Dumitru Răchitan, preşedintele Asociaţiei Culturale Române din Hamilton, Canada: Românii sunt foarte bine văzuţi de canadieni. Nu mai există nicăieri ceea ce avem noi la Câmpul Românesc

Întâlnirea cu preşedintele Asociaţiei Culturale Române din Hamilton, ing. Dumitru Răchitan a fost una deosebită. Împreună cu doamna Emilia Răchitan păstrează vie atmosfera de sărbătoare specifică românilor, peste Ocean în Canada. Din dialogul purtat într-un loc mirific, la Câmpul Românesc, veţi descoperi un român adevărat, care poartă cu cinste steagul tricolor pe aceste meleaguri unde românii au făcut întotdeauna cinste ţării.

          Rep.: - Câteva cuvinte despre Câmpul Românesc, considerat una dintre minunile exilului românesc.
          Dumitru Răchitan: Iniţial, în 1956 s-a creat Asociaţia Culturală  Română la Hamilton, care era formată din noii emigranţi, dar şi o parte dintre emigranţii veniţi cu mult timp înainte. Erau cu toţii cam de aceeaşi vârstă şi s-au legat nişte prietenii. Aceşti români s-au cunoscut în biserica din Hamilton. S-au hotărât să înfiinţeze o asociaţie culturală care să promoveze cultura, tradiţiile, obiceiurile şi, după cum o să vedeţi, în sală sunt poze din 1956-1958, grupuri de dansuri care participau la evenimente multiculturale organizate de Guvern şi de alte comunităţi. Canada este o ţară multiculturală, unde fiecare comunitate îşi prezintă porturile specifice lor, cultura, tradiţia, tot ce aparţine fiecărei comunităţi. Pe urmă, s-au gândit că nu au unde să se întâlnească, deoarece se întâlneau la fiecare, pe rând,  acasă. Atunci au hotărât să cumpere pământ şi au cumpărat această locaţie pe care au denumit-o Câmpul Românesc. Iniţial aici, jumătate terenul era fermă, o parte mlaştină, o parte pădure. Pe urmă a început greul muncii fizice şi acel pământ a fost transformat în acest minunat colţ de parc, cu teren de fotbal, teren de volei, zonă de picnic, bazin de înot, o capelă şi o zonă în care, cei care doreau, puteau să-şi aducă rulote în care să doarmă, să-şi petreacă weekend-ul sau când veneau la muncă voluntară, seara, nu mai mergeau acasă, rămâneau peste noapte aici, ori veneau pentru diferite evenimente, cum ar fi cel de acum, la Săptămâna Culturală, îşi luau concediu şi petreceau aici două-trei săptămâni. Clădirea, parcul, tot ce s-a făcut, s-a făcut prin muncă voluntară.

          Rep.: - Această clădire este un adevărat complex, care găzduieşte şi o bibliotecă, muzeu. Când s-a construit?

          Dumitru Răchitan: - După ce au cumpărat pământul, iniţial, s-a înjghebat o clădire din lemn, deoarece era mai uşor şi s-au priceput mai bine. Acea clădire a devenit neîncăpătoare astfel că, prin anii 80 s-au hotărât să construiască o clădire mai mare. Bineînţeles, că aveau nevoie de fonduri. Tot aici, la Câmpul Românesc, a funcţionat ziarul cu, cred eu, cea mai mare răspândire din lume - Europa, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, America, de la nord la sud. De fapt, acest ziar  - Cuvântul românesc - a fost arma politică cu care au luptat împotriva sistemului comunist. O parte din membri au creat acel bastion de luptă anticomunistă, aici, la Câmpul Românesc.  Pe cei născuţi aici, în Canada, nu i-a prea interesat partea politică. Ei erau mai mult cu tradiţiile, obiceiurile. Şi atunci, prin acest ziar, s-a făcut reclamă pentru a dona bani pentru construcţia acestui imobil. Aşa au reuşit să adune 75.000 dolari de la oameni care nu s-au gândit niciodată că vor ajunge la Câmpul Românesc, de la oameni care au fost impresionaţi de efortul pe care-l depuneau aceşti oameni care lucrau la ziar. Aceşti oameni, practic, îşi riscau viaţa pentru că sistemul comunist nu dormea. Ei au încercat tot felul de inflitraţii, au fost compromişi în toate felurile. Dar oamenii au donat bani. O parte din bani s-a donat, o parte s-a primit de la Guvern,  iar restul a fost împrumutat de la bancă. Aşa s-a construit această clădire. Multe dintre lucrări au fost făcute de membrii asociaţiei, de românii care frecventau Câmpul, şi care se pricepeau la ceva, la instalaţii de apă, electrice, la pus gresia, prin muncă voluntară. De asemenea, românii vin aici să se roage la Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Vara, aici vin foarte mulţi români pentru a-şi petrece timpul liber în mijlocul naturii, într-un peisaj de basm, care aminteşte de România. De altfel, o uliţă întreagă de rulote se află aici. 

