Planul de acţiune „Romii 2006-2008” a ajuns la final

În judeţul nostru, în 20 de comune cu pondere mare de romi s-a constatat necesitatea încadrării unui expert local pentru a facilita comunicarea între administraţia locală şi cetăţenii de etnie romă, şi pentru a înlesni accesul în comunitate. Din cele 20 de unităţi administrativ –teritoriale, în şase sunt angajaţi experţi locali pentru romi care s-au implicat în implementarea Planului de acţiune „2006-2008”, iar în cursul acestui an au realizat o serie de activităţi. Aproximativ 80 de persoane au beneficiat de sprijin în refacerea actelor de identitate şi stare civilă. Peste 20 de persoane de etnie romă sunt beneficiari la Cantina de Ajutor Social, pentru care s-au alocat fonduri de peste 3.000 de lei, iar 30 de copii au beneficiat lunar de lapte praf gratuit, în valoare de aproape 15.000 lei. De asemenea, 30 de familii de etnici romi au beneficiat de prevederile legii 416 privind venitul minim garantat, iar 97 de familii de etnie romă au primit alocaţii familiale complementare şi de susţinere pentru familia monoparentală. Tot prin intermediul planului de acţiune „Romii 2006-2008”, au fost acordate prestaţii financiare excepţionale pentru prevenirea abandonului şcolar unui număr de 103 copii. Valoarea acestor ajutoare se ridică la suma de 18.000 de lei.

În perioada următoare, primarii comunelor Lechinţa, Petru Rareş şi Mărişelu şi-au exprimat intenţia de a încadra experţi locali pentru romi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5