O picătură din îndepărtata baltă a legionarismului românesc

O alcătuire tipografică precum volumul „Trecutul mai aproape de noi. Omagiu profesorului Gheorghe Marinescu la 7o de ani”, apărută, sărbătorită recent la Bistrița nu are o condiție de lectură obișnuită. Întâi de toate: verbul „a citi”, în acest caz, este impropriu; aceasta, nu pentru că are 377 de pagini, format A4, ci dat fiind conținutul ei: un șir de studii în domeniul arheologiei, istoriei, administrației vechi, a învățământului, etnofolclorului și bisericii, cuprinzând, în speță zona Năsăudului și Bistriței.
Încât, sunt potrivite, pentru cititor, alte verbe: a studia, a conspecta, a medita, a dezbate.
Pentru început, mi-am ales câteva titluri, în ideea de a împărtăși semenilor mei impresii, atitudini. Astfel, unul dintre documentele tentante este ”Percepții referitoare la începuturile guvernării național-legionare. Un raport inedit din 25 octombrie 1940”, datorat cercetătorului Ottmar Trașcă. Cei care cunosc deja sumarul acestui tom știu că textele sunt precedate de „Cuvinte cheie”. Aici, ele sunt: Mișcarea Legionară, Ion Antonescu, Guvernul Național Legionar, Horia Sima. De altfel, la un asemenea titlu, acestea puteau fi anticipate.
Nu am avut, de-a lungul timpului, interes anume pentru tema abordată, chiar dacă, între timp, a apărut un număr impresionant de cărți, studii despre revoluta și dramatica perioadă de la începutul anilor 40 ai secolului trecut. Poate din comoditatea de a mă lăsa furat de niște filme măsluite pe seama legionarismului românesc, a câtorva pasaje din manualele contrafăcute de istorie contemporană românească (parcă cele de acum sunt mai breze?), din beletristica postbelico-proletcultistă ș.a. Ei bine, acum mi-am remarcat că am, în sfârșit, curiozitate reală pentru așa ceva, mai cu seamă că, după un preambul al autorului, urmează un text inedit și amplu (doar!) despre începutul perioadei respective.
Tocmai așa, cum a fost cu începuturile venirii la putere a legionarilor, pe 14-15 septembrie 1940? Documentul păstrat în Arhivele Naționale Istorice Centrale București, fusese alcătuit la 35 de zile după constituirea acelei „făcături” statale și, precum remarcă dl. O. Trașcă, „reprezintă o excelentă notă-sinteză”, surprinzând „cu acuratețe maniera în care opinia publică internă și internațională a receptat constituirea noului guvern și schimbarea de regim politic.”
(Nu pot să mă abțin să nu remarc că, în împărțeala cu Antonescu, legionarii și-au rezervat și Ministerul Educației Naționale, Cultelor și Artelor. Mde! Știau ei mai bine – decât guvernanții și parlamentarii de acum! – ce importanță covârșitoare au aceste componente socio-culturale pentru calitatea unei națiuni…)
Ce aflăm:
* fostele partide democratice aveau o atitudine rezervată față de oportunitatea unui astfel de guvern;
* erau puține simpatii în lumea economică (dominată de elementul evreiesc);
* muncitorii, dar mai ales țăranii, priveau cu indiferență Garda de Fier (populația rurală „dorește mai curând să-și vadă în liniște de treburi, pentru a-și asigura existența”);
* totuși, în fabrici și uzine, interesul pentru legionari era mai ales în rândul muncitorilor… necalificați (ciudat? semnificativ?);
* la orașe, aderenții erau îndeosebi studenți, adolescenți, elevi (semnificativ, nu?);
* în străinătate, se opina că „dacă mâine Germania va fi învinsă, toată lumea se va declara împotriva Gărzii”.
Datele sunt prea evidente, pentru a mai fi comentate. Decât o comparație: Acea tristă și dramatică perioadă fusese un fel de „anus contra naturii”.
E de văzut ce fel de…anus trăim acum.