“DINCOLO DAR TOT AICI”

Personalitate marcantă în lumea literelor româneşti, scriitorul Cornel Cotuţiu îşi investeşte talentul şi inteligenţa în volume de prozǎ şi publicistică oferindu-ne din nou cu neastâmpǎrul şi generozitatea binecunoscute o carte despre şi pentru românii aflaţi în preajma sa sufleteascǎ şi nu numai, despre fapte si stări socio-politice bine studiate cu ochiul sǎu de fin observator şi profesionist al cuvântului.

Volumul I a apǎrut în decembrie 2008 la Casa Cărţii de Ştiinţǎ Cluj-Napoca unde îl regăsim pe autor în calitate de personaj, comentator, interpret neobosit, în ritmul alert al cǎutǎtorului, cercetǎtorului de suflet romanesc. Cǎlǎtoria şi şederea sa în spaţiile locuite de români devine o investigare permanentǎ a condiţiei românului de pretutindeni rǎmânând sufleteşte, în preajma sintagmei “La Noi” adicǎ “Acasǎ”, oriunde se aflǎ.

Volumul II al acestei geografii sufleteşti a apǎrut în toamna acestui an 2010, la Editura

Eikon, Cluj-Napoca, un volum dens de aproximativ 343 de pagini, împǎrţit în opt capitole cu titluri sugestive presǎrate cu ilustraţii elegante, relevante, semnate de graficiana Georgiana Cotuţiu. Autorul distruge graniţele cu inteligenţǎ şi talent cǎutându-şi preajma sufleteasca pretutindeni unde trǎiesc români , fie în ţarǎ sau dincolo de fruntariile ei, peste mǎri si ţǎri, ademenindu-i sub aceeaşi corolǎ matricialǎ numitǎ “La Noi”(adicǎ pretutindeni).

Talentul l-a consacrat pe scriitorul Cornel Cotuţiu cu acel dar al observaţiei lucide care pǎtrunde infinitezimal în arterele realitǎţii, cu darul cǎutǎtorului de pretexte pentru transmiterea propriilor reflecţii conducându-ne vioi într-un labirint de zone geografice, istorice, spirituale, disparate cu abilitate de ghid consacrat, printre nedumeriri, doruri, speranţe, taine, fiecare carte a scriitorului însemnând o înnoire spiritualǎ.

Spirit efervescent, Cornel Cotuţiu este unul din câştigtorii alergǎtorilor de cursǎ lungǎ în maratonul literar oferind mereu încredere în puterea sa de creaţie.

În structura artisticǎ a scriitorului, prozatorul si jurnalistul îşi disputǎ întâietatea… Dupǎ fiecare cǎlǎtorie întreprinsǎ apar note în care, dincolo de aspectul recreativ sunt redate experienţe existenţiale demne de un specialist sociolog.

Pe parcursul întregului său serial, autorul rămâne constant în atitudinea faţă de guvernanţi, preşedinte şi liderii maghiari încolţindu-i cu “un dinte de lup singuratic” şi luând în derâdere orgoliile, prostia şi lichelismul.

Volumul se deschide cu capitolul închinat “rebelilor”urmǎrind “ Obiectivul “ N.Steinhartdt şi personalitǎţi ca Anton Raţiu şi Ioan Vǎlean, ce nu vor înceta sǎ existe în arealul românesc.

Cu ironie si sarcasm “securea cu rotile” a scriitorului înfierează “constituţia bâlbâită”, “prostia fudulǎ”, incompetenţa, justiţia, adulterul, îmbogǎţiţii peste noapte, toate regǎsindu-se în proza şi dramaturgia lui Ion Luca Caragiale, subliniind cǎ “trǎim acum ca şi atunci o lume pe dos”. Cornel Cotuţiu ne propune pentru proiectul de spectacol caragelian personaje precum: Ion Iliescu, Victor Ciorbea, Gelu Voican Voiculescu, Mona Muscǎ, Virgil Mǎgureanu, Traian Bǎsescu, Corneliu Vadim Tudor, Marko Bela, Elena Udrea, Emil Boc, Dinu Patriciu si alţii. Considerând cǎ “la români eternitatea nu e eternǎ”, ar trebui sǎ-l investim pe I.L. Caragiale în funcţia de “Preşedinte de onoare pe veci a României”.

În capitolul “Nu uitǎm, deci nu putem ierta” autorul propune cititorului sǎ judece dacǎ am ajuns sau nu va trebui mult sǎ ajungem la starea de “stat eşuat” judecând dupǎ ce simţim pe pielea noastrǎ de 20 de ani încoace, când românii suferǎ de boli devastatoare colorate în verde, brun, roşu iar acum, de cancerul portocaliu cu focarul la Cotroceni.

Cornel Cotuţiu face o retrospectivǎ usturǎtoare a ceea ce se întâmplǎ pe spinarea acestui nefericit popor, pe care se experimenteazǎ tot felul de formule politico-administrative într-o democraţie originalǎ. Nu iartǎ nici “confortul minoritǎţilor printre mǎslinele mioritice “ în secvenţe ca: “ Vina de a fi fost români”; “Obrǎznicii ude mereu” sau “obrǎzniciile de soacrǎ acrǎ” ale unor demnitari maghiari din ţarǎ şi peste hotare dar nu a

ungurului de rând sau a intelectualului lucid.

Mânuind cu dexteritate lingvisticǎ incredibilǎ condeiul printre informaţiile primite cu inteligenţǎ ne prezintǎ opiniile legate şi de cele douǎ capete existenţiale: vârsta senectuţii şi a tineretului, lǎsate sǎ pluteascǎ într-un “abur de nechezol politic, guvernamental, parlamentar, administrativ”.

În capitolul “Dincolo dar tot aici”, scriitorul urmǎreşte drama românului care-şi încearcǎ existenţa pe alte meridiane, preocupat fiind atât de soarta limbii romane cât şi de procesul de asimilare într-un slalom literar printre “prejudecǎţi şi capricii” şi “întâmplǎri româno-româneşti” trecând prin condeiul sǎu destine - de la omul de rând şi pânǎ la monarhi, scriitori, politicieni, regizori, actori, cǎutând identitatea românească în aceastǎ lume clǎditǎ pe imperativul banului.

Interviul inserat ni-l dezvaluie pe Cornel Cotutiu - om/scriitor/profesor - cu preocupările diurne, opinii si proiecte în curs de desfasurare.

“Când te afli în cǎlǎtorii sau popasuri, apoi scrii despre ele, aşadar te încredinţezi cuvântului, ca prin cuvânt să rămânǎ ceva pentru alt timp – remarci, reminiscenţe, “scǎpǎri ale memoriei” ( ca şi cum altfel ai fost nedrept cu tine insuţi).”

Doina Popa