Andrei Marga: Statul avariat

În orice circumstanțe, statul rămâne stat doar dacă respectă anumite norme de funcționare. Democrații privesc îndeobște statul drept „contract” între membrii unei comunități, bazat pe egalitatea cetățenilor și reciprocitate. Mulți pun accentul pe faptul că „statul este o asociație foarte aparte, care se distinge prin extensiunea asigurării conformității cu regulile sale, în rândul celor asupra cărora jurisdicția sa pretinde aplicarea” (Robert A. Dahl, On Democracy, Yale University Press, New Haven and London, 1998, p.41). Autorul cel mai citat, Max Weber, a văzut în stat ordinea legală instituită legitim:„statul este acea asociere umană care își arogă (cu succes) dreptul de a avea, în granițele unui teritoriu – și acest face parte din caracteristiciile sale – monopolul constrângerii fizice legitime”. Statul presupune, se poate rezuma, reciprocitate, legalitate și legitimare drept condiții ale funcționării sale.
Ce distinge statul actual din România? Unii economiști spun că „statul român nu mai există decât cu numele” – fiind „doar o anexă, o colonie”. Un fost președinte spunea că, de fapt, este un „stat mafiot”, pradă coteriilor. Între timp, presa internațională a început să vorbească de „stat eșuat”. Cei care acum desfigurează Constituția cred că, în fond, „eu sunt statul” – deși nu sunt regi, nici aleși în mod curat, ci doar politruci abuzivi. Cum s-a și spus, exagerând, dar plastic, așa cum se fac „alegerile” în România ultimilor ani, aproape că și o maimuță poate deveni „șef”!
Teza mea este alta, anume că statul României actuale a fost avariat. Bunăoară, deciziile nu mai sunt inspirate de „contract”, de reciprocitate, ci de o voință malefică în meschinăria ei. Despre ce „contract” poate fi vorba când, doar ca un exemplu recent, se comercializează până și oameni – odinioară s-au vândut sași, apoi copii, mai apoi fete, iar acum se vând „niște zilieri” chiar sub „starea de urgență”? Ce legalitate când la decidenți nu contează interesul public, ci impunerea de aberații care să împileze cetățeni? Ce legitimare când se instalează „guvernul meu” cu Securitatea și infiltrați? Ca să nu ne oprim la alte întrebări!
Avaria se datorează nepriceperii, lipsei de cultură și de viziune și, tot mai mult, relei credințe. Se poate observa lesne cercul vicios. Un ins nepregătit este propulsat în funcție cu instituții de forță, acesta încalcă Constituția (pe care nici nu o pricepe!) și împarte funcții (ca și cum ar fi în proprietate!) unor neisprăviți, care, neavând valoare prin ei înșiși, țin isonul aberațiilor. Iar împreună afectează statul.
Place-nu pace, România a trecut într-un regim prostocratic. Desigur, cuvântul este românesc, dar există echivalente în diferite limbi – derivate oarecum din „Dummheit”, „stupidiy”, ”idiot”, ”sciocco” etc.. Prostocrația nu este metaforă sau figură de stil. Este un termen care captează situații precise din istorie – a statului actual din România, cu siguranță, după numeroase indicii. Prostocrația nu este chestiune de etnie, ci de prostie – de prostie a celor care vor să decidă soarta altora și aduc daune.
Iată doar câteva argumente ale tezei mele.
Mulți concetățeni – inclusiv intelectuali care se revendică din liberalitate, precum Radu Călin Cristea, Mircea Dinescu, Cornel Nistorescu, Sorin Roșca Stănescu, Renate Weber – au semnalat grava deteriorare din ultimii ani a ceea ce a fost năzuința postbelică și izbânda de după 1989: statul de drept democratic. Prevăzut explicit de Constituția României (1992), acest stat înregistrează o deteriorare continuă pornită de la vârf. Faptul se vede cu ochiul liber. De aceea, presa recentă din Germania, Franța, SUA a vorbit de „diletant”, „agitator”, „confuzionar”, „patron al corupției”, „intelect îndoielnic”, „apartenent la serviciile secrete”, „eșuat”. În țară, jurnaliști de prim plan au atras atenția asupra abaterii, prin instigări, de la rolul de „mediator” prevăzut de Constituție, asupra „sustragerii de la justiție”, „practicării minciunilor”, „absenței rezultatelor”, „incompetenței”. În definitiv, celui care a pus în joc mijloace nepermise de a parveni îi revine, logic, răspunderea deteriorării.
