O bijuterie monahală- Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de pe Valea Rebrei

 Lângă şoseaua care urcă pe Valea Rebrei, pe o sprânceană de deal  înconjurată de verdele crud al pădurilor, pe hotarul comunei Rebra, se afla cândva o mănăstire veche cât toţi anii care au trecut de la domnia lui Ştefan cel Mare.   Depre istoricul acestei mănăstiri au făcut consemnări cercetători renumiți ai acestui ținut legendar printre care și bibliofilul Iulian Marţian, în a cărui bibliotecă exista un preţios document ce atestă existenţa acestui locaș monahal. Este vorba despre un Minei, găsit în podul bisericii din Rebra, care avea  între filele sale o petiţie din secolul al XV-lea către Ştefan cel Mare. Acest manuscris era fără titlu, având prima pagină deteriorată şi nu purta nicăieri data sau locul transcrierii. Faptul că petiţia era adresată voievodului Stefan cel Mare ( 1457-1504 ), el devine un punct de referinţă pentru  încadrarea în timp a acestei mănăstiri. Legătura cu domnitorul Moldovei o demonstrează documentele istorice care arată că, atât Stefan cel Mare cât şi urmaşii lui stăpâneau în acea vreme întinse domenii ardelene cu satele lor.  (Virgil Şotropa ,, Mănăstiri şi călugări în Valea Rodnei’’ în ,, Arhiva Someşană’’nr. 27, p.122-123 ).

 

           Un alt document care atestă existenţa acestei mănăstiri este o însemnare aflată pe spatele unei icoane de la vechea mănăstire, scrisă în slavonă şi română care spune printre altele : ,,Scris-am eu, mult smeritul şi robul lui Dumnezeu ieromonahul Samoil din oraşul Ismeniţi în mănăstirea Rebra Mare, la hramul Buna Vestire a Precestei, li am pus la icoana Maicii Precestii pentru slava ei şi cine va citi să mă pomenească şi pe mine ticălosul şi nevrednicul’’.

 

             Rămasă multă vreme pustie, fără călugări, dar supusă intemperiilor vremii, este o dovadă că mănăstirea  n-a fost distrusă de către generalul Bukow în 1761, nici de Iosif al II-lea în 1785 şi nici după aceea. Se poate spune că se număra printre puţinele aşezăminte monahale din Transilvania care a scăpat de furia distrugătoare a armatei imperiale. Din documentele de arhivă rezultă că a fost trecută în rândul uniţilor împreună cu sătenii din această localitate. Bisericuţa de lemn a rămas în continuare intactă  şi după anul 1774, când este semnalată ca mănăstire fără vieţuitori, fiind locuită temporar de călugări, până în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, întorşi probabil din Moldova, adică până în preajma anului 1800. 

 

            În anul 1822,  Adunarea parohială, la propunerea Consiliului Parohial din Rebra a aprobat ca bisericuţa de lemn să fie demolată şi mutată în parohia Parva, care la vremea aceea nu avea biserică. Materialul lemnos, împreună cu toate obiectele creştine care îi aparţineau  au fost transportate în această localitate, unde a fost reclădită în cimitirul mare. 

 

           La 25 iulie 1840 a fost sfinţită ca biserică de parohie de episcopul Ioan Lemeny, păstrându-i-se hramul iniţial avut în vremea cât funcţiona ca mănăstire : BUNA VESTIRE (Ziarul grănicerului Vasile Crăciun din Nepos’’în ,,Arhiva Someşană’’, nr. 29, p.246 )

 

       Ideea reconstrucției mănăstirii a pornit din partea enoriașilor din Parva, cu acordul parohiei și a administrației comunei Rebra, care a și întocmit documentația necesară refacerii acestui locaș monahal situat la nr. 576 din această localitate.            

 

        Despre modul cum s-a pus în practică această idee ne-a relatat părintele paroh din Parva, Remus Gavruş, astăzi pensionar : ,,În anul 1990 am luat iniţiativa reînfiinţării mănăstirii acolo unde, aşa cum spun bătrânii satului, a existat multă vreme o troiţă ce amintea de altarul vechii mănăstiri. Aşadar, am plecat cu o delegaţie de părveni la Cluj pentru a sta de vorbă cu episcopul Teofil în această problemă. Prea Sfinţia Sa, deşi foarte bolnav, ne-a primit şi ne-a încurajat în această privinţă. Au urmat alte demersuri către forurile superioare bisericeşti şi în 4 martie 1993 am primit răspuns de la noul arhiepiscop Bartolomeu, care avea următorul text :

 

,, Prea Cucernicului Gavruş Remus,

 

preot paroh din parohia Parva, protopopiatul Năsăud

 

 

           Vă facem cunoscut că în şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhiei Cluj, care s-a ţinut la data de 4 martie 1993, a fost analizată, fără a putea fi rezolvată cererea P.C. Voastre prin care solicitaţi aprobare pentru reînfiinţarea unui aşezământ monahal .

           Această cerere va putea fi luată în considerare numai atunci când se vor găsi câţiva călugări sau călugăriţe care să dorească a vieţui acolo şi să-şi exprime această dorinţă împreună cu dvs. şi credincioşii dvs.

