Andrei Marga: Bistriţenii au dovedit adesea că sunt gata să facă şi se pricep să facă. Aeroportul rămâne o nevoie stringentă

Împrejurarea că autorităţile locale din Bistriţa au luat decizia de a reinstitui Târgul Mare al Bistriţei nu este deloc un moment oarecare şi nu mai este doar un eveniment local. El suscită întrebarea cu privire la valorificarea tradiţiei istorice a burgurilor ardeleneşti şi, prin extensie, a altor oraşe dezvoltate din vremuri de demult, graţie apropierii de căile majore de comunicaţie (mă gândesc la cele de la Dunăre, prea secundarizate).
Decizia şi inaugurarea au înainte de toate semnificaţie istorică. Un oraş venerabil, ca vechime şi realizări, îşi reasumă istoria care este jalonată de momente ce îl singularizează. Mulţi concetăţeni ştiu că Bistriţa a fost încă în Evul Mediu un înfloritor centru comercial. Mai puţini ştiu că localitatea a căpătat devreme caracter urban, că importanţa oraşului a făcut să fie proclamat “oraş regesc liber”, deja în anul 1330, de către regina Elisabeta, consoarta lui Carol Robert de Anjou, iar, în 1353, să primească “dreptul de a organiza un târg de 15 zile”, aidoma târgurilor din Vest. Târgul de la Bistriţa era conceput ca iarmaroc cu participare a celor interesaţi din întreg regatul de atunci, dar şi din afara acestuia. Reinaugurarea Târgului Mare înnoadă firul cu istoria lungă, în orice caz, cu acea treaptă remarcabilă atinsă cu mult timp în urmă de comerţul bistriţean.
Inaugurarea Târgului Mare al Bistriţei are semnificaţie istorică şi sub alt aspect. Bistriţa este un oraş cu începuturi săseşti, de care s-au apropiat românii, de dincoace şi de dincolo de Călimani şi Munţii Rodnei, care a funcţionat în regatul maghiar, mai târziu, în imperiul austro-ungar, şi a atras o importantă comunitate evreiască ce s-a bucurat de emanciparea proclamată în imperiu în 1848. Şi saşii şi românii şi maghiarii şi evreii au agreat viaţa la Bistriţa, i-au dat conţinut specific şi şi-au legat istoria de înfăptuiri bistriţene. În timp, romii s-au stabilit şi ei la Bistriţa şi în satele din jur. Fiecare poate invoca ceva aparte la Bistriţa, ale cărei vestigii păstrează memoria fiecăruia. Târgul Mare al Bistriţei aminteşte concludent acest profil al oraşului.

Atunci când vorbim de Târg, în accepţiunea iniţială, ne gândim la schimburile de produse ale oamenilor pe o gamă diversificată şi la sărbătoarea vânzării şi cumpărării de produse. Bistriţa a dispus totdeauna de agricultură, pomicultură şi viticultură, de creşterea animalelor, de silvicultură, de meşteşuguri îndestulătoare pentru a face schimburi. De aceea, Târgul anual al Bistriţei a continuat până târziu, în epoca industrială a ţării, şi s-a întrerupt pentru câteva decenii, când a dominat iluzia că întreprinderile private ar fi devenit superflue. Reluarea Târgului Mare este semnul nu numai al unei istorii regăsite, ci şi al unui potenţial remarcabil. Căci, trebuie spus, industrializarea de la Bistriţa a parcurs mai bine decât cea din alte oraşe crizele şi a reuşit să menţină viaţa economică a oraşului, în pofida dificultăţilor tranziţiei din economia României. Ea a trecut mai bine decât alte oraşe şi criza începută în 2008. De aceea, reluarea tradiţiei Târgului Mare este şi un bun indicator al anvergurii municipiului, judeţului şi regiunii.

Reluarea Târgului Mare de la Bistriţa deschide oportunităţi pentru viitor producătorilor din regiune şi din afara ei. Rămâne ca fiecare să şi le evalueze. Târgul fiind deschis, prin statutul de origine, interesaţilor de pretutindeni, caracterul internaţional va trebui creat cu grijă. Ceea ce aş vrea să scot în relief este faptul că va fi nevoie să fie duse la capăt proiecte vechi şi să fie lansate noi proiecte de dezvoltare a Bistriţei.

