Poeţi bistriţeni la Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei

Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei a organizat ediţia a XLI-a a Festivalului Internaţional de Poezie şi a XXXVI-a ediţie a Serilor de Poezie Nichita Stănescu de la Deseşti. Festivalul Internaţional de Poezie a debutat în urmă cu peste patru decenii având o evoluţie constantă, de la festival judeţean, interjudeţean, naţional în anul 1980 şi internaţional din anul 1992. Între anii 1973-2013 preşedinţii juriului şi Festivalului au fost: Gheorghe Chivu, Laurenţiu Ulici (timp de 22 de ani), Radu Săplăcan, Cassian Maria Spiridon, Ion Mureşan, Adrian Popescu şi, din 2007 până în prezent, Gheorghe Grigurcu. Din 1979, se organizează la Deseşti „Serile de Poezie Nichita Stănescu, iar din anul 2000 se acordă şi Marele Premiu Nichita Stănescu al Serilor de Poezie de la Deseşti.
Cuvântul de salut al actualei ediţii a apar¬ţinut gazdei, poetul Vasile Muste, directorul Casei Municipale de Cultură Sighetu Marmaţiei. Invitata de onoare, dna Ana Blandiana (Cetăţean de Onoare al Municipiului), spunea: „Vin atât de des la Sighet, încât deja mă simt sigheteană. Chiar dacă nu am mai fost la acest festival de foarte mulţi ani, cea mai mare victorie a mea e că am reuşit să mă reîntorc la scris, din Infernul vieţii publice prin care am trecut în ultimele decenii. Să redevin scriitor. Este un miracol în România că acest festival de la Sighet există de 41 de ani. Că, de 36 de ani, Nichita Stănescu a devenit maramureşean prin Gheorghe Pârja şi Serile de Poezie de la Deseşti. Sper ca criza economică să nu întrerupă acest ciclu literar. Felicitări tuturor! Din această sală a Casei de Cultură a pornit şi Memorialul Sighet. Primul Simpozion organizat de Fundaţia Academia Civică la Sighet, în 1991, s-a făcut cu sprijinul lui Laurenţiu Ulici şi al lui Gheorghe Mihai Bârlea. Există o înrudire de substraturi între aceste două lucruri internaţionale ale Sighetului: Festivalul de Poezie şi Memorialul. Mă simt foarte bine că-i aşa. Voiam să ne aducem aminte de Ulici şi să subliniez faptul că Gheorghe Mihai Bârlea a fost punctul de sprijin pentru înfiinţarea Memorialului”.
În deschiderea Festivalului au mai vorbit Gheorghe Grigurcu, preşedintele Festivalului, invitaţii din Israel, Moshe Itzaki şi Paul Farkas (în limba română), Gheorghe Pârja, Radu Ţuculescu, care a anunţat o înfrăţire culturală între Sighet şi o localitate din Israel. Apoi, poeţii s-au întâlnit cu elevii de la liceele sighetene, cu care au conversat la CN Dragoş Vodă, „Regele Ferdinand”, cele tehnologice, „Marmaţia” şi Forestier. Gabriel Cojocaru a adus de la Cluj revista Festivalului, „Marmaţia literară”, în care sunt prezenţi cu versuri şi bistriţenii Olimpiu Nuşfelean şi Alexandru Uiuiu, ultimul beneficiind şi de o parodie realizată de Lucian Perţa.
Prima zi a Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei s-a încheiat la lumina lumânărilor. Pentru prima dată în cele 25 de ediţii după Revoluţie, poeţii prezenţi la Sighet au recitat din poezia lor în Spaţiul de reculegere şi rugăciune din curtea Memorialului Sighet. La lumina lumânărilor au vibrat cuvintele rostite de Moshe Itzaki şi Paul Farkas din Israel, de Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, poeziile citite de Gheorghe Mihai Bârlea, Daniel Corbu, Radu Ţuculescu, Gabriel Cojocaru, Ducu Hotima, Gheorghe Pârja, Nicolae Scheianu, Lucian Perţa, Sorin Grecu, Paul Vinicius, Ion Petrovai, Nicolae Iuga, Ileana Şteţco ş. a. Asociaţia Culturală „Direcţia 9”, aflată într-un turneu de lectură prin mai multe oraşe ale ţării, a fost reprezentată de Adrian Suciu, Valeriu Mircea Popa, George G. Asztalos, Marius Dumitrescu şi Ciprian Chirvasiu. La ambele lecturi publice, de la Bistriţa a citit Olimpiu Nuşfelean.
A doua zi, la Deseşti, pe covorul verde din curtea casei părinteşti a lui Gheorghe Pârja, poeta Ana Blandiana a primit Marele Premiu Nichita Stănescu. Premiul a fost conferit de Asociaţia Nichita Stănescu de la De¬seşti (preşedinte, Gheorghe Pârja) şi susţinut de Fundaţia Dorel Cherecheş. Cu acest prilej, Ion Petrovai şi Alexandru Bogdan Petrovai, tată şi fiu, reprezentanţi ai Editurii Ţara Maramureşului din Petrova, au prezentat un portofoliu didactic Ana Blandiana, care se adresează elevilor, şi au anunţat un proiect prin care Ana Blandiana va fi propusă pentru Premiul Nobel pentru Literatură, urmând să facă toate demersurile necesare în acest sens. A urmat, pînă noaptea tîrziu, un alt recital de poezie susţinut de poeţii invitaţi.
Ultima zi a Festivalului a fost consacrată acordării Premiilor Festivalului. Un juriu prezidat de Gheorghe Griogurcu şi din care au făcut parte Gabriel Cojocaru, Olimpiu Nuşfelean şi Vasile Muste, a acordat, la Cărţile Anului, două premii, lui Daniel Corbu, pentru antologia de versuri „Documentele haosului”, şi lui Alexandru Uiuiu, pentru volumul de versuri „Socrate-poetul”, apărut în acest an, într-o nouă ediţie, la Editura „Grinta” din Cluj-Napoca, manageriată de poetul Gabriel Cojocaru. Au mai fost acordate premii de poezie de către revista clujeană „Tribuna”. A urmat un moment muzical susţinut de Carmen Trifoi, Mark Sebastian Mesaroş, Anca-Maria Corneştean.
Întâlnirea poeţilor de la Sighet s-a încheiat cu lectura unui poem rostit de Ana Blandiana, la invitaţia directorului executiv al Festivalului, poetul Vasile Muste.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5