 

          Vă rugăm să binevoiţi a încerca să duceţi la îndeplinire gândul sfânt pe care îl aveţi, urmând ordinea firească a lucrurilor : găsirea unui nucleu al obştii şi apoi construirea mănăstirii, căci a construi şi a nu avea apoi cine să vieţuiască acolo, înseamnă a proceda greşit.

                                                 Din încredinţarea Î.P.S. Arhiepiscop

                                                    Semnează Episcop Vicar, dr. Irineu Bistriţeanul

 

 

 

             La 11 iunie 1993, la invitaţia preotului paroh Gavruş Remus, Preasfinţitul Irineu, împreună cu consilierul Bancoş vizitează acel loc unde urmează să fie amplasată mănăstirea. Îndemnurile şi aprobările primite urmau să fie puse în aplicare. De pe Valea Oltului, de la mănăstirea Turnu, au fost aduşi şapte călugări în frunte cu monahul Paisie şi fratele său Drăgan, originari din Feldru. Aceştia îşi construiesc, asemenea vechilor monahi, adăposturi în pământ pe timp de iarnă, iar vara şi toamna se adăpostesc în corturi. Odată cu aşezarea acestor monahi postitori şi rugători de Dumnezeu, hotărâţi să treacă peste toate obstacolele, se pune temelia unui aşezământ monahal şi se trece la construirea bisericii mănăstireşti şi a anexelor sale.

         Cu fiecare an care se încheia de la începerea acestor lucrări, mănăstirea se înălţa tot mai mult, iar numărul călugărilor creştea pe nesimţite. În rândul lor au intrat mulţi tineri din Parva ,Rebra ,Feldru şi din alte localităţi din împrejurimi. Primăriile din Rebra şi Parva, împreună cu membrii acestor comunităţi, au sprijinit moral şi mai ales material ridicarea acestui edificiu. De un real folos au fost acţiunile întreprinse în acest sens de neobositul preot Teodor Nedelea din Rebra care a ştiut să mobilizeze întreaga suflare păstorită de dânsul, asigurând mână de lucru şi toate cele necesare traiului pentru cei care s-au angajat în ridicarea acestui sfânt locaş. Administraţia comunei Rebra a întocmit toată documentaţia necesară şi a pus piatra de temelie a acestei mănăstiri. De bunele rânduieli ale acestei obşti s-au îngrijit stareţii : Paisie Iloaie (1993-2000 ), Simion Bejan (2001-2003 ) şi Chiril Zăgrean (2003 şi în prezent ). Astăzi construcţia arată ca o adevărată bijuterie monahală. 

 

 

             În fiecare an, de hramul sfintei mănăstiri, nu lipsesc înalţii prelaţi care ştiu ca nimeni alţii să aprecieze efortul celor care şi-au pus toată puterea şi credinţa în slujba lui Dumnezeu, ridicând o mănăstire ,, cum n-a mai fost alta pe aceste meleaguri’’, așa cum spunea la prima sărbătoare a hramului, Î.P.S Bartolomeu Anania. Deasupra uşii de la intrarea în Biserică se află următoarea inscripţie :

 

             ,,Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu lucrarea Sfântului Duh s-a ridicat această Biserică cu hramul,, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel’’ între anii 1994-2009 spre slava lui Dumnezeu şi folosul mântuitor al credincioşilor sub arhipăstorirea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu Anania, stareţ fiind protosinghel Chiril Zăgrean. S-a sfinţit în data de 30 august 2009 de către PS. Irineu Pop Bistriţeanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

 

              Scrie Doamne în Cartea Vieţii Tale pe donatorii, binefăcătorii şi închinătorii acestui sfânt locaş. Amin.’’

 

           Mănăstirea a fost și a rămas o adevărată şcoală  unde s-au format de-a lungul timpului numeroşi preoţi, stareţi şi monahi, care slujesc astăzi în alte mănăstiri din ţară. Un foarte apreciat călugăr, originar din Parva , Nicolae Sângeorzan s-a bucurat de învăţătura duhovnicească din această mănăstire, devenind preotul Nicodim de la mănăstirea Cormaia.

 

            Mănăstirea ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel’’ din Rebra este o adevărată perlă a Ardealului, dar şi semnul împlinirii unui legământ: ,,Dă, Doamne la lume/ Numai gânduri bune,/ C-avem de zidit,/ Visul de-mplinit’’.Ea reprezintă astăzi un model ,,de ora et labora’’ 

 

( roagă-te şi munceşte), o icoană a slăvirii lui Dumnezeu prin slujbele bisericii, prin munca de obşte şi prin rugăciunea personală. Cu faţa spre Someş şi cu spinarea lipită de Munţii Rodnei, ea veghează peste liniştea şi pacea acestui ţinut binecuvântat de Dumnezeu.

 

            În fiecare an, la 29 iunie, mănăstirea cunoscută de mulți credincioși  și sub numele de Rebra – Parva sau Parva - Rebra își sărbătorește hramul, cinstindu-i pe cei mai importanți ucenici ai lui Iisus, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

 

Mircea Daroși