Contractele de muncă trebuie încheiate înaintea desfăşurării activităţii
Este doar una dintre principalele prevederi ale noului Cod al Muncii ce va intra în vigoare pe 1 mai.
Angajatorii care vor încadra persoane în muncă, vor avea obligaţia de a încheia contracte de muncă în formă scrisă anterior începerii activităţii salariatului.
Prevederea face parte din principalele modificări şi reformulări aduse noului Cod al muncii, publicat recent în Monitorul Oficial, ce va intra în vigoare începând cu data de 1 mai.
Noile modificări prevăd că perioada de probă este de maximum 90 zile pentru funcţiile de execuţie şi 120 zile pentru funcţiile de conducere. Primele şase luni de la debutul în profesie sunt considerate stagiatură pentru absolvenţii de învăţământ superior.
La sfârşitul perioadei, angajatorul va elibera salariatului o adeverinţă vizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Dacă în desfăşurarea activităţii salariatul trebuie să deţină un aviz/autorizaţie ce se reînnoieşte, iar acesta nu respectă acest fapt, contractul de muncă încetează de drept după şase luni de la data la care trebuia efectuată reînnoirea.
Noul Cod al muncii mai prevede că, în cazul reducerii temporare a activităţii pentru motive economice, tehnologice angajatorul poate reduce programul de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu diminuarea salariului.
Termenul de preaviz în cazul demisiei este de maximum 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţie de execuţie şi 45 de zile pentru salariaţii cu funcţie de conducere sau conform clauzelor din contractul de munca dacă s-a semnat în alt fel.
Contractul de muncă de perioadă determinată este de maximum 36 de luni. Dacă ulterior, în 3 luni de la încetarea primului contract se semnează un alt contract cu perioadă determinată, acesta este considerat succesiv primului, iar perioada nu poate depăşi 12 luni.
O altă prevedere se referă la munca suplimentară care se compensează prin ore libere plătite în termen de 60 zile calendaristice după efectuarea acesteia. În perioada de reducere a activităţii se pot acorda zile libere plătite pentru orele suplimentare în următoarele 12 luni.
În cazul în care programarea concediului de odihnă se face fracţionat, angajatorul are obligaţia ca cel puţin o perioadă într-un an să fie de cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
Citiţi şi:
- Preavizul, în cazul demisiilor, ar putea creşte la 20 de zile
- ITM-ul începe controalele
- Codul Muncii a ajuns la Parlament, Opoziţia anunţă moţiunea de cenzură
- În perioada 11.10.2024- 31.12.2024, Campania națională de informare și conștientizare a angajatorilor și salariaților cu privire la eliberarea adeverințelor de vechime
- Subvenţie lunară de 300 lei pentru fiecare ucenic angajat
Adaugă comentariu nou