Mama - icoana din suflet

Creaţiile populare sunt cele mai alese nestemate ale inimii în care chipul mamei se oglindeşte cu toată frumuseţea simţirii umane. Sufletul său mare cât necuprinsul îşi găseşte ecoul în cântecele noastre populare. Rămas mereu în umbra anonimatului, creatorul acestui gen artistic aduce un imn de slavă celei care este singura divinitate pe pământ, dătătoare de viaţă şi simbol al continuităţii omenirii. Ea poartă în lume iubirea, speranţa şi bucuria, este adăpostul grijilor noastre cotidiene. Mama înseamnă casă şi fericire, linişte şi libertate, lacrimă şi zâmbet, nesomn şi energie. Toate le adună în sufletul ei ca pe-o virtute ce-o numim frumuseţe morală.
Ea este călăuza paşilor şi a minţii celor cărora le-a dat viaţă. Ea ştie să se bucure de zborul fiecăruia, suferă peste măsură de dorul lor, aşa cum spune şi cântecul Mariei Ciobanu :,,Doar o mamă poate şti/ Ce e dorul de copii’’.Cele mai multe cântece populare dau acestui cuvânt românesc intraductibil, nuanţele fireşti ale legăturii cu unica fiinţă de pe pământ.În condiţiile actuale , când mulţi tineri sunt plecaţi în străinătate, chipul mamei este văzut în diferite ipostaze ale frământării sale :,,Parc-o văd cum stă la poartă/ Şi pe mine mă aşteaptă./Lampa-ntruna e aprinsă,/ Uştioara la drum deştisă’’(Cristian Pomohaci ).
Icoana ei se conturează într-o atmosferă marcată de griji ,darscăldată în căldura dragostei sale :,, Ai făcut în orice ceas/Bucurie din necaz’’. Mama este fiinţa care n-a cerut niciodată răsplată pentru iubirea ce-o poartă copiilor săi. Singura ei mângâiere este să-i vadă pe toţi sănătoşi şi fericiţi la casa lor, să aibă nepoţi în jurul ei :,, De vrei să-i faci bine –n viaţă,/Adă-i nepoţeii-n braţă’’. ( Maria Ciobanu )
Plânge ca să nu plângă copiii, rabdă ca să nu rabde ei şi duce în spate traista grea a vieţii :,, De ce măicuţă suspini,/Ori te afli- ntre străini, /Ori ţi-s copiii departe/ Şi de dor inima-ţi arde (Mariana Deac ). Pentru mamă, copilul rămâne tot copil, chiar dacă la rândul lui are şi el familie . Ea îi poartă de grijă în continuare.Mama este un tezaur de înţelepciune şi sensibilitate, este cuvântul biblic de povaţă, de mângâiere şi îndreptare. Este cel dintâi dascăl care l-a învăţat pe copil să rostească, cuvântul ,, mamă’’ :, Someş pe marginea ta/ Am învăţat a umbla/ Şi aici de bunăseamă,/Prima dată am spus mamă’’( Cristian Pomohaci )
Mama este adevărul şi liniştea de care avem nevoie în viaţă. Este cântecul ce ne-a făcut somnul mai lin, este sărutul dulce pe frunte şi suflarea care vindecă rana într-o clipă. Este leagănul amintirilor din pridvorul casei părinteşti, îmbrăţişarea caldă ce ne-nvăluie :,,Mama când ne legăna/ Tare frumos ne cânta,/ Ne cânta , ne ţinea-n braţă/ Să ne aibă la bătrâneţă’’( Aurel Tămaş ). Bucuria de-a o avea lângă noi este ca o fereastră deschisă spre cer. Cei ce o poartă numai în ,, gând’’, au sufletul greu şi viaţa încărcată de griji :,, La cât îi satul de lung,/ Eu n-am mamă să mă duc./ Doamne ! şi eu aş striga/ Să o am pe măicuţa’’.( Ionuţ Fulea )
Pentru dragostea şi jertfa mamei, cântecul este un mod de recunoştinţă. Este un monument de suflet ridicat pe soclul iubirii de către cei care, prin arta cântecului nostru popular îi pot oferi cel mai frumos dar de înaltă cinstire :,, Mulţămesc de legănat,/ Mulţămesc de ce mi-ai dat, /Mulţămesc de-a tale braţă/ Şi de-a ta caldă povaţă ( Cristian Pomohaci ).
Ziua ei este lumina care ne încălzeşte sufletul şi întreţine pulsul vieţii : ,, Mamă, azi îţi cânt cu drag/ Şi-am să vin la tine-n prag/ Să-ţi spun azi de ziua ta, /La mulţi ani , măicuţa mea !’’( Dina Vărărean ).
Mircea Daroşi

DOR DE MAMĂ
Mircea Daroşi
Mamă, te ştiu după năframă,
Cum o legai frumos la spate,
Păreai o sfântă din icoană,
Şi străluceai de bunătate.

Îţi ştiu şi mâna aspră de la muncă
Şi dorul care nu ţi s-a mai stins,
Obrazul ars de soarele amiezii
Şi părul ce-a albit de-atâta nins.

Îţi ştiu şi zâmbetu-nflorind pe buze
Şi lacrima din ochii tăi cei verzi,
Cum o ştergeai c-un colţ de la năframă
Când m-aşteptai la poartă să mă vezi.

Te caut mamă în oglinda zilei
Şi-n rugăciune te găsesc mereu,
Pe cerul tău, aş vrea să-mi scald privirea
Şi iarăşi să adorm pe braţul tău.

Mamă, te ştiu după năframă
Şi după vorba ce mi-ai spus-o-ntâi,
Oriunde merg, te port cu mine
Şi-n rama sufletului meu rămâi.

HAI, MAMĂ !

Hai, mamă,
Mai suflă-mi o dată
Peste rană
Să-mi treacă durerea,
Aşa cum o făceai
La vârsta mea nevinovată.
Eu n-am ştiut atunci,
Că te doare sufletul
Şi lacrima
De pe obraz
E izvorul tămăduirii.
Hai, mamă,
Mai dă-mi o dată drumul
Să zbor
Spre ţărmul.
Unui alt început.