Efectele directe ale crizei se simt si la Bistriţa

Scaderea creditarii, diminuarea leasingului si a vanzarii de autoturisme noi afecteaza si piata locala a asigurarilor din Bistrita Nasaud. Judetul cu o populatie ce depaseste cu putin 300.000 locuitori, si-a depasit, totusi, din punct de vedere al statisticilor economice, potentialul teoretic.

Cu o medie a veniturilor pe locuitor superioara mediei nationale, cu o industrie destul de dezvoltata alaturi de prezenta investitiilor straine la nivelul judetului, acesta nu face, totusi exceptie de la efectele contextului economic actual.

Cu toate acestea, asiguratorii din judet obtin rezultate care ii plaseaza in ierarhia interna a companiilor de asigurari peste unele sucursale situate in zone cu potential economic superior.

"Exista obiective asigurabile mari in Bistrita Nasaud, avem si multi transportatori printre clientii nostri. Din pacate, acestia au fost afectati de criza si au renuntat la o parte dintre contractele aflate in derulare, pe fondul diminuarii afacerilor din domeniu" afirma Mircea MOCODEANU, Director, ASTRA Asigurari-UNIQA, Sucursala Bistrita-Nasaud.

"In mod evident, scaderea volumului de business din domeniul auto nu avea cum sa nu ne afecteze. In acest context, ne orientam la nivelul sucursalei catre asigurari de bunuri, precum si catre cele de raspunderi. Cele mai stringente probleme la nivelul judetului sunt: rata somajului in crestere, nivelul scazut al veniturilor pe cap de locuitor si restrangerea activitatii multor societati comerciale", a precizat, pentru echipa Programului "Unde Ma Asigur?", Felician TEOC, Director, UNIQA Asigurari Bistrita-Nasaud.

"La nivelul judetului sunt prezenti operatori economici importanti si multi investitori straini. Chiar daca nu pare, Bistrita-Nasaud este un judet industrializat. Am incercat sa fructificam, in special pe segmentul asigurarilor de viata, reintoarcerea bistritenilor plecati la munca in strainatate", declara Dorin VRASMAS, Director, GENERALI Bistrita- Nasaud.

Din pacate, unul dintre obiectivele primordiale ale tuturor reprezentantelor locale de profil a devenit, pe fondul crizei, pastrarea clientilor deja existenti. Mai mult, o problema pentru piata asigurarilor devine aceea ca, de fapt, clientii nu renunta doar la o companie migrand la un alt asigurator, ci renunta total la aceste servicii. Dorel HERINEAN, Director, BCR Asigurari Bistrita-Nasaud explica "Circa 30% dintre clientii existenti nu si-au mai reinnoit politele pe segmentul auto, persoanele fizice fiind majoritare in aceasta categorie. Ingrijorator este faptul ca acestia au renuntat total la asigurare, motivand dificultatile financiare generate de criza. De asemenea, diminuarea semnificativa a creditarii s-a simtit si in afacerile noastre." Reducerea creditarii s-a simtit si la ASIBAN Bistrita-Nasaud: "Intr-adevar, pe segmentul asigurarilor de credite s-a remarcat o diminuare a volumului subscrierilor, practic in primele 6 luni ale anului in curs am consemnat o scadere cu pana la 15 procente a volumului afacerilor" afirma Ramona ONITA, Sef Serviciu Economic in cadrul Sucursalei ASIBAN Bistrita-Nasaud.

In aceeasi ordine de idei, "criza economica pe care o traversam a condus la scaderea incasarilor cu circa 15% a asigurarilor auto, la restrangerea segmentului asigurarilor facultative, incasarea cu dificultate a primelor subscrise. Dintre problemele acute ale pietei asigurarilor amintim scaderea vanzarilor de auto noi si second hand prin intermediul dealerilor locali, dar si cresterea somajului care determina implicit diminuarea vanzarilor de polite", afirma Codruta CIOROIANU, Director Agentie, BT Asigurari Bistrita-Nasaud.

Intalnirile Echipei Programului Unde Ma Asigur continua in urmatoarele 2 zile la Bistrita. Concluziile in urma vizitelor alaturi de dezbaterea principalelor aspecte ale pietei locale a asigurarilor vor fi dezbatute vineri 28 august a.c., in cadrul Zilei Asigurarilor, incepand cu ora 10:00 la Sala de Conferinte a Hotelului Coroana de Aur din Bistrita.

Editor: Alex ROSCA, Oleg DORONCEANU, Publicatiile XPRIMM

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5