La Festivalul Usturoiului, ceaunele dau în clocot şi carnea sfârâie-n proţap sau pe grill !
Balmoş cum numai la stânele din Parva se mai poate mânca, delicatese din vânat gătite de silvicultorii din Bistriţa-Bârgăului sau papricaş făcut de-ţi lasă gura apă de bucătarii de la Produs de Cluj, acestea sunt doar câteva dintre tentaţiile care vă aşteaptă în Ţinutul Contelui Dracula, la Festivalul Usturoiului.
Timp de două zile, în 7 şi 8 septembrie, aerul din Pasul Tihuţa se va îmbogăţi cu miresmele bunătăţurilor pregătite la concursurile culinare organizate la Festivalul Usturoiului: unul pe profesii, care va avea loc sâmbătă şi unul al primăriilor, care vor arăta lumii întregi cu ce îşi primesc gospodarii din comunele lor oaspeţii, atunci când cineva le calcă pragul. Asta în timp ce la scenă şi în perimetrul locului de desfăşurare a festivalului vor avea loc spectacole artistice şi întreceri sportive, iar copiii se vor juca în voie hapuc, lapte gros sau alte jocuri demult uitate.
Poliţiştiim jandarmii, pompierii, jurnaliştii şi alte echipe structurate pe bresle sau profesii se vor întrece sâmbătă, 7 septembrie, în gătitul celor mai bune mâncăruri la ceaun, în care singurul ingredient obligatoriu şi cunoscut este usturoiul, iar restul rămân la inspiraţia bucătarilor.
Primăriile Prundu Bârgăului, Bistriţa-Bârgăului, Josenii Bârgăului, Tiha Bârgăului, Lunca Ilvei, Leşu şi Parva, precum şi oaspeţi din Petrova (Maramureş) vor da, duminică, în ziua Sfintei Mării, măsura ospitalităţii localnicilor din comunele lor, întrecându-se în pregătit mâncăruri care mai de care: tocăniţă la ceaun, cina porcului, sarmale, plăcinte făcute în cuptor, cârnaţi afumaţi şi uscaţi, slănină fiartă în moare cu usturoi şi tocană de gălbiori.
Participanţii la Festivalul Usturoiului vor putea fura reţete de gulaş adevărat pregătit de o echipă de bucătari unguri, din Otlaca Puszta sau îşi vor putea umple farfuriile cu un delicios papricaş făcut de maeştrii gustului de la Produs de Cluj.
Oferta culinară de la Festivalul Usturoiului nu ar fi completă însă fără celebrele aripioarele de vampir şi de liliac, specialitatea din ceafă de strigoi, ficăţei de vrăjitoare şi alte minunăţii preparate de bucătarul Contelui de la Hotel-Castel Dracula sau fără tentante frigărui, chiftele aromate şi ”pită cu ulei şi ai ”, marca Taverna Dogarilor, iar un păstrăv cu mujdei de la Bistriţa-Bârgăului nici că se putea să lipsească de pe meniu.
Pe durata întregului festival, membrii Asociaţiei Produs de Cluj îşi vor etala minunile făcute de mâinile lor, cu care ”defilează” peste tot în lume: celebrul ulei presat la rece de la Luna, ulei de nucă, de dovleac, dulceţuri de casă, miere de toate soiurile, dar şi produse artizanale. Alături le vor sta femeile de pe Valea Bârgăului, membre ale primei întreprinderi sociale din judeţul nostru, care le vor oferi participanţilor la festival ocazia să-şi umple cămările cu povilă de Bârgău sau dulceţuri de fructe de pădure, siropuri naturale şi câte şi mai câte. Pentru prima dată ieşit în public, la un eveniment, va fi şi singurul producător de apă minerală din judeţul nostru, Izvorul Vameşul din Sângeorz-Băi, care îl avea alături pe deja cunoscutul producător de suc natural de mere, Alma de la Pombis.
Pentru că numele ei şi munca sa sunt cunoscute nu numai în ţară ci şi în lumea mare, Virginia Linul, cu ale sale minunate costume populare şi podoabe tradiţionale, va fi la loc de cinste la Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula dând o mână de ajutor la promovarea tradiţiilor şi la întoarcerea la lucrurile simple.
Felicia Szucs,
manager de proiecte al Asociaţiei Turist în Bistriţa-Năsăud
Citiţi şi:
- Căutați ceva? La Festivalul usturoiului găsiți!
- Program FESTIVALUL USTUROIULUI ÎN ȚINUTUL CONTELUI DRACULA
- Aflați ce vi s-a pregătit în acest an la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula! Nu vă rabdă inima să stați acasă!
- Festivalul Usturoiului: de la nodurile lui Nicolae Piţiş, la mix-party marca MC Dylma!
- La Festivalul Usturoiului, copiii intră pe Tărâmul Spiridușilor din Ținutul Contelui Dracula!
Adaugă comentariu nou