Preot Nicolae Feier:Nu am de gând să candidez în viitor nici pe listele unui partid, nici independent, socotind că preoţia este
În decursul timpului mi s-au făcut diverse propuneri pentru diferite demnităţi din sfera politicului pe care le-am refuzat cu eleganţă, fără să supăr pe nimeni, dorind să rămân preot slujitor al tuturor indiferent de opţiunile politice. În acelaşi timp, am refuzat şi propunerea de a candida pentru postul de primar al Municipiului Bistriţa, invocând opoziţia arhicunoscută a mitropolitului Bartolomeu.
Nu am de gând să candidez în viitor nici pe listele unui partid, nici independent, socotind că preoţia este incompatibilă cu aceste demnităţi. Mai mult, nu am nicio opţiune politică personală de niciun fel, aşa cum greşit se dă de înţeles.
În decursul celor 12 ani de când lucrez în media bistriţeană, în cele peste 600 de ore emise de către AS TV, nu cred că găseşte cineva vreo referire la activităţi politice, ci am slujit cum am ştiut mai bine, cu mijloace specifice preoţeşti Biserica şi Neamul Românesc.
Cât despre faptul că aş fi solicitat aprobarea mitropolitului Bartolomeu pentru a intra în viaţa politică, amintesc că, în momentul în care, în iarnă, mi s-a făcut propunerea, marele mitropolit era pe patul de moarte şi „discuţia tensionată” relatată ca de la faţa locului în presă nu a avut cum să aibă loc, deşi unora poate că le-ar fi plăcut să mă vadă dat afară din birou şi ameninţat de către ierarhul meu.
Relaţia mea cu marele mitropolit a fost una specială, aşa cum reiese din „Omagiul” adresat de către acesta academicianului Mircea Păcurariu, profesorul meu de Istorie a Bisericii, împreună cu care m-a îndrumat în munca pentru canonizarea sfinţilor bistriţeni.
Aşa că voi solicita autorităţilor bisericeşti aprobarea ca în „Panteonul Bistriţei”, alături de ceilalţi mari ierarhi bistriţeni, să aşezăm şi numele marelui ierarh, mitropolitul academician Bartolomeu Anania, care a făcut pentru judeţul nostru ce nu a reuşit să facă nici primul patriarh român, Miron Cristea, a cărui mamă era din Galaţii Bistriţei: două canonizări consecutive, înscriind numele a cinci sate şi a cinci sfinţi din judeţul nostru în Calendarul Bisericii Ortodoxe, pentru totdeauna.
Cât despre politică şi candidaturi, să le lăsăm în seama politicienilor, deşi mă doare turnura nefericită pe care a luat-o o simplă propunere pentru o demnitate publică, refuzată poate nu suficient de ferm, din decenţă. Iertăm toate pentru Inviere şi să zicem „Hristos a Înviat!”.
Preot Nicolae Feier – Bistriţa
Citiţi şi:
- Pr. Prof. Dr. ADRIAN CHERHAŢ, inspector de Religie: În copilărie nu aveam nici vocaţie, nici dorinţă şi nici vreun îndemn ca să ajung preot
- Dacă mă aleg cetăţenii, nu voi părăsi funcţia de preşedinte al CJ, nici dacă-mi propune Trump să mergem la peşti
- Publicistica lui Valeriu Anania
- Reuniunea corală de muzică religioasă “Bartolomeu Anania”, ediția cu numărul X, sub semnul divinului
- CONDUCEREA PDL A DEMISIONAT. Boc: Nu mai candidez la şefia partidului. Nici Blaga
Adaugă comentariu nou