La iniţiativa primarului Mircea Romocea, la Năsăud se va înfiinţa poliţia locală

Legislativul local năsăudean a fost de acord cu înfiinţarea Serviciului de Poliţie Locală în oraşul Năsăud. Decizia a fost luată în şedinţa Consiliului Local, ultima din acest an, în urma dezbaterii proiectului de hotărâre iniţiat de primarul oraşului, Mircea Romocea.
Cu toate că iniţial administraţia oraşului a dorit înfiinţarea acestui serviciu cu un număr de 11 locuri de muncă – ceea ce ar fi însemnat câte un poliţist la fiecare 1000 locuitori, aşa cum spun normele legale în vigoare – şi care ar fi necesitat un fond anual de salarii în sumă totală de 163.721 lei, din cauza condiţiilor financiare reduse (de criză), s-a decis scăderea numărului de angajaţi în acest serviciu, deocamdată.
Astfel, s-a hotărât ca noul serviciu să aibă doar patru posturi pentru care va fi alocat un fond de salarii de 59.530 lei pe an, la care se adaugă alte cheltuieli pentru dotări personale în care este prevăzută achiziţionarea unei Dacii Duster în valoare de 71.718 lei, ajungându-se la o sumă cu un total general de 149.385 lei/an, plătibil de la bugetul local.
O dată cu înfiinţarea Poliţiei locale, oraşul va beneficia de mai multă disciplină în construcţii, ordine publică sau în domeniul protecţiei mediului. Totodată se vor putea aplica sancţiuni în ceea ce priveşte parcările ilegale, blocarea accesului în parcuri sau unele instituţii, zone rezidenţiale sau parcări, în cazul opririlor interzise ori pentru construcţii ilegale, ocuparea domeniului public etc.

Comentarii

16/12/14 23:29
any

Sper sa se rezolve situatia si pe str Tudor Vladimirescu mai ales cu chiriasi primariei de etnie roma

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5