Firește, despre orice persoană se spun multe, adevărate sau false. Mai ales că România întreține o piață a falsurilor și fabulațiilor. Dar, chiar în aceste condiții, nici una dintre caracterizările de mai sus nu este fără probe. Fapte și vorbe le confirmă.
Prostia? În 2014 România era o țară scindată, cu reforme asfixiate și agendă întârziată, având ca „performanță” majoră emigrarea, proporțional cea mai mare din lume, a propriilor cetățeni. Dacă nu ar fi fost prostia, decidenții ar fi recurs la politica integrării democratice a cetățenilor, pe baza unor soluții inteligente în interes public.Nu a existat această capacitate de gândire, cultivată și, în fond, morală.
În locul democratizării, de care europenitatea rămâne legată, s-au preferat tehnicile anilor treizeci: exaltarea „mișcării” străzii, activarea „statului paralel”, reducerea politicii la lovire, diabolizarea celor de altă opinie. În loc să se folosească pregătirea, inițiativa și devoțiunea oamenilor, s-a apelat la o formă de stat ce constă din decizii nechibzuite, banditești în ultimul timp, sub decidenți care nu se pot legitima, nici măcar profesional.
Ce iese se vede. Destui se ascund după privilegii, în timp ce o treime din populație este săracă – cel mai ridicat procent din Europa comunitară. Cu „guvernul meu”, România se afundă în economia de îndatorare, în măsluiri „politice” drapate cu valori „europene” contrafăcute, în statutul de țară mulțumită cu resturi, în educație molestată, în politică externă acefală. Abuzurile la vârf au devenit regulă. Frica de tragere la răspundere pentru fărădelegi evidente face să fie strivit orice pluralism, orice mijire de independență a judecării.
Contraperformanțele în materie de stat sunt deja istorice.
Una este distrugerea constituționalismului. Nu a fost nevoie nicăieri în Europa să se infirme abuzuri, de către Curtea Constituțională, în cantitatea și penibilul din România actuală. Nu au fost nici atâtea reclamații ale Avocatului Poporului în apărarea statului de drept democratic. Chiar și acum, în pandemie! După ce, ca la nimeni, în loc de stare de urgență sanitară s-a instituit abuziv una cuprinzătoare, preocuparea decidenților este, cum atestă insipidele lor „proiecte” de „legi”, restrângerea de drepturi și libertăți cetățenești, fără nici o legătură cu covid-19. Să sperăm că arhivele păstrează propunerile caraghioase ale regimului prostocratic, ca să se poată vedea, totuși, măcar în timp, mărimea prostiei și a relei credințe!
Acum se lansează, cu incultura caracteristică, ideea „eficienței statului”. Nu se știe, pesemne, că eficiență fără democratizare nu există și, mai devreme sau mai târziu, asemenea schilodire a instituțiilor se regretă și condamnă. Istoria europeană din anii treizeci încoace oferă nenumărate probe.
O altă contraperformanță este distrugerea legitimării. De la obsesia prostească a „guvernului meu” s-a ajuns la o experiență ce va intra în manuale. Se va putea constata, de către cine știe ce înseamnă legitimarea, că nu a fost pas din serialul „pas cu pas” care să fi fost legitim. În România ultimelor decenii, nimeni nu a lovit mai ignorant și mai iresponsabil în legitimarea democratică.
Exemplu de contraperformanță este și suscitarea securismului. Un ins ce părea departe de aranjamente oculte în pofida Constituției a lucrat la a crea cel mai securist stat din ultimele decenii. Cineva din afara țării și întreba insistent: nu cumva securismul a intrat în obișnuințe la Carpați?