          Rep.: - Anul acesta sărbătorim 50 de ani de activitate efectivă aici, la Câmpul Românesc. Ce a reprezentat de-a lungul celor 50 de ani, pentru comunitatea românească canadiană, dar şi din SUA, acest Câmp Românesc?

          Dumitru Răchitan: - Acest Câmp Românesc este unic. Nu mai există nicăieri ceea ce avem noi aici. Era foarte vizibil, oamenii care erau aici probaseră valoarea lor prin ceea ce au construit şi atunci toată lumea a spus că cel mai potrivit loc în care să ne întâlnim este la Câmpul Românesc. Veneau emigranţii din Europa – Germania, Paris, Spania, Portugalia, Anglia - , zburau ca să vină până aici. Veneau de peste tot la această Săptămână Culturală. Era o baie spirituală, era hrană pentru spirit, pentru că veneau scriitori, poeţi, artişti, oameni de valoarea, filozofi, care îşi expuneau lucrările, făceau comentarii, îşi promovau cărţile, pentru că ziarul „Cuvântul Românesc” putea să editeze şi cărţi. S-au editat foarte multe cărţi aici. Pe acea vreme era ceva extraordinar. Veneau oamenii şi nu le venea să mai plece pentru că nicăieri în lume nu era un loc unde să se adune atâţia români, atâtea valori. Fiecare dona cărţi la bibliotecă. Erau discuţii permanente, care începeau la ora 9 şi se terminau la ora două noaptea. Era ca şi acum în România, când scriitorii se întâlnesc la Uniunea Scriitorilor. Aşa se întâmpla atunci aici, la Câmpul Românesc. Avem în bibliotecă foarte multe cărţi scrise despre întâlnirile de acum 50 de ani şi până astăzi. Nu era numai parte culturală, erau şi tradiţii. Se prezentau tradiţii de teatru, erau grupuri de dansuri. Cei care aveau copii, aici, la Bibliotecă, era o tablă unde copiii învăţau limba română. Nu se făceau activităţi doar în timpul Săptămânii Culturale, ci şi în timpul verii. Sunt oameni de 60-70 de ani, care veneau pe vremuri aici, şi vin acum şi întreabă „Domnule, unde-i tabla aceea?” Dar, din păcate, nu mai aveam loc unde să punem cărţile şi a trebuit să rearanjăm camera. Aici a avut loc o activitate foarte intensă.  Pe hol sunt expuse piesele de teatru, recitalurile de poezie, grupurile de dansatori, dar sigur că, Asociaţia nu s-a rezumat doar la acest spaţiu închis al Câmpului Românesc, ci participa şi la evenimente multiculturale organizate de oraşul Hamilton, atât ca gastronomie, cât şi tradiţii: dansuri, parada costumelor. Peste tot unde erau evenimente, erau şi membrii Asociaţiei.

          Rep.: - Am văzut că aveţi aici mai multe monumente, inclusiv câteva busturi  ale scriitorilor. Câteva cuvinte despre această parte a Câmpului.

