,,O întâmplare economică”, marca CCI

 

Criza continuă să afecteze multe dintre economiile europene. Se vorbeşte chiar de un nou val pentru 2013. Situaţia economiei româneşti în context european a fost tema centrală a Conferinţei ,,Antreprenor în Europa”.

       Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean şi ING Bank.

       ,,Conferinţa se află la a V-a ediţie, ediţiile trecute bucurându-se de un public numeros, care s-a angajat într-un dialog real cu invitaţii speciali, personalităţi marcante ale vieţii economice. La această ediţie sunt prezenţi peste 70 de reprezentanţi ai mediului de afaceri din judeţ”, ne-a declarat Elena Bărbos, şef Compartiment Relaţii CCI BN.

 

Iată principalele declaraţii:

 

 

Vasile Bar, preşedinte CCI BN: Vreau să semnalez două probleme. Prima problemă ar fi împărţirea reprezentanţilor mediului de afaceri în cel puţin două categorii: mici şi mari contribuabili. Nu sunt de acord cu această împărţire, cred că nici dumneavoastră.

Nu este normal ca administrarea fiscală a agenţilor economici să se facă, o parte în Bucureşti, şi alta în teritoriu la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, pe considerentul de a atrage mai mulţi bani la bugetul statului, luând din bugetele locale, şi asta pe spinarea agenţilor economici, pentru că cei care suferă sunt agenţii economici.Pentru a atrage resurse se pot găsi alte motive decât administrarea fiscală la Bucureşti.

De asemenea, nu sunt de acord nici cu noua prevedere  vizavi de TVA. Nu este normal să împărţim agenţii economici în nu ştiu câte categorii, unii să beneficieze de anumite facilităţi, iar alţii nu.

Dacă ne gândim să acordăm facilităţi, atunci să acordăm facilităţi întregii game a agenţilor economici. Nu e normal ca marii contribuabili să trimită la Bucureşti delegaţi ca să obţină o hârtie pentru a putea participa la o licitaţie. Poate îmi veţi spune că se poate rezolva prin mijloace informatice, vă spun că nu e adevărat.

 

Radu Moldovan, preşedinte CJ: Astfel de întâlniri sunt binevenite. Momentul nu e cel mai bun, ţinând cont că suntem într-o perioadă electorală, în care agitaţia este destul de mare. Foarte mulţi membri ai cabinetului sunt în campanie, dar vă asigur că astfel de întâlniri se vor face pe viitor cu reprezentanţi de la cel mai înalt nivel. (…) Încercăm şi am făcut eforturi în această perioadă să stabilizăm într-un anumit mod lucrurile şi îmi doresc foarte mult ca tot ceea ce se va întâmpla în perioada următoare să ofere predictibilitate necesară mediului de afaceri pentru a-şi putea planifica activitatea.

 

Ovidiu Frenţ, subprefect: M-aş fi simţit mult mai în largul meu în sală, pentru că se împlinesc 20 de ani de când am înfiinţat prima firmă, primul SRL şi sunt un om cu experienţă mai mare în mediul real, al mediului de afaceri, decât în cel al administraţiei, dar poate este un lucru bun că aveţi un interlocutor la nivelul Instituţiei Prefectului, care să înţeleagă şi care să fi trecut prin toate aceste experienţe şi pozitive şi negative din 1990 încoace.

Fiscalitatea este o problemă la ordinea zilei pentru toţi agenţii economici. Dacă mediul economic şi această criză multiplă şi continuă în care încercăm să ne găsim drumul se vor relaxa puţin, şi colaborarea dintre noi va fi mai bună.

 

Mircea Maniu, conf. univ. dr. Universitatea Babeş-Bolyai: Banca Centrală Europeană este în acest moment un fel de rezervă federală. Nu există Uniunea Europeană fără o Uniune Fiscală.

La Bruxelles se iau în calcul soluţii de nişă. Avem de-a face cu un viitor impredictibil, de aceea trebuie să avem fler, dar flerul înseamnă talent pentru aşa ceva. (…) Toate calculele noastre luate aici la Bistriţa, la Bruxelles, oriunde în lume, trebuie să pornească de la următoarea premisă: viitorul este influenţat de existenţa unei clase globale mijlocii.

     

 

P.S. Prin prisma bunei colaborări cu CCI BN, cu Elena Bărbos, cu Monica Mureşan, cu echipa extraordinară a Centrului Europe Direct Bistriţa, ajung să mă confrunt cu tot soiul de ,,întâmplări economice”. Mi-a plăcut expresia prof. univ. Mircea Maniu – întâmplare economică. La întâmplarea economică de joi, mi-am dorit să fiu cel puţin Moise Guran. Domeniul economic nu e un domeniu pentru toţi…

 Ce am reţinut eu, pe scurt: în zilele astea, luăm la cunoştinţă cum se tot suspendă fonduri europene. Ştim bine că marele nostru câştig ca stat membru UE ar fi fost tocmai acei bani. Parte din impozitele europenilor trebuie să se întoarcă în ţările rămase în urmă în diverse domenii şi să le aducă la nivelul la care au ajuns alte ţări. Cam ăsta e principiul. Să reducă decalajele. Dar ce se întâmplă, de fapt?   Identificăm care sunt domeniile cu probleme. Cerem bani, ni se acordă. În mod normal, ar trebui ca  aceşti bani să creeze locuri de muncă, să dezvolte proiectele alea şi într-un timp oarecare să rezolve problema.

Partea proastă nu e numai bătutul pasului pe loc, ci faptul că lumea se mişcă pe repede-nainte, în timp ce noi stăm. Mă întreb până când?

Şi încă ceva: ,,principala noastră îngrijorare este inflaţia”, ca să citez din Vlad Muscalu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5