O nouă carte de rugăciuni
,,Rugăciunea este numită respirația sufletului.”
(IPS Florentin Crihălmeanu)
La Casa de Editură ,,Viața Creștină” a apărut în anul 2015, sub îngrijirea pr. Daniel Avram, o nouă Carte de Rugăciuni, adresată credincioșilor greco-catolici și nu numai.
După cum mărturisește realizatorul acestei culegeri de rugăciuni, ea conține ,,cele mai importante rugăciuni tradiționale ale Bisericii Greco-Catolice”, multe din ele rostite, am spune mioritic, ,,cu lacrimi de sânge”, în anii persecuției comuniste a Bisericii Blajului. Probabil că doar ele au salvat această Biserică, iar ca răsplată Dumnezeu a ridicat piatra de pe mormântul în care ea a fost aruncată, așa cum îi spunea Cardinalul Iuliu Hossu tatălui meu, cu prilejul unei vizite pe care a făcut-o în 1970 la Mănăstirea Căldărușani, unde înaltul prelat era închis, cu domiciliu obligatoriu.
Cartea conține rugăciunile obișnuite necesare unui bun creștin, rugăciunile liturgice comunitare, devoționale, pentru diverse intenții sau ocazii, rugăciuni mariane, către sfinți etc.
Un ,,îndemn și o binecuvântare” a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla deschid noua carte de rugăciuni. PS definește rugăciune ca ,,respirația sufletului” și evidențiază meritele acestei antologii de rugăciuni, ea răspunzând întrebărilor: cum ar trebui să ne rugăm?, cui să ne rugăm? sau care sunt rugăciunile necesare unui bun creștin.
Pr. Daniel Avram remarcă în ,,Cuvântul editorului” rolul de ghid al rugăciunilor în drumul nostru spre Isus Cristos, în însușirea ,,lucrării mântuitoare a harului dumnezeiesc”, mulțumește celor care l-au ajutat în finalizarea ei.
În recenta carte se utilizează o limbă română conform DOOM-ului. Ea se vrea și un omagiu la adresa credincioșilor care în vremuri de persecuție a greco-catolicismului și-au extras și cultivat tăria credinței din textele vechilor cărți de rugăciune editate înainte ca ciuma roșie a comunismului să contamineze România.
Această carte m-a trimis cu gândul spre anii copilăriei pe care i-am petrecut la cantonul CFR nr. 41 din Chintelnic. Desele percheziții ale securității la domiciliul familiei noastre, au determinat-o pe mama să pună pe foc unele din cărțile și tratatele de teologie ale tatălui meu. O făcea gândindu-se cu teamă la viitorul nostru, al celor nouă copii. Țin minte imaginea unei cărți de rugăciune, cu marginile filelor roșii, aruncată de mama în foc. Aveam impresia că mama a pus pe foc o bucată de carne și că aceasta arde. Mult mai târziu aveam să aflu, din dosarul de urmărire al securității, de la CNSAS, că unele obiecte căutate de securiști sau de informatori la noi acasă erau cele de cult, ale tatălui meu și cărțile lui religioase. Fostul șef al postului de miliție de la Șie-Măgheruș avea ca temă a unei descinderi la domiciliul părinților noști, să observe prezența în casă a cărților de cult.
Prin 1977 tata mi-a dăruit o carte de rugăciuni al cărei text era bătut la mașină de către niște călugărițe din Dej. Această carte de rugăciuni, clandestină, am folosit-o până la apariția primelor cărți de rugăciuni greco-catolice, după 1990. Am făcut această divagație plină de nostalgie pentru a sublinia încă o dată meritele acestei noi cărți de rugăciuni, din perspectiva unei Biserici care 42 de ani a fost interzisă.
Cartea pr. Daniel Avram este foarte frumos și expresiv ilustrată.
Citiţi şi:
- La doar 61 de ani, episcopul Florentin CRIHĂLMEANU a trecut la casa Tatălui Ceresc. Preasfinția Sa era confirmat cu Covid-19 şi se afla la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca
- Herina. Când trecutul rodește: Sfințirea bisericii greco-catolice
- Episcopul Florentin Crihălmeanu, la sfințirea noii biserici greco-catolice din Uriu
- EVENIMENT ISTORIC PENTRU EPARHIA GRECO-CATOLICĂ DE CLUJ-GHERLA – ÎNSCĂUNAREA NOULUI EPISCOP EPARHIAL, PREASFINȚIA SA CLAUDIU LUCIAN POP
- În prezența PS Florentin Crihălmeanu, sfințirea locului noii biserici greco-catolice din Șieu-Odorhei
Adaugă comentariu nou