O carte ce indică Nordul

Recunoaştem sau nu, suntem uneori cam rătăciţi. Din patru-n patru ani ( sau din cinci), pornim pe câte un drum plin de speranţe şi prea repede ne dăm seama că nu e ce ne-am dorit, ce-am vrut, ce-am votat şi unde am vrea să mergem. E ca atunci când ne urcăm într-un tren greşit, când o apucăm pe o potecă ce numai nu mai dă la „voiosul luminiş” sau ca-n situaţia în care, la un moment dat, apare indicatorul „drum blocat” şi suntem obligaţi să întoarcem „înapoi la clasici”. În coordonatele căutării de sine, ale identităţii naţionale, se înscrie cartea lui Vasile Sebastian Dâncu – „o Românie interioară”, Editura Eikon, Cluj- Napoca 2013.
Sunt atâţia care vorbesc despre România ca despre un substantiv abstract. Ceea ce aduce nou acest autor în textele sale (unele publicate şi în reviste, precum Dilema veche, Revista 22, Q Magazine, Revista Cultura) este o implicare fără margini, fără condiţii, ca atunci când rudele s-ar ajuta între ele fără nicio obligaţie, doar dintr-un sentiment al apropierii, valabil aici, nu şi în altă parte. Vasile Sebastian Dâncu scoate la suprafaţă în cuprinsul cărţii sale nevoia de un proiect comun (gr. „telos”), îndepărtarea sentimentului de „akedia” ( „lâncezeală, amorţeaală, lehamite, silă şi urât”), stabilirea „brand”-ului de ţară, atât de greu de definit, conştientizarea duşmanilor interiori, mai vaşnici decât cei externi, dintre care cel mai generos este sărăcia, ieşirea din „fundătura” istorică în care ne aflăm, precum şi multe alte obiecte care vor ajunge poate odată „muzeu”, pornind de la truismul că „tranziţia continuă”: „Înainte de 1989 credeam că ţara este undeva dedesubt sau undeva deasupra, că există o Românie profundă care va reuşi să se elibereze de dictatură şi comunism, va exploda ca o mare şi teribilă surpriză, ca un miracol.” (...) „Astăzi, mă mir totuşi: după douăzeci de ani de experimente nereuşite, conducători ignobili, distrugerea statului şi a instituţiilor, cum de rezistă această ţară? Aici este un adevărat miracol.” (...) „Purgatoriul acestei tranziţii de la nimic spre niciunde m-a făcut să înţeleg altfel miracolul că România există cu toate că cei mai mulţi dintre politicienii ei sau intelectualii ei narcisişti o tratează ca pe o mamă vitregă”.
Subiectele cărţii sunt la ordinea zilei ( eşecul unui Referendum, vânzarea Oltchim, emisiuni de televiziune, Nokia), prezentate „la cald”, cu pricepere, cu o privire de ansamblu din partea celui care n-are nimic de pierdut dacă spune advărul. Şi adevărul în „cazul Dâncu” este unul care se simte atât de partea celui care-l înţelege/ prezintă şi interpretează, dar şi de partea celui care ascultă şi dă dreptate celor spuse. Inspirate din realitate ( cum altfel?!...), temele dezvoltate persuasiv şi maieutic, au doza lor de obiectivate, pentru că deşi Dâncu afirmă „România pe care ai găsit-o în paginile acestei cărţi este una subiectivă, este România mea”, avertizarea este una de circumstanţă, în fapt aflând o Românie aceeaşi, la fel văzută şi de cei care citesc, ceea ce dovedeşte caracterul de purtător de idei al acestei cărţi, prin vocea autorului ei. Un spirit analitic, ce oferă un studiu atât sincronic al vieţii complexe de fiecare zi, cu momentele fierbinţi, cât şi diacronic, în măsura în care prezentul se află conectat la trecut şi speră într-un viitor al copiilor noştri, precis şi precişi, cu nume şi prenume. Uneori, Vasile Sebastian Dâncu lasă deschisă uşa spre o latură sentimental- umană, atunci când vorbeşte despre fiul său, campion, cu rezultate, cu întrebările lui, copilărind altfel, atunci când, călătorind, surprinde scene de tandreţe şi când, nostalgic, îşi aminteşte de prieteni-scriitori, poeţi, fiind de acord, ca Nichita, „că poetul, ca soldatul, n-are viaţă personală”, ştiind că „a scrie frumos e o mare tristeţe”. Totodată, developează scene cu valoare de simbol, ca acestea: „Când vin perioade electorale, cetăţeanul este rege (...), i se dedică ode şi devine fluviu pentru băile de mulţime în care se purifică politicienii, un fel de Iordan care se revarsă...” şi altădată spusele lui Adrian Năstase, dintr-o biografie neuitată: „Dragă Vasile, tu eşti un om foarte inteligent, dar trebuie să-ţi spun că nu te pricepi la politică. O să înveţi şi asta, dar atunci noi vom fi deja în opoziţie. Era prin 2003”... sau judecăţi, precum „Victor Ponta trebuie să nu rateze ocazia de a fi primul dintr-o nouă serie, nu ultimul dintr-o serie veche.”
Din corpusul de trăiri, rămân câteva frământări definitive, chiar dacă se referă la întâmplări cotidiene, banale poate în desfăşurarea lumii: fie că e vorba despre portrete – Iliescu, Ponta, Băsescu, Mihai Răzvan Ungureanu, cu rezervele de rigoare, despre prieteni, Rus şi Puşcaş, şi gesturile lor politice, despre „U” Cluj, despre Dan Diaconescu şi „otevizarea” ţării, despre interpretarea unor sondaje, de fiecare dată este adusă în prim-plan condiţia intelectualului în societate, opinând aspru şi drept, ca un părinte, în căutarea celui mai bun partid pentru destinul comun, aflat în sigla CBPR (Cel mai bun partid din România).
Vasile Sebastian Dâncu exprimă idei generoase, utilizând expresiv limba română, făcând trimiteri în cultură, paralele între domenii de activitate, stabilind relaţii, ca un adevărat sociolog, fără să renunţe la sensibilitatea discursului, având drept obiectiv principal explicaţia, îndrumarea, academic şi elegant, dar şi literar. Literatura lui Vasile Sebastian Dâncu e o cremă rafinată între două foi rezistente: politica şi societatea. E linişte care ne-linişteşte, invită la gândire, la meditaţie, la acţiune.
Mesajul transmis prin intermediul acestei cărţi este un ultimatum, măcar în ceasul al doisprezecelea: nu eu, voi, nu autorul, ci ideile lui. De asemenea, să nu uităm de România ca emoţie sădită în inimile noastre, de prietenie, de solidaritate, de umanitate.
Cartea aceasta se impune ca o normalitate, ca o unitate a gândurilor. Ea aduce şi face lumină în multe privinţe. O minte clară, aplicată şi sinceră face să înflorească frumos România din inimă. Măcar într-o carte. Este un prim pas. O carte atât de actuală, încât pare îndrăzneaţă, dacă ne gândim că o literatură se aşează în timp. „o Românie interioară”, este cartea care înţelege România şi îi ajută şi pe cititori să o înţeleagă. Şi care arată Nordul, adică viitorul.