea”. Prima parte începe cu descrierea familiei și a locurilor copilăriei, vorbind despre comunitatea evreilor din Sighet, despre credința sa, dar și despre primele semne ale întâmplărilor ce aveau să urmeze odată cu ocupația nazistă. Pentru el și familia sa, șocul deportării și drumul făcut până la Auschvitz în vagoanele de vite supraaglomerate a fost doar începutul cruzimii.

Cea mai mare parte a romanului se concentrează pe viața din lagăr, pe atrocitățile văzute prin ochii adolescentului Elie Wiesel, dar obstacolul cel mai greu de trecut  este evitarea pierderii simțului uman, referindu-se la pierderea credinței, la atrocitățile comise de naziști, întâmplări care l-au marcat pe viață.

Autorul se revoltă deseori împotriva lui Dumnezeu, această revoltă este și unul dintre motivele pentru care, în anii războiului, au existat evrei sau creștini care au renunțat la credință, parțial sau total, văzându-se abandonați. Din poporul ales, evreii au devenit poporul exterminat în lagărele naziste. Elie Wiesel s-a revoltat și atunci, l-a chemat și strigat pe Dumnezeu, dar nu i-a răspuns. Încrâncenarea și durerea răzbat din fiecare ȋntrebare amară: ,,Binecuvântat fie numele celui veșnic! De ce, oare de ce L-aș binecuvânta? Toate fibrele ființei mele se revoltau. De ce îngăduise El să fie arși mii de copii în gropile din lagăr? De ce îngăduia El să funcționeze șase crematorii zi și noapte, în zilele de Sabat și în zilele de sărbătoare? De ce, în marea lui putere, crease Auschwitz, Birkenau, Buna și atâtea uzine ale morții? Cum aș putea să-I spun: ”Binecuvântat să fii TU, cel veșnic, stăpânul universului, care ne-ai ales între popoare pentru a fi torturat zi și noapte, pentru a-i vedea pe tații noștri, pe mamele noastre, pe frații noștri sfârșind în crematorii? Lăudat fie numele Tău sfânt, Tu, care ne-ai ales pentru a fi sacrificați pe altarul Tău?”

          Ultima parte a cărții surprinde istovitorul marș al morții până într-un alt lagăr aflat mai departe de linia frontului, precum și  momentul eliberării lagărului de către trupele americane. Acum  își pierde tatăl, pentru care își face un proces de conștiință că n-a avut puterea de a-l salva de la moarte.

           După eliberarea lagărelor de concentrare, Elie Wiesel a fost dus în Franța împreună cu alți copii orfani de război. Acolo a locuit într-un orfelinat care se ocupa de îngrijirea și educarea tinerilor supraviețuitori ai Holocaustului. În timpul șederii sale în Franța, Elie a învățat limba franceză, și-a continuat studiile la Universitatea Sorbona,  a devenit jurnalist, scriitor renumit și apoi profesor la marile universități din SUA, fiind laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Prin romanul ,,Noaptea ”, dar și prin celelalte 40 de cărți editate, el vorbește despre  propria sa viață, despre propria sa moarte și își dorește ca ele să fie un avertisment adresat lumii, pentru ca asemenea evenimente să nu se mai repete.