Elevi sancţionaţi de jandarmi, după ce au fost prinşi fumând în toaleta unui liceu din Bistriţa

              Doi elevi au fost surprinşi fumând în toaleta unui liceu din municipiul Bistriţa. Acest fapt se petrecea în timpul orelor de curs iar persoana care i-a surprins cu ţigările aprinse, face parte din personalul care asigură paza la această instituţie de învăţământ. Având în vedere acest fapt, a fost solicitat sprijinul jandarmilor la faţa locului, pentru lua măsurile legale.

            "În conformitate cu prevederile legii nr. 349 din 2002, actualizată, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului din tutun, art. 3, alin. 1^1, cei doi tineri de 16, respectiv 17 ani, au fost sancţionaţi de jandarmi cu câte 50 de lei fiecare.

           Menţionăm faptul că în conformitate cu actul legislativ precizat, se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private. Astfel de fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei", precizează mr. Georgeta Caşvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5