Primarii social-democraţi bistriţeni susţin protoculul cu ACD
Organizaţiile locale din Bistriţa-Năsăud ale Partidului Social Democrat susţin parafarea unui protocol de colaborare cu Alianţa de Centru Dreapta, ca premisă a unor rezultate care să conducă la înlăturarea Guvernului Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu. Cel puţin acesta a fost rezultatul consultărilor interne dintre staff-ul PSD, prezidat de Victor Ponta, şi Consiliul Judeţean extins al PSD Bistriţa-Năsăud.
Nicolae Anghel, primarul comunei Coşbuc, a fost portavoce pentru aleşii locali ai Partidului Social Democrat. “Trăiesc de 41 de ani în Bistriţa-Năsăud. I-am cunoscut pe foarte mulţi dintre locuitorii acestui judeţ. Ardeleanul este molcom, răbdător, poţi să-I pui multe în spate, dar când nu mai poate este unit. Eu cred că suntem de acord cu o alinaţă PSD-PNL. Domnul Ponta să facă această alianţă, dar să negocieze la sânge condiţiile. Toţi suntem hotărâţi să facem o schimbare în România”, a declarat Anghel, cerându-i lui Victor Ponta să-I mobilizeze şi pe parlamentarii social-democraţi.
Şi primarul Nicolae Bodiu de la Rebrişoara a reconfirmat sprijinul social-democraţilor din Bistriţa-Năsăud pentru această construcţie politică, precizând că doar aşa “România va fi redată românilor”. După ce a recitat “Doina” lui Mihai Eminescu, edilul rebrişorean a compus şi el două versuri apreciate de audienţa pesedistă. “Numai cu Ponta înainte, vom porni ţara-nainte!”, a spus Bodiu, spre deliciul sălii, încheind cu promisiunea că, pe deputatul Radu Moldovan, PSD îl va face preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăsud.
La întâlnirea de la finele săptămânii trecute, liderul Victor Ponta a dorit, potrivit propriilor declaraţii, să se sfătuiască cu activiştii PSD din judeţ. El le-a prezentat pesediştilor bistriţeni cele două opţiuni: un scor de 40% în Opoziţie sau 35% la guvernare. Ponta a spus că nu vrea să fie prim-ministru cu un preşedinte ca Traian Băsescu, şi nici alături de Ioan Oltean, Iona Botiş “şi toţi ceilalţi”. De altfel, referindu-se la PDL Bistriţa-Năsăud şi la duetul Ioan Oltean-Ioan Botiş, Ponta a precizat că “s-a-ntâlnit hoţul cu prostul”.
Finalmente, explicând principiul parităţii, Victor Ponta a declarat: “Ce avem păstrăm, ce au ei (n.n. –PNL şi PC) păstrează, luăm cât putem de mult de la PDL”.
Citiţi şi:
- PC a validat protocolul de colaborare cu PNL şi l-a invalidat pe cel cu PSD
- Până în 1 martie va fi semnat protocolul de colaborare între PSD şi ACD
- Tinerii social-democraţi bistriţeni susţin candidatura lui Victor Ponta
- Ovidiu Creţu: De la Tisa pînă la Nistru, Victor Ponta, prim-ministru!
- PSD BN: Colegii social-democraţi din Bistriţa-Năsăud îi cer lui Victor Ponta să rămână în fruntea Guvernului. Nu credem că, în ziua depunerii unei moţiuni de cenzură, chemarea premierului la DNA este doar o întâmplare
Adaugă comentariu nou