Bunăoară, profilarea oraşului prin istoria sa, care rămâne o latură indispensabilă a afirmării în competiţiile timpului nostru, face necesară reconstruirea celor două porţi – Poarta Lemnelor şi Poarta Spitalului, pe lângă cele deja refăcute, precum şi amplasarea de statui şi busturi care să pună în relief pentru turişti rolul important jucat de zonă şi oraş. Acest rol a fost semnificativ din adâncurile istoriei postromane şi ale Evului Mediu, până la Marea Unire din 1918 şi dincoace de aceasta. Turismul nu atrage fără crearea de evenimente, iar evenimentele nu se pot crea decât dezvoltând o simbolistică adecvată, inteligentă. Că se foloseşte descrierea lui Brian Stocker a istoriei draculeşti drept temă turistică, poate procura avantaje, cum se observă, dar Bistriţa are numeroase altele ce aşteaptă valorificarea.

Va trebui perseverat pentru a lega Bistriţa cu drumuri rapide de Cluj-Napoca, de Târgu Mureş şi de Vatra Dornei şi, desigur, pentru legarea la o autostradă. Aeroportul, fie şi de dimensiuni mici, rămâne o nevoie stringentă. În acest fel, investiţiile, ce rămân necesare ca oxigenul în localităţile României, ar putea primi o nouă încurajare, iar profilul industrial al oraşului se va consolida. Reîncurajarea exporturilor pe baza agriculturii, pomiculturii, viticulturii, silviculturii, este mereu necesară pentru a pune în valoare premisele zonei. În anii şaizeci-şaptezeci până şi satele din jurul Bistriţei făceau export direct de produse ale acestora. De ce nu ar fi acum cu mult mai mult?
Profilarea Bistriţei ca centru de educaţie şi de cultură – cu ansamblurile, soliştii, arta plastică de certă competitivitate, cu Biblioteca, cu muzeele, presa, cu un Colegiu Universitar (pe care, aidoma instituţiilor similare, abia prostiile din legislaţia învăţământului din 2011 l-au slăbit!) – ar trebui dusă mai departe, cu noi iniţiative benefice. Bistriţa a dat şi dă valori culturale şi ştiinţifice cum puţine alte zone o fac (proporţia consacrărilor la mia de locuitori a situat judeţul între primele trei în ţară!) – iar acest fapt trebuie să fie un imbold. În definitiv, din acest loc şi-au început ascensiunea Liviu Rebreanu şi George Coşbuc. Cel mai recent, soprana Anita Hartig a urcat treptele Metropolitan Opera, iar faptul indică nivelul de aspiraţie şi performanţă al locului. La începutul secolului al XX-lea, saşii Bistriţei aveau trei edituri, la Reteag apăreau trei ziare. Generaţiile de acum nu pot fi mai prejos.

Bistriţa ar trebui să revină în poziţia de centru al pregătirii sportive naţionale şi internaţionale şi de generator de sportivi de prim plan. Puţine locuri o pot concura. Lucian Sămărtean sau Gabriela Szabo nu sunt aici exemple izolate.

Având o dotare naturală de valoare ridicată – de la băi sărate şi alte băi terapeutice, la staţiuni montane de agreement, de la culturile răspândite pe dealurile blânde la cabanele fermecătoare din munţii ei – Bistriţa va putea să-şi sporească ponderea în turismul naţional şi internaţional. Cu staţiunile şi hotelurile de bună calitate pe care le are, cu atât mai mult. Chiar dacă a pierdut, la rândul ei, ca urmare a trecerii autostrăzii ce leagă Viena şi Budapesta de capitalele din Răsăritul Europei pe deasupra frontierelor ţării, Bistriţa profită de situarea pe drumul ce leagă Vestul european de Est.

Oriunde şi oricând ideile, apetitul de acţiune şi capacitatea de iniţiativă a oamenilor sunt cele care creează realităţile. Bistriţenii au dovedit adesea că sunt gata să facă şi se pricep să facă. Chiar decizia de a restabili Târgul Mare al Bistriţei şi inaugurarea sa sunt dovezi în acest sens. Nu ne rămâne decât să-i felicităm din toată inima pe cei care au făcut posibil acest eveniment şi să exprimăm speranţa că roadele lui se vor vedea curând într-un nou riviriment, pe măsura vredniciei locuitorilor. Închei salutând faptul că la această inaugurare sunt prezenţi parteneri din Germania, Franţa, Israel, Statele Unite ale Americii, Polonia şi din alte ţări – ceea ce promite de pe acum să asigure tot mai mult efectivul caracter internaţional al Târgului de la Bistriţa.