O carte țintind către un topos al Călimanilor

Nu știu să fi fost vreo ediție, din cele 13 de până acum, ale Colocviilor Naționale de Folclor Gheorghe Pavelescu de la Alba Iulia la care etnologul Vasile V. Filip de la Bistrița să nu fi luat parte. Și nu doar ca prezență fizică. De fiecare dată contribuția Domniei Sale este una dintre cele mai consistente, comunicările și intervențiile pline de adevăruri irefutabile, persuasive și incitante. Toate, rod al unei aplecări stăruitoare asupra fenomenului pus în dezbatere, al unui studiu profund și competent la temă.
La recenta ediție (26-27 noiembrie 2016) prof. dr. Vasile Filip a venit cu o carte: Popasuri și povești din piemontul Călimanilor (apărută de curând la Editura Charmides din Bistrița), realizată în colaborare cu învățătoarea Voichița Stejerean, vrednică fiică a satului Budacu de Sus, sat asupra căruia autorii s-au oprit de astă dată, cea dintâi realizând și povestind o bogată culegere de material etnografic, legende și povești ale locului, celălalt, specialistul, structurându-le și prezentându-le prin viziune proprie. Așa, cartea e realizată în două registre: unul al etnografiei, prin munca de cercetare și colecționare în teren (Voichița Stejerean) și altul etnologic, prin prelucrarea și interpretarea materialului cules (Vasile Filip). S-a născut astfel o carte de antropologie culturală, o carte ce țintește către un topos al Călimanilor, demnă de remarcat și de reținut de către literatura noastră de specialitate.
Conținând legende și povestiri, cartea pare a fi depășită de vreme, înșiși autorii punându-și încă dintru început această întrebare: La ce bun, azi, legendele și poveștile? Și-apoi, cu poze viu colorate și povești de demult pare a fi o carte pentru copii. Și totuși, ea reprezintă lumea interioară a omului unei societăți tradiționale, un fel de rezumat al imaginarului colectiv, pe temeiul căruia s-a ridicat apoi o cultură și o civilizație perenă, de a cărei armonie și funcționalitate ne minunăm azi, când începem s-o privim retroactiv (pag. 9). Tocmai aceste din urmă lucruri i-ar putea interesa și pe oamenii mari, implicit pe specialiști, și nu doar pe cei mici, după cum am fi tentați să credem la o primă privire sau o fugară lectură.
Structurată pe cinci capitole: Toposuri și toponime, Strămoși mitici, Orizontul magico-erotic și creștin-religios, Zânele și puterile lor, Alte ființe mitice, cartea conține motive, credințe și reprezentări, înainte de toate ale locului, la Budacu de Sus, dar care pot fi regăsite și-n alte locuri și la alte neamuri. Așa, bunăoară, Iia Ciumii, Ursitoarea, Marțolea și altele asemenea, ca să nu mai vorbim de legenda uriașilor, apar în întreg arealul transilvan, iar cea de pe urmă mai peste tot în arealul românesc, dar și în cel european.
Cele mai multe texte se opresc la explicarea originii numelor sau configurația unor locuri: Munții Căliman se revendică din numele unui cioban bogat și puternic, Poiana Tătarilor trimite către temuta invazie din 1241-43, Râtul curții, cândva proprietate a Curții Imperiale, Vâltoarea sau Tăul zânelor, ape fără fund, adevărate ochiuri mitice ale mărilor subpământene. Exemplele ar putea continua căci aproape jumătate din ele (15 din 38) sunt de factură etiologică.
Povești de dragoste cu vrăji și zâne, cu legări și dezlegări, dar și de factură anecdotico-nuvelistic cu accent pe cinstea și fidelitatea dintre soți, populează un alt capitol al cărții, ca în cele de pe urmă, poveștile să ne trimită din nou în lumea arhaică a zânelor, întâlnirea cu ele putând fi benefică dacă deții secretul ritual, de a nu le răspunde și a nu vorbi cu ele, sau malefică, generând cu jocul lor necazuri, dacă nu chiar moarte.
Legendele și poveștile pe care Voichița Stejerean le-a cules de-a lungul anilor pot și constituie un adaos important la micromonografia închinată satului său, Budacu de Sus – vatră cu valori tradiționale. Dacă aceasta de pe urmă refăcea imaginea vieții exterioare a lui, de astă dată ea reface imaginea sa interioară, cu obiceiuri, tradiții și istorie locală, cu ocupații tradiționale, imagine cunoscută și trăită de generațiile trecute, ale moșilor și strămoșilor.
Pasionați de cultura populară, autorii ne poartă în lumea de basm și legendă a Budacului de Sus, și nu numai, prin demersul lor, de salvare și conservare a patrimoniului istoric și spiritual local, țintind către apărarea necontenită și necondiționată a identității noastre naționale.

Ioan Popa
Alba Iulia