O altă personalitate potrivită județului Coșbuc-Rebreanu

Se împlinesc 100 de ani de la venirea pe lume a lui Lucian Valea. Îmi pare impropiu acest verb, când cel invocat e trecut în eternitate; ar fi mai potrivit „se încheie 100 de ani”.
Prefer cuvântul „Centenar”, pentru a marca această trecere în timp; aceasta și pentru că îi simt, în silabe, un puseu muzical de vioiciune.
În finalul lui Decembrie 1989, persoane distincte de pe văile Năsăudului și Bistriței mi-au încredințat câteva responsabilități cultural-didactice pentru arealul județean. Din această perspectivă, am înțeles de ce, în imediatul ianuarie 1990, Domnii Valentin Raus și Lucian Valea m-au contactat, cu propunerea de a pune la cale înființarea unei reviste de literatură și arte plastice, care să ofere condeierilor și mânuitorilor de penel, din zona noastră, spațiu tipografic de afirmare. Au propus titlul „MINERVA, cu apariție lunară, dar ulterior va deveni trimestrială (1990-1999). Grație celor doi seniori într-ale creației artistice, revista avea să beneficieze și de colaboratori iluștri din țară și de peste hotare.
Ceilalți trei din redacție nu aveam o experiență revuistică precum a lor. Însă au săvârșit un gest de noblțe colegială: Lucian Valea a propus, inițial, să nu se menționeze în caseta redacțională decât numele membrilor ei componenți, fără a se menționa responsabilitatea cuiva.
Pe Lucian Valea îl cunoșteam, pasager, din aparițiile sale revuistice și editoriale. După ce a revenit în ținuturile natale, ne vedeam la unele manifestări culturale din județ; din când în când, se iscau și scurte dialoguri, pe seama faptelor la care participam. Uneori aveam păreri diferite, dar seniorul și le susținea pe un ton acut, altfel spus, obișnuit.
Dar, o dată cu revista „Minerva”, am avut parte de revelații care îmi erau îndreptățite, ca urmare mai ales a două volume pe care le dedicase lui George Goșbuc, cel din 1980 - „Coșbuc în căutarea universului liric” - și „Pe urmele lui George Coșbuc” (1986). Cât timp s-a zbătut pentru destinul „Minervei” (avea să treacă în lumea celor drepți în 1992), mi-a confirmat, „pe viu”, cele dobândite de mine în anii anteriori, mai cu seamă din lectura celor două volume pe seama Poetului de la Hordou.
În notițele mele de atunci puneam în relație aceste două nume, pe care le-am descoperit contrastante temperamental și caracterologic - George Coșbuc și Lucian Valea. Pe Coșbuc îl consideram emblematic pentru ținuta intelectualului ardelean de pe Someșul Mare: gestică domoală,, delicatețe inhibată, vorbă rară, tăceri care spun mai mult decât cuvântul, o cumințenie cumpănită, rigoare programatică, mândrie reținută, eleganță discretă, efuziuni sentimentale strunite.
Acesta e omul, poetul, conturat de exegetul Lucian Valea. Dar, treptat, mi s-a conturat ținuta civică și intelectuală a scriitorului originar din aceeași vatră de gând și suflet cu a lui Coșbuc.
Când confesiv, până la șoaptă, când vindicativ, până la tonalități leonine, gesticulând febril în pledoariile de o dantelărie retorică, zgomotos și incomod în sfătoasele sale „chefuri de idei”, curajos în opinii până la inconfort, Lucian Valea realiza, prin cele două exegeze o performanță nu ușor de atins; o sinteză biografică scrisă cu devoțiune, probitate, rigoare și o reală seducție ideatică.
Ei bine, componente ale acestui portret mijeau mereu în cei doi ani pe care am avut norocul să-i trăiesc alături de colegul de redacție al revistei „Minerva”.