TEODOR TANCO, Basarabia, numele tău e Maria!

Venerabilul şi neobositul nonagenar, Teodor Tanco, prieten al întregii văi someşene, mai ales, al staţiunii Sîngeorz Băi, al Văii Vinului şi al Maierului, unde se simte vară de vară, de cel puţin o jumătate de secol, ca acasă, ne surprinde acum, în plină vară, cu un nou volum intitulat: Basarabia, numele tău e Maria! Cartea a apărut în condiţii grafice excelente la Editura Napoca Nova, director de editură: Voichiţa Vereş, Cluj-Napoca, 2013, ediţia a IV-a adăugită şi cu o prefaţă de academicianul Alexandru Zub. Alte date interesante: lector de carte – Hanna Bota, Indice de nume de persoane şi localităţi împreună, 20 de pagini, două fotoimagini de pe copertă: prima cu Cetatea Hotinului şi, de pe coperta a doua, Cetatea Soroca, în faţa căreia, autorul, extaziat în faţa Nistrului, salută o posibilă refacere a unităţii noastre naţionale.
Punctul forte al cărţii este fără îndoială, prefaţa academicianului Alexandru Zub care vorbeşte în termeni elogioşi despre scriitorul Teodor Tanco, lăudând Virtus Romana Rediviva, ca proiect cultural de restituire istorico-culturală, în cele şapte volume cu caracter monografic apreciate la vremea respectivă şi de reputatul istoric, Ştefan Pascu. Alexandru Zub spune despre Teodor Tanco că în aceste volume, el este adeptul „unui localism creator” iar cele trei secţiuni ale volumelor sunt inspirat alese, e vorba de Memoria istoriei, Memoria prezentului şi Memoria viitorului.
În volumul de faţă, apare o altă extensie geopolitică creată de autor şi anume: Salve Moldova Rediviva care aduce în actualitate tema refacerii unităţii naţionale pentru care Teodor Tanco este trup şi suflet. Basarabia e personificată de o fetiţă, MARIA, întâlnită la graniţă
Cartea este judicios structurată în şapte părţi, partea întâi (1991) cuprinde opt capitole dintre care se detaşează cel de-al doilea, intitulat, Basarabia, numele tău e Maria!, p. 16, ce dă şi titlul volumului. Autorul, în aşteptarea trecerii graniţei peste Prut, vede podul nu de flori, ci de fiori. El rememorează o altă trecere cu probleme, în urmă cu 30 de ani, când, cu trenul fiind, a zărit pe geam, deşi nu avea voie să-l deschidă, o fetiţă pe nume Maria, cu care înfiripă un scurt dialog în româneşte. Această personificare a Basarabiei în inocenta fetiţă de vreo opt ani sugerează virtutea regenerării prin suferinţă.
Teodor Tanco, ardeleanul venit cu cărţi ca să doteze biblioteci româneşti din Chişinău, notează următoarele: „Se construiesc poduri de flori şi poduri de bucurii peste ape. Să întindem poduri de cărţi peste pustiuri de cultură, de limbă românească stricată, peste goluri imense de carte în grafia strămoşească!” (p. 7). Referitor la acest capitol intitulat Poduri de cărţi, academicianul Alexandru Zub, în prefaţă, vine cu o completare a rolului cărţii care sună astfel: „Pentru a rodi, cum stă în vocaţia ei, cartea trebuie să circule, să fie citită, asimilată, prefăcută în sursă paideică” (Prefaţă, p. 7).
Partea a doua (1992) are doar şase capitole, se remarcă două: Poduri de inimi româneşti peste Prut şi Basarabia încotro? Este amintit Victor Crăciun care, în cartea sa Pierdem Basarabia?, editată de Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni, Fundaţia Hercules, 1992, Bucureşti, remarcă importanţa podului de cărţi ce a dus la înfiinţarea bibliotecii Transilvania din Chişinău. Tot aici se subliniază necesitatea existenţei şi a altor poduri nu numai de flori, ci şi cele de conştiinţă, de verb. După cum observă şi Alexandru Zub, peste tot în carte este prezentă „nostalgia unităţii pierdute.” În acest sens, autorul Tanco se întreabă retoric: „dacă le-am aduce, le-am lăsa noi un strop de mângâiere, o vagă speranţă într-o altfel de lume, a noastră, de acasă?”
Partea a treia (1993) prezintă un alt drum al scriitorului peste Prut, de data asta, cu o carte proprie, Sociologul Eugeniu Sperantia. Nu se putea trece fără a fi descrisă soarta lui Ilie Ilaşcu şi a celor patru tovarăşi ai săi ( vezi capitolul II, p. 189, intitulat În direct din Chişinău: Greva foamei dedicat lui Ilie Ilaşcu şi celor patru întemniţaţi la Tiraspol.
A patra parte (1994) descrie un nou drum al autorului în Basarabia pentru a participa la Simpozionul „Transilvania – Basarabia. Repere culturale”.
Partea a cincea (1995) ne înfăţişează călătoria autorului din nou pe aceleaşi locuri cu cărţi de peste 25 de milioane de lei dar şi pentru a participa la „Zilele culturale ale bibliotecii Transilvania din Chişinău.”
În partea a şasea asistăm la un nou periplu, ocazie cu care Teodor Tanco participă la aniversarea bibliotecii Transilvania, al doilea simpozion, dar şi la „Zilele Blaga la Chişinău cât şi la „Limba noastră cea română (31 august, cândva şi „Ziua naţională a Basarabiei.
Ultima parte, a şaptea (2012) constituie un adaos faţă de celelalte ediţii (de la pag. 235 până la 314), ea se dedică membrilor, Cercurilor şi Despărţămintelor Astra din Basarabia şi Bucovina şi este un reportaj sentimental. De această dată, scriitorul Tanco călătoreşte cu Astra prin nordul Bucovinei şi Basarabiei, în octombrie 2012. Crezul autorului la finalul atâtor treceri peste Prut este nostalgic exprimat în următoarele rânduri:
„Nu ştiu cum să mă adun din aceste risipiri, destrămări şi rătăciri imaginare în istorie şi viitorologie, să devin pentru toţi temei şi pentru acest moment şi punct de hotar unde mă aflu. Nu ştiu cum să pun capăt excursului reportericesc, cumva să aibă un mesaj, inclusiv pentru mine.”
Această istorie se termină pentru scriitor la Iaşi, odată cu participarea la simpozionul Despărţământului Astra, condus de entuziasta Areta Moş. Întrebat fiind cum s-a născut această ultimă parte, Teodor Tanco ne răspunde că ea, cartea, ca şi partea a şaptea, s-a constituit pe parcurs, „din istorie, peregrinaj şi acţiune culturală.” Toate aceste călătorii, pe parcursul a două decenii, i-au dat prilej scriitorului Tanco să cunoască oameni şi instituţii, idei şi fapte, gânduri şi sentimente, toate determinate şi de evenimentele acestei perioade, însoţite de speranţe, dar şi de mari dezamăgiri. Cu toate acestea, cartea scrisă cu sensibilitate, cu detalii expresive şi inflexiuni poetice, ne convinge încă o dată că autorul e legat indisolubil de oamenii şi locurile descrise şi crede cu tărie în reîntregirea acestei părţi de ţară românească cu România – mamă.