O emisiune poştală contestată (II)

Mărcile s-au vândut în mod obişnuit, scrisorile francate cu acestea fiind obliterate pe loc, cartate pe destinaţii şi expediate (aşa cum se proceda la oricare alt oficiu).

De cantitatea timbrelor supratipărite şi puse în desfacere, precum şi de identitatea funcţionarilor poştali care deserveau acel oficiu, a fost luată notă oficială de către notarul public Nicolae Schriber, în prezenţa casierului Sindicatului Ziariştilor, Otto Amon.

La terminarea activităţii, s-a încheiat un act autentic în care s-a consemnat înfiinţarea, funcţionarea şi desfiinţarea oficiului temporar PTT: „POŞTA ZIARIŞTILOR”. Din procesul verbal autentic, încheiat la 29.08.1920, înregistrat sub nr. 1080/1920, rezultă că baraca poştală a ziariştilor a fost un birou poştal unde a funcţionat un amploiat şi personal manipulant de la poşta din Cluj, corespondenţa francată cu timbre supratipărite, fiind obliterată cu ştampila oficială a Oficiului Poştal Cluj. S-a menţionat cantitatea de timbre supratipărite şi aprobarea dată de către Direcţia PTT Cluj cu decizia nr. 34420/1920 şi de către Comisia de verificare PTT cu decizia nr. 1257/1920. În final se menţionează că a fost depusă spre casare „forma care a servit la imprimarea inscripţiei”.

Faptul că după închiderea oficiului poştal, mărcile rămase disponibile au fost vândute unor persoane (posibil reprezentanţii filateliştilor clujeni Louis Rohonczy şi Andrei Benedek), nemaifiind necesară o comisie specială care să distrugă prin ardere timbrele nevândute, pare să fie determinat Direcţia Generală PTT Bucureşti să nu raporteze Biroului Internaţional de la Berna această emisiune care, astfel, nu a fost recunoscută oficial.

Argumentul că achiziţionarea timbrelor nevândute, dar şi încheierea notarială ar putea ascunde „o afacere menită să producă foloase materiale celor interesaţi (?)” este superficial şi inconsistent dacă nu cumva neserios.

Încercările ulterioare iniţiate de către casierul Sindicatului Ziariştilor, Otto Amon, pentru ca emisiunea în discuţie să fie oficial recunoscută au fost zădărnicite de către ştabii Direcţiei Generale PTT Bucureşti. Aceştia, poate din motivul meschin că nu şi-au primit partea din timbrele rămase nevândute, au conchis cinic, în avizul nr. 96/4.07.1921, că: „Motive de înaltă ordine morală şi naţională se opun la traducerea în fapt a încercării lui Otto Amon de a da acestei emisiuni un caracter oficial”.

Culmea contradicţiei dacă nu cumva a nesimţirii levantine la aceste slugi dâmboviţene: cu un an înainte emisiunea a fost oficială, cu acte în regulă, iar în 1921 aceasta era deja supusă nerecunoaşterii oficiale de către aceleaşi slugi. De ce? Poate pentru că nu li s-a dat peşcheşul din cantitatea de timbre rămase nevândute, sau poate şi din motive oculte.

Şi totuşi:

- nu poate fi contestată realitatea că supratipărirea cu textul „Ziarişti – 1920 – Ujsagirok” s-a executat cu aprobarea Comisiei de Unificare a PTT;

- nu se poate contesta cu supratipărirea a fost supravegheată de către organele poştale centrale;

- nu se poate contesta că desfacerea mărcilor s-a făcut la ghişeu poştal;

- nu se poate contesta că mărcile au avut deplină putere de francare pe corespondenţa care a circulat legal prin oficiile poştale româneşti.

Cine a susţinut, totuşi, că această emisiune, din 21 şi 22.08.1920, a Poştei Române, nu a fost oficială…?

- va urma -

Mihai Lucian Valea