Un alt exemplu este reclădirea „statului profund”. Când, în anii treizeci, a căzut sub controlul acestuia, România a luat calea prăbușirii. Avem acum altceva? Procuratura, în loc să-i aplice oricărui cetățean legile statului, își selectează țintele. Ba mai și semnează – fenomen unic în Europa – „protocoale secrete” cu judecătorii și noua Securitate! Doar că „președintele” găsește vinovați în altă parte: „niște evrei”, „niște psd-iști”, „niște unguri”, cel mai nou „niște parlamentari”.
Nivelul rudimentar al cugetării „președintelui” și desemnaților săi este, la rândul său, exemplu. Aceștia nu văd propria incapacitate, ci doar rivali, tot așa cum Hitler, potrivit relatărilor generalilor săi, nu vedea în pierderile de pe front propria stupiditate, ci „doar evrei”. Așa cum perorația din cartea Mein Kampf este străbătută de preocuparea lovirii social-democrației, tot astfel, „președintele” nu are altă temă decât dărâmarea acesteia. Confuzie nefastă între stat și măciucă, proprie minților vulgare! Acum, ținta este „psd”, mai nou și „udmr”, altădată vor fi alții! Potrivit chimiei urii, pe care pastorul Martin Niemöller a demascat-o definitiv!
Să ne oprim, însă, în limita spațiului, doar la domeniul cel mai nou de manifestare a statului – pandemia. Mai ales că se văd tot mai bine, pe date precise și în pofida eforturilor de falsificare, originile infectării cu covid-19 și erorile abordării din România.
Nimeni nu se putea sustrage unei pandemii ale cărei origini se caută. Dar România avea avantaje spre a fi atinsă proporțional mai puțin. Nu era sugativă turistică, nu era vizitată de multă lume, iar populația avea vaccinuri în biografie. România s-a infectat însă suplimentar din două cauze.
Prima a fost petractarea „prezidențială” cu „diaspora”. Cum spunea un exponent al regimului, au revenit în țară un milion de diasporeni, „votanții noștri” – zicea acesta posesiv. Numai că veniții nu au fost examinați medical serios și au umplut localitățile. Deciziile meschine ale „președintelui” au infectat în România în plus. Focarele Suceava, Arad, Timișoara, Deva și altele spun destul.
Apoi, ca să nu se vadă matrapazlâcul, nici după trei luni testările nu sunt serioase. Ele se fac cu grija trepădușilor ca nu cumva să se afle adevărul și dimensiunea crimei. Spus fără ocolișuri, abordarea „politică” a pandemiei în România este, de fapt, eronată. Nu numai că este scoasă de sub control public, dar este una dintre cele mai necalificate – cum își dă seama oricine citește și analizează riguros.
Exemplu tipic de falsificare este raportatea unui eșec ca succes. Se susține „oficial” că la finele lui ianuarie 2020 Spania avea un infectat și România tot unu. Apoi se compară – câți s-au infectat în Spania, câți în România și câți au murit. De aici, unii prostocrați și prostifili trag concluzia că s-a gestionat bine lupta cu pandemia.
Trec peste faptul că decidenții din România, nefiind în stare de o abordare adecvată, au ciupit măsuri dintr-o țară sau alta și, într-un elan de samavolnicie zis „starea de urgență”, au degradat și combaterea pandemiei și economia. La drept vorbind, starea de urgență sanitară, pe care multe țări au proclamat-o, a fost subtituită la noi, printr-o șmecherie ieftină, cu starea de urgență polițienească, militară, de acoperire de afaceri și de reglare de conturi.
Ea nici nu a rezolvat mare lucru. Nu există nici acum imaginea realistă a infectării, nu s-au reușit individualizarea situațiilor și strategii în consecință, inițiativele locale sunt paralizate, România nu este mai bine asigurată. Distrugerile, în schimb, sunt considerabile. Starea de urgență a fost o stare prost gândită și decisă abuziv – iar din ea rămâne abuzul.
Replicile la falsificarea amintită sunt la îndemâna oricui: a) nu se știe nici acum care era infectarea în ianuarie 2020, căci abia începeau testările în Europa; b) România nu este campioană în turism și nici loc prin care trec mari fluxuri comerciale, precum Spania, Franța, Italia, Germania, ca să se poată compara cu acestea; c) România nu este nici centru fotbalistic precum Spania, