Bistrițean reținut, după ce și-a amenințat fiica și pe socru! Un nou ordin de protecție emis
Update: La data de 9 octombrie a.c. bărbatul de 46 de ani din Bistrița, reținut pentru 24 de ore și cercetat pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, amenințare şi încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.
În urma cercetărilor și probelor administrate, polițiștii Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 46 de ani din Bistrița, cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu, amenințare și încălcarea ordinului de protecție.
În fapt, acesta ar fi încălcat, în repetate rânduri, măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis la data de 1 octombrie a.c., în sensul că s-ar fi apropiat la o distanță mai mică față de fiica sa și bunicul acesteia, deși îi era interzis. Totodată, l-ar fi amenințat pe bărbat în repetate rânduri.
În urma celor constatate de polițiști, la data de 7 octombrie a.c., pentru protejarea celor doi, Judecătoria Bistrița a dispus emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de 8 luni și obligarea bărbatului de 46 de ani de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere.
În momentul în care i-au fost aduse la cunoștință obligațiile dispuse, bărbatul a refuzat, fiind reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă, a informat IPJ BN.
Citiţi şi:
- Tânăr din Livezile, arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție, distrugere și amenințare
- Clujean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție agresând o femeie la Urmeniș
- Bistriţean reţinut,după ce şi-a ameninţat şi agresat verbal soţia. Nu a respectat ordinul de protecţie provizoriu
- Bărbat din Agrișu de Jos reţinut după ce şi-ar fi ameniunţat mama şi sora încălcând ordinul de protecție
- Bărbat de 29 de ani, din Bistriţa, reținut pentru lovirea fostei iubite şi încălcarea ordinului de protecţie
Adaugă comentariu nou