Noul şef al Direcţiei Muncii, Dan Moldovan, nu vrea „bisericuţe” în rândul angajaţilor

Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială din judeţul nostru are de ieri directori noi. Postul de director coordonator a fost adjudecat în cele de Dan Petru Moldovan, PSD reuşind să îşi impună oamenii. La festivitatea de învestire în funcţie a participat subprefectul Ovidiu Frenţ, care a citit ordinul de numire. Pentru a risipi eventualele afirmaţii răutăcioase apărute în mass-media, conform cărora numirile s-au făcut pe criterii politice, subprefectul Ovidiu Frenţ a declarat că este un lucru normal ca fiecare guvern să vină cu oamenii săi.

„Vreau să îl felicit în nume personal pe domnul Dan Moldovan, să îi urez mult succes în activitate. Vreau să îi mulţumesc şi doamnei Tămăşoi pentru activitatea depusă şi sper că, Direcţia nu va avea sincope în trecerea de la un management la altul”, a afirmat subprefectul Ovidiu Frenţ.

Dan Petru Moldovan, înainte de a ajunge în fruntea Direcţiei Muncii, a lucrat în mediul privat. Este de profesie inginer.

„Sunt un om deschis, nu vin cu partipriuri, nu îmi plac bisericuţele ca mod de lucru şi îmi doresc să găsim o cale ca activitatea noastră să se desfăşoare în parametrii ceruţi. Din ’90 încoace, am lucrat în mediul privat, şi acest fapt poate să constituie un avantaj că provin din exteriorul sistemul”, a spus noul director coordonator al Direcţiei Muncii şi Protecţiei Sociale, Dan Moldovan.

Fostul director, Valeria Moisil -Tămăşoi, i-a urat succes înlocuitorului său şi i-a precizat că la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială e o echipă harnică, competentă, „suntem ca şi o familie”. Se pare că Tămăşoi va rămâne în familie, şi se va ocupa de relaţiile instituţiei cu mass-media.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5