Omul poate să transforme tot pământul în rai numai atunci când va purta raiul în el însuși....

        Natura a fost creată de Dumnezeu pentru om. Dumnezeu îi spune lui Adam și Evei: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"(Facere 1,28). Aceași carte a Facerii ne vorbește în al doilea capitol despre frumusețea grădinii Edenului în care se aflau frumuseți la care mintea încă nu a urcat”,  apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe’’ (Facere 2,8-10).Tot Biblia vorbește în paginile sale despre 110 plante și peste 200 de animale: “Și a zis Dumnezeu: iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte”(Facere 1,30-31). Aceste animale și plante învie din moarte la viață prin dragostea patriarhului Noe. El este cel care adună în corabia lui semințele și animalele pământului pentru a fi salvate de la potop:

Şi veniră după specii ,două câte două ele
Vietăți de tot felul şi mulţimi de animale
Şapte zile în continuu  Domnul le-a chemat să scape
În corabia salvării care va pluti pe ape.

Psalmistul David  cântă bucuria comuniunii dintre Dumnezeu, om și natură în psalmul 65: „Tu Doamne cercetezi pământul şi-i dai belşug, îl umpli de bogăţii şi de râuri dumnezeieşti pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia şi-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul. Câmpiile pustiului sunt adăpate, şi dealurile sunt încinse cu veselie. Păşunile se acoperă de oi şi văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie şi cântă”. Noul Testament vorbește despre legătura dintre Dumnezeu, om și natură. Această unitate  se arată la Botezul Domnului în râul Iordan. Apele Iordanului primesc în mijlocul lor pe Omul și pe Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos. Sfântul Duh se pogoară în chip de porumb și sfințește apele Iordanului. De bucurie Iordanul și-a întors apele, și-a schimbat cursul. Acest cuvânt minunat se aude în fiecare an în ziua de Bobotează  în 6 ianuarie pe malurile rîului Iordan și în toate bisericile creștine. Într-o rugăciune rostită în această zi preoții spun: „Te-au văzut apele Dumnezeule și Iordanul s-a întors înapoi”. Iată de ce biserica folosește în cultul său cel mai prețios element din natură care susține viața omului: apa. Apa este legată de toate dimensiunile vieții fiind prezentă atât înlăuntru cât și în afara omului. Prin rugăciune ea devine Aghiasma care ne sfințește casele și viețile noastre. Prin invocarea rugătoare a Duhului Sfânt Biserica lui Hristos arată apa drept materie transfigurată capabilă de regenerare și de sfințire a omului și a lumii întregi, izvor de nestricăciune, har de sfințenie, vindecare de boli, de puterile cele potrivnice neatinsă și plină de putere îngerească. Prin însușirile sale ea șterge toată fărădelegea și toată necurăția. Omul este mijlocitor între Dumnezeu și natură, este preotul care aduce jertfă de mulțumire lui Dumnezeu în numele naturii și a făpturilor necuvântătoare. Iată de ce Biserica se roagă pentru viața naturii: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce la început ai făcut cerul şi pământul, şi cerul l‑ai împodobit cu mari luminători ca să lumineze pe pământ şi ca prin ele să fii slăvit, Tu singurul făcător şi stăpân al făpturii; iar pământul l‑ai înfrumuseţat cu verdeaţă, cu iarbă şi cu multe feluri de seminţe ce rodesc după felul lor şi cu toate florile l‑ai împodobit spre frumuseţe, şi l‑ai binecuvântat, însuţi, şi acum, Stăpâne, caută din sfântul Tău locaş spre țarina satului nostru binecuvânteaz-o și o sfințește pe ea”(rugăciune din Molitfelnic). Dumnezeu i-a încredinţat omului mandatul de a stăpâni peste natură. Stăpânirea omului nu trebuie să fie asemenea unui despot ci asemeni unui rege înțelept și cumpătat care stăpâneşte peste poporul său. Când datorită lăcomiei omul a încetat să-L mai caute pe Dumnezeu în creație s-a înrobit iluziei autonomiei amenințând temeiurile vieții pe pământ. Numai întorcându-se la Dumnezeu omul se va regăsi pe sine și va alia modul blând al relației sale cu lumea. După devastări masive omul contemporan caută să apere patrimoniul vieții, mediul înconjurator prin legislație însă aceasta rămâne o palidă încercare și nu începutul unei veritabile victorii, profundă și de durată, atâta vreme cât nu este vizată schimbarea omului și reconsiderarea sistemului relațiilor dintre om și creație din perspectiva sfințeniei. Singur sau împreună cu semenii, dar fără Dumnezeu, omul e neputincios în a remedia stricăciunile produse de el însuși. Alternativa filocalică este evidentă: trebuie să lucrăm asupra noastră și în lume cu Duhul Sfânt, Dătătorul de viață, prin care omul și lumea înaintează, în virtutea sensului lor, spre Hristos și prin El spre Tatăl. Numai în Duhul lui Hristos, Duhul iubirii, se poate realiza dialogul dragostei între om și creație. Natura  se mântuieşte alături de om. În epistola lui Pavel către Romani  în capitolul 8 natura aşteaptă mântuirea cu o dorinţă înfocată şi suspină: „făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.Știm că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum”(Romani 8,20-21). Natura este destinată slavei la care vor fi părtași oamenii în împărăția lui Dumnezeu. Apostolul Ioan proorocește în cartea Apocalipsei la capitolul 21: „am văzut un cer nou şi un pământ nou”. Stă în puterea noastră, a fiecăruia dintre noi  să începem să zidim acest pământ nou. Astăzi când la nivelul întregii lumi se conștientizează problemele ecologice cu care se confruntă mediul și omenirea: efectul de seră, diminuarea stratului de ozon, sărăcirea biodiversității, poluarea rîurilor ,astăzi se încearcă prin toate mijloacele posibile reconcilierea dintre om și natură. Dar cine a ciopârțit natura? Omul fără Dumnezeu, om care prin acțiuni directe sau indirecte a schimbat „chipul” naturii. Omului îi revine misiunea, deloc ușoară, de a repara tot ce a stricat, tot ce a distrus. Să ne întoarcem, așadar, cu pioșenie, cu fața la natură. Lucruri mărunte, la prima vedere neînsemnate, au mare valoare în realitate. Să mergem în natură și să fim prietenoși cu ea. Natura nu este iadul pe pământ, nu este un loc de depozitare a deșeurilor materiale și spirituale! Să ne bucurăm de natură și să o iubim așa cum este ea: divină, nepieritoare, neprețuită. Să fim optimiști că va exista atât cât vom exista și noi și împreună să facem: „un trup și un suflet în Hristos și cu Hristos”. Asta pentru că Omul cu sufletul frumos care  îl iubește pe Dumnezeu  iubește și natura. Omul care iubește natura îl iubește pe Dumnezeu. Noi schimbăm lumea înconjurătoare după lumea noastră interioară și de aceea transfigurarea naturii trebuie sa înceapă cu transfigurarea sufletului. Potrivit gândirii sfântului Maxim Mărturisitorul  omul poate să transforme tot pământul în rai numai atunci când va purta raiul în el însuși.