O nouă întâlnire sub semnul ERASMUS +, la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din Bistrița

Responsabil diseminare ICE- prof. RodicaTătar

Săptămâna 22-26 octombrie a reprezentat cea de-a doua mobilitate Erasmus+ din cadrul proiectului The Impact of Consumerism on our Envirorment, Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din Bistrița fiind gazda acestei întâlniri. Alături de școlile partenere- Masarykovo Gymnazium Strendi Zdravotini Szkola a Vysri Odborna, Vsetin, Cehia (coordonatoare de proiect), I.I.S. Gobetti Marchesini Casale, Arduino, din Italia, Secondary School Grorgi Izmirliev, Gorna Oryahovitsa, din Bulgaria,  școala noastră a coordonat de-a lungul săptămânii numeroase activități educative  care au vizat problematica la nivel mondial a consumerismului, concept cheie al întregului proiect.

Astfel, activitățile de învățare din România au debutat cu  primirea oficială a cadrelor didactice și elevilor din țările implicate, de către doamna director  prof. Lucica Iacob, după care acestora li s-a prezentat școala și pentru a dezvolta competențele de socializare, s-au desfășurat ulterior jocuri de intercunoaștere, realizându-se în cadrul lor ecusoane din materiale reciclabile. Ecusoanele au fost purtate de cei implicați ca semn distinctiv, elevii, în același spirit al educației pentru mediu, exprimându-și apoi impresiile sub forma grafică a unui arbore.

A doua zi s-a subordonat unor activități de învățare, realizate cu sprijinul Direcţiei Silvice Bistrița și al elevilor Elisa Magda, Alexandra Corcode și Vlad Cucuiet de la Colegiul Național Andrei Mureșanu. Doamna inginer Adriana Bartha, în colaborare cu  acești elevi, care  au obținut locul al II-lea la Concursul internațional Young People in European Forest, YPEF, desfășurat în Lituania, ediția 2018, au prezentat o temă actuală pentru educația ecologică- exploatarea pădurilor în țara noastră. Quiz-ul realizat în limba engleză,  cu întrebări pe baza prezentării, a fost un real instrument de feedback, detaliat și de concluziile pe care cei prezenți le-au formulat din dorința de a găsi soluții pentru acestă problemă.

Din agenda zilei, nu puteau lipsi dezbaterile despre studiile pe care echipele țărilor participante le-au realizat privind curățenia orașului din care provin elevii, dezbateri în care s-au accentuat modalităţile de optimizarea a  situaţiilor de acest gen, dacă a fost cazul.

 Ziua a treia, sub semnul entuziasmului provocat de excursii, a propus o vizită  la Salina Turda și Grădina Botanică din Cluj-Napoca, două exemple de modalităţi de a conserva mediul natural, elevii întorcându-se cu un bagaj de cunoştinţe noi, dar şi cu amintiri frumoase și energie pentru cea de-a patra zi  care se va  desfășura  în Pădurea Schulleward. Și de această dată, doamna inginer Adriana Bartha a fost alături de școala noastră prezentând o parte din biodiversitatea pădurii și antrenând apoi elevii în activităţi de recunoaştere a speciilor de arbori de la Pepiniera Sărata. Joi, membrii proiectului vor vizita Piatra Fântânele şi Colibiţa, două zone care demonstrează cum mediul înconjurător întreţinut corect poate fi valorificat  din punct de vedere turistic.

Ultima zi va fi dedicată evaluării activităților de învățare desfășurate, a  mobilităţii,  punctându-se posibilele modalități de diseminare a acesteia, precum și stabilirea detaliilor mobilităţii următoare, a modului de desfăşurare al activităţilor lunare și nu în ultimul rând  înmâmării certificatelor tuturor participanților, într-o atmosferă în care profesionalismul se îmbină cu ospitalitatea românească.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5