O PROPUNERE

Un politolog din ”ţările civilizate” a lansat, în urmă cu câţiva ani, sintagma (devenită concept operaţional) ”STAT EȘUAT”.

Acum - după 20 de ani de la ”cacealmaua sângeroasă” din decembrie 1989 (expresia îi aparţine lui Mircea Dinescu), numită ”revoluţie”, fie programatic, ideologic (de către ”forţe oculte”), fie din naivitate, credulitate ori lene, comoditate de a nu discerne - acum, în ce stare se află statul român (azi-mâine, cuvântul ”stare” va putea fi sinonim cu ”hal”)?

Propun cititorului să judece dacă am ajuns, sau nu ne va trebui mult să ajungem, la starea de ”stat eşuat” - potrivit următoarelor caracteristici remarcate de politologul acela.

”Stat eşuat” desemnează un stat care are un guvern atât de slab, de incompetent, de lipsit de eficienţă, încât nu poate controla efectiv administraţia în teritoriu şi nu mai e în stare să asigure aplicarea legii, respectarea ei (totul desfăşurându-se alandala, după placul celor cu putere decizională din zonă).

Declinul economic, sărăcia galopantă şi emigrarea sunt alte semne ale ”statului eşuat” ( Oare în ce măsură emigrarea devine echivalentul ”refugiului”?).

Corupţia deşănţată şi criminalitatea sunt alte ”piese” grele ce definesc un astfel de stat.

Deopotrivă, ”statul eşuat” îşi pierde capacitatea de a folosi şi controla - real, eficient - organismele judecătoreşti în dauna unor grupări mafiot-politice.

Este un stat în care puterea legislativă (Parlamentul) şi cea executivă (Guvernul) sunt intimidate, roase, erodate în actul de decizie colectivă; iar democraţia - doar mimată.

Repet întrebarea iniţială: E şi cazul nostru? Mai avem mult/puţin până acolo, judecând după ce simţim pe pielea noastră că se întâmplă de 20 de ani încoace?