          Dumitru Răchitan: -  Cum vă spuneam, Câmpul Românesc a atras toate valorile emigraţiei şi, existând o locaţie sigură a românilor, oamenii se regăseau aici şi acest loc le dădea o stabilitate, o încredere că nu sunt singuri şi oricând puteau primi un suport, fie material, fie spiritual, vorbe frumoase, sfaturi. Aşa a apărut sculptorul Nicapetre, care îşi făcuse în spatele clădirii vechi, un atelier. Aici a făcut aceste sculpturi. Sculpta şi în lemn, nu numai în broz sau marmură. Domnului Bălaşă i-a venit ideea să facă busturile scriitorilor din exil. Aşa au apărut busturile create de Nicapetre. Cred că în fiecare an se lansa câte un bust. Am asistat la toate aceste lansări. Era un om deosebit. Nicapetre a reuşit să-şi deschidă un atelier din Toronto,  cu ajutorul unei persoane bogate, care  i-a dăruit cu o casă, nelocuită, unde el a început să creeze mult mai mult. Aşa a apărut Nicapetre la Câmpul Românesc, unde a căpătat încredere în el şi stabilitate. Busturile dedicate scriitorilor Mircea Eliade, Aron Cotruş, George Donev, Vasile Posteucă, Vintilă Horea şi Horea Stamate sunt un reper pentru noi. De asemenea, aici se află unul dintre cele mai frumoase busturi în marmură dedicate lui Mihai Eminescu şi un bust al lui Nae Ionescu. Nu e de mirare că datorită frumuseţii acestui loc vin români din Toronto, Kithener, London, Hamilton, dar şi de la Montreal şi chiar din America, din Florida sau Colorado.
          Rep.: - Alocaţi foarte mult din timpul dumneavoastră liber Câmpului Românesc. Ce vă îndeamnă  la această „luptă”, să vă sacrificaţi timpul pentru Câmpul Românesc?

          Dumitru Răchitan: - În lagăr fiind în Austria, aşteptând să emigrez, am găsit acest ziar, „Cuvântul Românesc”, în 1987, şi venind din România, unde era întuneric, citind ziarul şi făcând o comparaţie cu cele din ţară – Scânteia ş.a., în care nu găseai nimic, citeam acest ziar, care era plin lecţii de istorie, de cultură, politică şi-l dădeam din mână în mână. Mi-am dorit să vin să văd Câmpul Românesc. Din primul an am venit aici şi am avut ocazia să cunosc nişte oameni deosebiţi. Erau cei care construiseră acest Câmp Românesc. În fiecare an îmi luam concediu şi veneau la Săptămâna Culturală. Era ceva de neimaginat, să întâlneşti atât de mulţi oameni de valoare pe metrul pătrat. Era grupuri, grupuleţe de oameni valoroşi. Efectiv nu ştiai la care să asculţi, fiecare discuta pe o anumită temă. Era ceva care m-a făcut să cred că asta trebuie să continue. Aveam obligaţia morală. Era păcat ca noi, cei veniţi după cei care au construit acest Câmp, să nu putem să-l menţinem. Este foarte greu pentru că e o diferenţă faţă de timpurile de atunci. Într-o discuţie îmi spunea cineva, că cei care au construit acest loc aveau un scop, o menire. Era şi un loc de întâlnire culturală, dar şi bastionul de luptă anticomunist. După anii 90, am scăpat de comunism. Ce mai facem noi acum? Care este scopul? Am găsit de cuviinţă să arătăm românilor că acesta este locul unde noi ne putem întâlni, ne putem manifesta. Dar fiind aşa de puţini, cu mare greu păstrăm ceea ce avem aici şi nu mai puteam participa şi la evenimentele multiculturale care se organizează.  Dar organizăm evenimente, începând cu luna martie, avem Unirea Basarabiei cu România. Avem harta României Mari, a Basarabiei. Continuăm Săptămâna Culturală, sărbătorim hramul capelei, am adoptat şi o parte din evenimentele canadiene. Facem Halloween, dar organizat simplu, ca un bal mascat. Facem Revelionul, evenimente specifice neamului românesc.

          Rep.: - Câteva din numele importante care au trecut pe aici.

