O flacără veşnic vie s-a stins luminând pe alţii. Învăţătoarea Livia Luşcan ţine, azi, ultima lecţie deschisă
Sunt vii în inimile noastre cuvintele pedagogului Visarion Roman rostite la căpătâiul unui dascăl, un exemplu de voinţă şi efort ce a trăit o viaţă exemplară în mijlocul copiilor, cum este LIVIA LUŞCAN din Năsăud, care azi, începând cu ora 13, va ţine ultima lecţie deschisă la capela din localitate, având ca temă idealurile de bine, frumos şi adevăr.
La această lecţie finală participă colegii din Năsăud şi Bistriţa, unde a slujit în ultimii ani, elevii din mai multe promoţii, părinţi, prieteni, vecinii de pe Valea Caselor, într-un cuvânt, întreaga urbe, pentru că dascălul într-o localitate este un OM special, iar oamenii speciali au modul lor aparte de a se face cunoscuţi şi apreciaţi de cei din jur.
Distinsa dăscăliţă Livia Luşcan a fost atât de specială încât a devenit un model pentru breasla dăscălească, reuşind să-şi confirme personalitatea prin fapte, fiind exigentă cu ea însăşi. A fost prototipul unui dascăl modern ce folosea metode multiple în predare, căutând noi căi de acces de la o promoţie la alta. A orientat copiii spre umanitate şi spre modele de viaţă, a îmbinat raţionamentul matematic cu creaţiile literare şi artistice. A fost un dascăl cu opinii, înţelegând ideea că omul e om doar cât mai are opinii. A trăit o viaţă cinstită pentru că, nu a trăi e de mare preţ, ci a trăi cinstit.
Frumoasă prin naturaleţe, prin felul de a fi, prin felul de a zâmbi, blândă, înţelegătoare şi răbdătoare, Livia pleacă într-o lungă călătorie, împăcată că şi-a făcut pe deplin datoria pe terenul educaţiei. Elevii pe care i-ai condus vor rămâne mereu în slujba limbii române, aşa cum i-ai învăţat, s-o păzească cu dragoste şi conştinciozitate.
Dumnezeu să te odihnească în pace! Ai câştigat de la noi toată iubirea şi consideraţia, iar lacrimile vărsate sunt cuvintele pe care nu le mai putem rosti!
Drum bun şi Dumnezeu să-ţi deschidă Poarta spre cer!
Citiţi şi:
- S-a stins o flacără luminând pe alții. Dăscălița Floricuța Marțian și-a făcut pașaport pentru eternitate!
- Drum bun, doamnă învăţătoare!
- De Ziua copilului, la Leşu, scriitoarea Elisabeta Luşcan le-a dăruit copiilor o carte. „Pe scăunelul copilăriei” a stat şi primarul Ioan Pop
- Elisabeta Lușcan la,,Tocmală,,
- Elisabeta Luşcan, Punţi între gânduri
Adaugă comentariu nou