Mircea Daroşi a lansat cartea „Gavril Istrate – Decanul filologilor români”

Cu câteva zile înainte ca prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate să împlinească venerabilă vârstă de 99 ani, prietenul dumnealui, prof. Mircea Daroşi, îi face, poate, cea mai frumoasă surpriză scriind cartea „Gavril Istrate – Decanul filologilor români”. Lansarea cărţii a avut loc în localitatea Nepos (satul natal al celor doi „implicaţi”), la Şcoala Generală „Gavril Istrate”, instituţie şcolară care-l are mentor spiritual pe „ardeleanul moldovenizat”, la iniţiativa profesorului Mircea Daroşi.
Au fost prezenţi la eveniment primarul comunei Feldru - Grigore Ţiolan, viceprimarul Iacob Sângeorzan, prof. Călin Sbârciu - director adjunct al şcolii din Feldru, prof. Ioan Seni – preşedinte Astra, familia Lucreţia şi Ioan Mititean, vicepreşedintele Astra Rebrişoara – Leon Catarig, Viorel Gros de la Radio „Antena Satelor” – fiu al Neposului, nepotul de frate al prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate, cadre didactice, prof. de matematică – Măriuca Pop – directorul şcolii şi alţi iubitori ai cărţilor: săteni şi elevi.
În deschiderea lansării de carte, cei prezenţi au vizionat expoziţia tematică „Obiective turistice din Ţara Năsăudului, judeţ şi România” a Pictorului Verde - cum este ştiut autorul tablourilor – Nechita Bumbu. Au putut fi admirate şcoli vechi, biserici, instituţii, mori de apă pe cale de dispariţie, peisaje de o frumuseţe care te îmbie să porneşti la drum.
„Scrierea cărţii monografice „Gavril Istrate – Decanul filologilor români”, aşa cum mărturiseşte autorul, se vrea un călduros omagiu adus ardeleanului moldovenizat…” care este „printre puţinii oameni de mare cultură aflaţi în viaţă, care i-a cunoscut personal pe Rebreanu, Lucian Blaga şi Ibrăileanu, s-a bucurat de prelegerile lui Iorgu Iordan şi George Călinescu, a fost profesorul renumitului actor Octavian Cotescu, al poeţilor Marin Sorescu, Aurel Rău, Valeriu Stancu, al regretatului „Doar o vorbă să-ţi mai spun”, cum a rămas supranumit Prunteanu”.
„Am scris cartea nu numai pentru a ne mândri noi, neposenii, cu domnul Gavril Istrate, ci pentru toată Ţara Năsăudului, unde s-a „şcolit” în anii de liceu, pentru cei din Moldova, unde şi-a urmat studiile la Universitatea din Iaşi şi unde s-a stabilit, rămânând până astăzi şi pe mai departe, pentru toată România…”, a mărturisit, emoţionat, profesorul Mircea Daroşi.
În alocuţiunea sa, prof. Ioan Seni l-a felicitat pe autor nu numai pentru cartea lansată vineri, 15 februarie a.c., care „este un act de recunoştinţă şi respect pentru o personalitate în domeniile: academic, scriitoricesc, cercetării, lingvistice, astriste, publicistice etc…” ci pentru toată activitatea lui atât ca fost cadru didactic, cât şi ca scriitor, cercetător, monografist, precizând că Despărţământul Năsăudean Astra susţine valorile naţionale, culturale, creştine…
Cuvinte de apreciere la adresa prof. Mircea Daroşi a avut şi un alt coleg de „peniţă”, publicistul Ioan Mititean: „Profesorul Daroşi a făcut un gest umanitar scoţând această carte… Datorită lui, şcoala din Nepos se numeşte „Şcoala Generală „Gavril Istrate”… Este omul care-şi dă singur de lucru, lăsând urme peste tot pe unde trece (cărţi despre Parva, unde a profesat până la pensionare, Nepos, unde s-a stabilit după pensionare, cercetări folclorice etc.)”. Aceleaşi cuvinte frumoase i le-a adresat şi Lucreţia Mititean: „Ascultând, am avut impresia că domnul Gavril Istrate este printre noi. Îi mulţumesc domnului Daroşi pentru tot ce face. Neposul este un izvor bun pentru cărturari…”.
Primarul comunei Feldru (de care aparţine Neposul), Grigore Ţiolan, recunoaşte că „Aceste cărţi ale profesorului Daroşi sunt o hrană sufletească pentru noi toţi. Vă sugerez să scrieţi şi despre prof. Scridon şi alţi oameni de cultură din localitatea pe care o administrez. Promit că ajut la editarea acestor „comori”. Cu astfel de oameni printre noi, ne simţim mai puternici”, spunea primarul, referindu-se la prof. Mircea Daroşi şi pictorul Nechita Bumbu, adăugând „Ar trebui să avem aici încă o şcoală care, în viitor, să-i poarte numele profesorului Daroşi”.
Cuvinte de apreciere asupra cărţii, dar chiar a întregii opere a prof. Daroşi, au avut şi prof. Măriuca Pop - directorul şcolii gazdă a evenimentului, Leon Catarig – vicepreşedinte Cerc Astra Rebrişoara, prof. Scridon – cumnata autorului şi colegă de catedră la Şcoala din Parva, toţi recunoscând că „Neposul a fost şi rămâne un focar al culturii”.
În final, profesorul Mircea Daroşi a mulţumit celor prezenţi pentru aprecieri, mărturisind că „Încă de la vârsta de 7 ani am început să consemnez, să reţin tot ceea ce mi se părea important, astăzi având editate zece cărţi: „Icoane de suflet”, „Parva – nume de legendă”, „Nepos – vatră de legendă”, „Pe urmele lui Vasile Scurtu” (prieten de suflet al prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate), „Gheorghe Stelian – o viaţă în slujba comunităţii”, „Monografia Bisericii Ortodoxe”, „Coloana de lumină”, „Zestrea etnoculturală a satului Nepos”, „Colaborări cotidiene” – vol. I, „Decanul filologilor români – Gavril Istrate”.
Despre cartea lansată (a cărei recenzie va fi făcută de o serie de specialişti) voi spune doar că este structurată pe cinci capitole, urmate de cuvinte, elogii ale unor oameni de prestigiu cultural adresate prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate la diferite evenimente, recenzii, scrisori, dar şi imagini din viaţa şi activitatea celui care pe 23 februarie 2012 va împlini 99 de ani, ocazie fericită ca şi cotidianul „Răsunetul” să-i ureze multă sănătate, zile senine şi să-i mulţumească pentru onoarea de a fi colaborat cu ziarul dumnealui de suflet.
„La mulţi şi fericiţi ani!”, domnule prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate.
Olga Lucuţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5