          Dumitru Răchitan: - Au fost foarte mulţi oameni de cultură, de artă, artişti. Au venit Benone Sinulescu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Veta Biriş, Angelica Stoican, Paula Seling , Narcisa Suciu, ministrul Culturii Ion Caramitru, actorii Valeria Seciu şi Iuliu Moldovan, poeta Doina Uricariu ca directoare a I.C.R. de la New York, excelenta actriţă Olga Tudorache, actorul Horaţiu Mălăele, “Divertis”, “Colibri”, Mircea Vintilă şi Vasile Socaciu, Mirabela Dauer, Raul, Romania şi mulţi alţii.

Rep.:- Care a fost momentul în care aţi hotărât să părăsiţi ţara? De ce aţi luat această hotărâre? Aveaţi un loc bun de muncă, eraţi inginer, eraţi căsătorit.

          Dumitru Răchitan: - A fost un moment de nebunie. Aveam familie, copil, aveam maşină, aveam video, un cerc de prieteni destul de elevaţi, cu care făceam schimb de cărţi, de filme, eram foarte bine. La un moment dat, când s-a născut fiica mea, soţia nu avea destul lapte şi a trebuit să găsim alte surse. Dar atunci totul era redus la cartelă. Când am văzut că nu găsesc lapte, în acea noapte am venit acasă şi am zis că eu o să plec, pentru că în această ţară nu se mai poate trăi. Îmi era frică că acel copil va muri de foame sau va fi subnutrit. Fratele meu fiind plecat în America, am depus actele să plec în vizită. Nu am primit acceptul, aşa că am hotărât să trec Dunărea înotând. Eu fiind născut la Porţile de Fier. Am început să pregătesc planul să trec Dunărea. Am încercat cu un coleg de serviciu, dar a renunţat pentru că  nu ştia să înoate. Am vorbit cu fratele meu mai mic, dar nu a vrut. Mi-a spus că nu are niciun motiv, la fel şi un văr. Atunci am hotărât să plec singur. Am început pregătirea fizică, mergeam la lacurile din Bucureşti.  Soţia mergea cu barca, iar eu cu labe şi mănuşi, înotam sub apă cât mai mult ca să nu fiu vizibil. Dacă eram văzut, eram împuşcat. Aşa erau ordinele.

          Îmi aranjasem să merg la un sârb, la o persoană cunoscută. Am stabilit să merg la el, să stau la el de unde să-l contactez pe fratele meu în America. Trebuia să ajung la graniţa cu Austria, unde să trec din nou graniţa singur. Eram aşa de hotărât încât nu mi-a mai păsat dacă primesc viză sau nu. Planul A exista deja. Planul B era să primesc paşaportul, dar asta nu mai era o prioritate. Vroiam să trec Dunărea în octombrie, dar în luna august a ieşit paşaportul. Am depus paşaportul la Tarom, de unde ei l-am trimis la Ambasadă. În final, când am fost strigat, mi s-a spus că nu am primit viză pentru America. N-am comentat, mi-am luat paşaportul şi am mers personal pentru viză. Am mers la interviu cu consulul, iar el mi-a spus că nu primesc viză pentru că am să rămân acolo deoarece am un frate acolo, am o meserie bună. I-am spus că nu este adevărat, că am tot ce-mi trebuie aici şi că nu are rost să rămân acolo. Mi-a dat un act pe care să-l semnez că nicăieri în lume nu am voie să cer azil politic. L-am semnat, pentru că vroiam să plec oriunde, dar să nu mai stau în România. În 10 zile am plecat din ţară. Am plecat prima dată în Austria, pentru acolo nu aveam nevoie de viză. Erau trei ţări unde nu aveai nevoie de viză – Austria, Suedia şi Turcia. În Austria avem escală, am coborât din avion. M-am întâlnit cu fratele, care era în excursie în Europa. M-am dus şi m-am predat la lagăr. Am stat acolo o perioadă de timp pentru cercetări, investigări, pe urmă am depus aplicaţie pentru Canada.

          Rep.: - Cum sunt priviţi românii în Canada?

