Pr. Vasile Beni: De luminaţie Flori, lumânări, lacrimi şi rugăciuni pentru cei dragi-în râurile de apă vie care urcă spre cimitir

Unde sunt cei ce nu mai sunt? ,,Întrebat-am vântul,zburătorul/bidiviu pe care-aleargă norul/ Către albastre margini de pământ:/Unde sunt cei ce nu mai sunt? /Zis-a vântul:aripile lor mă doboară nevăzute-n zbor/ Întrebat-am luminata ciocârlie,/Candela ce leagănă-n tărie/Undelemnul cântecului sfânt:/Unde sunt cei ce nu mai sunt?/ Zis-a ciocârlia:s-au ascuns în lumina celui nepătruns. /Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,/oarba care vede –n întuneric/Tainele cuprinse de cuvânt:/Unde sunt cei ce nu mai sunt?/ Zis-a bufniţa:când v-a cădea marele întuneric, vei vedea~. Nichifor Crainic
De multe ori ne întrebăm şi noi cu poetul despre cei dragi ai noştri-pe care la anumite răstimpuri îi reînviem din nou în sufletele noastre şi filozofăm asupra problemei dacă viaţa este moarte sau moartea reprezintă adevărata viaţă. Potrivit învăţăturii şi credinţei creştine viaţa omului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului,ci sufletul îşi continuă existenţa şi dincolo de hotarele vieţii pământeşti.De aceea noi nu îi dăm uitării pe cei plecaţi ,ci ne rugăm şi mijlocim pentru iertarea păcatelor lor.Cât timp suntem în viaţă putem să facem de toate pentru sufletele noastre:să ne rugăm, să priveghem, să postim ,să ne spovedim.Dar să nu uităm că în viaţa noastră vine o vreme când v-a trebui să plecăm din această lume, de aceea poetul M.Eminescu spunea :,,nu credeam să învăţ a muri vreodată”-este lecţia fundamentală a creştinismului care vrea să-l înveţe pe om cum să moară frumos.Fiecăruia dintre noi ne este şi ne v-a fi dat să plecăm din această lume ,şi dacă ar trebui să lăsăm câteva cuvinte de rămas bun celor dragi cred că acestea ar fi :,,să nu ne uitaţi”.Pentru că atunci când cei dragi ai noştri pleacă din lume lasă în urmă o dorinţă,o rugăminte:,,vă rog pe toţi şi cu stăruinţă vă cer vouă să vă rugaţi neîncetat lui Hristos Dumnezeu pentru mine,ca să nu fiu rânduit,după păcatele mele,la locul de pedeapsă,ci ca să mă aşeze unde este lumina vieţii”(slava de la slujba înmormântării).Pe mai departe să ne oprim puţin şi să vedem ce este parastasul ,mărturii despre parastase şi când se poate săvârşi dar şi care sunt foloasele parastasului. 1)Ce este parastasul?-slujbă religioasă pentru pomenirea morţilor.Cinstirea morţilor cu toate felurile ei de forme,sub numele de cultul morţilor ocupă un loc însemnat în toate religiile lumii.Obiceiul de a jertfi animale,de-a pune în morminte alimente-făceau parte din cultul morţilor la păgâni.În creştinism însă între vii şi morţi nu este zid despărţitor,căci rugăciunea îi uneşte pe toţi,iar creştinul ştie că iubirea de Dumnezeu şi de aproapele este cea mai mare poruncă.Moartea nu poate rupe această legătură de iubire,iubirea uneşte lumea de dincolo de mormânt cu lumea de aici.Iar credinţa în viaţa de veci şi iubirea faţă de cei dragi sunt temeiurile rugăciunii noastre pentru cei adormiţi. 2)Mărturii despre parastase şi când se poate săvârşi-în vechiul testament în capitolul 9 din cartea lui Neemia(a doua alui Ezdra)ni se spune cum israelitienii L-au rugat pe Dumnezeu să ierte păcatele părinţilor lor mai înainte adormiţi.În noul testament-sf. Apostol Pavel în epistola a doua către Timotei-vorbeşte de Onisim care deja murise,,să-i dea Domnul ca în ziua aceea,el să afle milă de la Dumnezeu”.Învăţătura celor 12 apostoli,care este una dintre cele mai vechi cărţi a bisericii noastre porunceşte să se săvârşească parastase pentru cei morţi la 3 zile ,la nouă,la patruzeci şi la un an.Iar sf.Ioan Damaschinul a alcătuit o lucrare completă cu titlul:,,Despre cei adormiţi în credinţă”unde ni se arată despre importanţa rugăciunilor pentru cei morţi. 3)Folosul parastaselor-de slujba parastasului nu beneficiază doar cei pentru care se face ci şi cei care fac acest act liturgic.Dacă ar fi să ne referim la cei care fac parastasul am putea spune că este o lecţie pentru cei vii care ne arată că la capătul vieţii ne aşteaptă moartea,că viaţa e trecătoare,iar sensul vieţii nu este numai acumularea de bunuri,ci mântuirea sufletului.Parastasul este un act de recunoştinţă pentru cei plecaţi,iar dacă ar fi să ne referim la părinţi,după Dumnezeu ei sunt cei mai mari binefăcători ai noştri.Suntem datori să ne rugăm pentru că de multe ori noi le-am cauzat motive de a păcătui,de câte ori n-au putut să se roaga din cauza noastră,m-au putut merge la Biserică,s-au certat cu cineva sau poate au înjurat sau au blestemat.Dacă însă ne referim la cei pentru care se face este foarte important acest lucru, care face parte din faptele milei sufleteşti.Să aprinzi o lumânare care să le lumineze calea în împărăţia lui Dumnezeu şi să rosteşti o rugăciune care să le dăruiască iertare de păcate.Pentru că în lumea aceasta sunt părinţi care trăiesc dar sunt morţi în sufletele copiilor pentru că nu-i caută,nu-i ajută şi sunt care se odihnesc în cimitir şi deşi sunt plecaţi din punct de vedere trupesc sunt vii prin nemurire în sufletele copiilor,aşa cum N.Iorga spunea:,,pe morţi nu-i căutaţi în morminte ci în inima voastră”.Să căutăm aşadar ca fiecare dintre noi să ne rugăm pentru cei plecaţi aşa cum la sfânta Liturghie ne rugăm:,,pe toţi cei adormiţI dintru neamurile noastre strămoşi ,moşi,părinţi.fraţi surori,fiişi fiice,soţi şi soţii pe fiecare după numele său să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa”.Vă ve-ţi reîntoarce împăcaţi sufleteşte la casele dumneavoastră pentru că v-aţi făcut datoria- şi dacă ar fi să ne întrebăm iarăşi ,unde sunt cei ce nu mai sunt?am putea răspunde cu poetul nostru Coşbuc:ei nu sunt morţi trăiesc în veci sunt numai duşi.Să nu uităm însă ceea ce tot Nichifor Crainic spunea că:,,cea mai frumoasă moarte de pe lume e să trăieşti de-a pururi prin urmaşi” Să trăiţi să-i pomeniţi.Amin! pr. Vasile Beni