Domnului profesor Gavril Istrate, cu drag !

 Să scrii despre prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate, titanul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, așa cum a fost perceput el în opinia ieșeană, dar şi în plan naţional, nu este un lucru ușor și, mă gândesc, ca nu cumva cuvintele mele să fie prea sărace pentru a reliefa anvergura personalității sale.

 L-am cunoscut abia după ce s-a pensionat, când venea la Nepos, în vizită la rudele sale, câte se mai aflau încă în viaţă. Chiar dacă diferenţa de vârstă dintre noi era destul de mare, nu putea fi o piedică de-a avea o relaţie de prie­tenie, cum rar se întâmplă între asemenea generaţii. Ştiam multe lucruri despre el, încă din perioada studiilor univer­sitare, când audiam cursurile de filologie şi ligvistică, în care era amintit ca unul dintre specialiştii de seamă ai acestui domeniu.

 Întâlnirile noastre de peste ani m-au convins şi mai mult că profesorul universitar Gavril Istrate este un mare om de cultură. Abia aşteptam să vină la Nepos să stăm de vorbă, dar se întâmpla adesea ca eu să nu pot interveni prea mult în discuţii, pentru că avea un debit verbal şi o memorie uluitoare care mă captiva, stârnindu-mi o aprinsă curiozitate. Mi se părea nedrept să-l întrerup cu vreo întrebare, ce nu putea fi decât banală. Avea plăcerea să vorbească despre dascălul său din sat, Andron Petri, dar nu-i uita nici pe cei din Năsăud şi îi elogia pe universitarii ieşeni, care i-au conturat formaţia intelectuală, precum Garabet Ibrăileanu, Iorgu Iordan, George Călinescu, Gheorghe Ivănescu şi mulţi alţii.

 L-am însoţit de nenumărate ori la întâlnirile Astrei năsăudene sau la alte evenimente culturale din judeţ, pre­cum “Saloanele Liviu Rebreanu” şi “Zilele Coşbuc”, unde era aşteptat cu mare drag să conferenţieze despre marii noştri scriitori.

 Citindu-i opera, m-am apropiat şi mai mult de intelec­tualul de înaltă cultură umană. În toamna anului 2013 i-am dedicat cartea “Gravril Istrate – decanul filolo­gilor români”, pe care nu ştiu dacă a reuşit, măcar s-o răsfoiască, pentru că se afla într-o stare avansată de suferinţă, dar mi-a scris nepotul său Alexandru că a vărsat lacrimi de bucurie când a văzut-o. L-au mai podidit lacrimile la “Zilele Neposului”, în 2004, când şcoala din localitate a fost botezată cu numele lui; Şcoala Generală “Gavril Istrate”. Atunci mi-a spus: “Mi-ai făcut o mare bucurie, domnule Daroşi. Nu cre­deam că o să trăiesc ase­menea momente”.

 La un an, după ce s-a stins din viaţă, am editat volumul “Evocări”, care cuprinde discursurile omagiale ale colegilor din universitate, ale foştilor lui studenţi, sau cunos­cuţi, şi nu în ultimul rând ale unor năsăudeni apro­piaţi sufletului său.

 Până la revoluţia din decembrie 1989, personalitatea lui Gavril Istrate a fost cunoscută destul de puţin la nivelul judeţului nostru, fiind considerat mai mult moldovean decât ardelean, ca după acest eveniment să intre în atenţia unor instituţii culturale, precum Muzeul Grăniceresc, Bib­lio­teca Judeţeană “George Coşbuc”, Casa de Cultură Năsăud şi în mod deosebit a Astrei năsăudene.

 “Ardeleanul moldovenizat” este cel de-al treilea vo­lum pe care îl dedic filologului, lingvistului şi scriitorului Gavril Istrate, membru USR din 1994. Sunt evocări pe care le-am publicat de-a lungul anilor în ziarele locale “Răsu­netul” şi “Bistriţa news”, în revistele literare “Luceafărul” Botoşani, “Vatra veche” Târgu Mureş, “Caiete silvane” Zalău, “Conflu­enţe literare” Cluj-Napoca, “Mişcarea literară” Bistriţa, “Astra năsăudeană”, “Familia română” Iaşi, “Astra blăjeană”, “Cui­bul visurilor” Maieru etc.

 Prin conţinutul lor, am vrut să fac cunoscută şi în judeţul nostru personalitatea complexă, a acestui “patriarh al limbii române”, care prin ideile sale novatoare a revolu­ţionat filologia şi lingvistica românească.

 Gavril Istrate i-a cunoscut personal pe Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga şi Irăileanu, s-a bucurat de prelegerile lui Iorgu Iordan şi George Călinescu, a fost profesorul renumitului actor Octavian Cotescu, al poeţilor Marin Sorescu, Aurel Rău, Valeriu Stancu şi a unui număr însemnat de dascăli al căror nume a onorat învăţământul mediu şi universitar. Unii dintre ei i-au devenit prieteni apro­piaţi, prietenie pe care am încercat s-o evoc în câteva eseuri inspirate din amintirile profesorului ieşean. Volumul cuprinde şi câteva recenzii ale cărţilor lui Gavril Istrate, privind contribuţia sa la teoria originii limbii române literare. Mi s-au părut extrem de bine documentate analizele lingvistice asupra operelor lui Coşbuc, Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mihai Eminescu, Octavian Goga etc.

 Un aspect inedit este lista studiilor şi articolelor pe care le-a scris de-a lungul vremii, listă pe care am întocmit-o pe baza documentelor din arhiva personală a profeso­ru­lui pe care mi le-a oferit în ultima perioadă a vieţii sale, dar e posibil să fi scăpat unele dintre ele, deoarece numărul lor este impre­sionant de mare şi mai ales atât de răspândite în diverse publicaţii literare şi de specialitate. La toate acestea am adăugat şi corespondenţa mea cu ilustrul profesor, pe care o consider o punte de legătură a vremelnicei noastre prietenii.

 Toate cele trei volume pe care le-am dedicat lui Gavril Istrate sunt un pios omagiu adus marelui cărturar plecat din legendarul său Nepos să revoluţioneze filologia şi lingvistica românească.