          Dumitru Răchitan: - Foarte bine. În primul rând, nu a ajuns oricine în Canada. Au existat şi există nişte criterii ca să ajungi în Canada. Trebuie să ai 10.000-15.000 dolari canadieni. Dacă aveai această sumă, însemna că eşti în stare să faci ceva. Pe urmă, canadienii se uitau şi la ce meserie ai. Sigur că aici au venit foarte mulţi oameni de valoare, oameni care au venit cu gândul să facă ceva aici. Sunt oameni foarte bine plătiţi, am cunoscut români din toate domeniile, foarte bine poziţionaţi profesional, financiar, economic, oameni care s-au întegrat şi sunt foarte bine văzuţi şi de canadieni. Acum, canadieni înseamnă italieni, indieni, chinezi. Canada este o ţară multiculturală, în care ai colegi de muncă de toate culorile, naţiile. La locul de muncă toţi ne facem treaba la fel. Actualmente sunt manager şi răspund de tot ce mişcă în companie, de la clădire, la utilaje, la automatizări, partea mecanică, electrică, electronică, programare. Sunt manager responsabil pe partea tehnică.

          Rep.: - Cum se vede de aici, de peste Ocean ţara? Cum o văd canadienii şi cum o vedeţi dumneavoastră?

          Dumitru Răchitan: - Cum o văd canadienii, nu ştiu. La nivel de stat, la nivel de guvern, probabil că există nişte relaţii de colaborare, dar sunt convins că nu există o colaborare foarte puternică, pentru că atunci când merg în România nu există decât o singură bancă în care pot schimba dolari canadieni. Nu am reuşit să schimb dolarii canadieni decât la Banca Transilvania.        Cum o văd eu? Dacă merg ca şi turist, văd ţara extraordinar de bine. Sigur că vezi şi părţi bune, şi părţi rele. Călătorind de la Bucureşti la Turnu Severin văd mai multe oraşe. Acolo unde s-a furat mai mult este dezastru, acolo unde s-a furat mai puţin s-a mai făcut ceva. Mi se pare incredibil. Am ajuns în Bucureşti în 1980. Acelaş drum îl fac şi acum. Găsesc aceleaşi grop de traseu, când trec prin Slatina. Se pare că acolo a fost cel mai mare hoţ. Acel hoţ a ajuns ministrul Finanţelor.  În alte oraşe s-au mai făcut variante să ocoleşti oraşul, ca de exemplu la Piteşti, Craiova, Turnu Severin, Timişoara – pentru a fluidiza traficul. Mă uit la oraşul unde am copilărit – Severin, unde am crescut. Este curat, frumos, sunt locuri de distracţie pentru oameni, se vede că se face ceva. Cât se fură, nu ştiu. Dar în altă parte se fură tot. Sigur că, politic, ce să vezi. Nişte hoţi au pus mâna pe putere şi o transmit de la unu la altul. Fiecare încearcă să găsească modalităţi fure, să se îmbogăţească. Sunt convins că românii de aici sunt mult mai patrioţi şi ar putea face mult mai multe pentru ţară decât cei aleşi.

          Rep.: - Un mesaj pentru cei de acasă. Vă este dor de România?

          Răchitan: Mi-ar plăcea să vin mai des în România pentru că acolo sunt lucruri minunate şi mă simt excepţional. De la anul am hotărât să ne retragem de la serviciu, să ne retragem în România şi să călătorim prin lume. Mesajul meu pentru România este să nu mai voteze hoţii şi să găsească pe alticineva. Doar aşa poate să se facă o schimbare. Nu ştiu dacă este posibil. Ar trebui să apară o altă grupare care să elimine aceste partide, pe care nu le mai pot da la o parte. De exemplu în Franţa, partidele care ar fi trebuit să conducă ţara au fost eliminate şi au apărut alţii, partid nou. Aşa ar trebui şi în România, numai aşa se poate face schimbarea. Altfel, există o perpetuare a hoţilor care-şi transmit puterea de la unul la altul.

          Rep.: - Mulţumim, vă apreciem pentru tot ceea ce faceţi aici, vă felicit şi să dea bunul Dumnezeu ca acest Câmp Românesc să fie şi peste 100 de ani, la fel şi generaţiile care vin să ducă munca dumneavoastră mai departe.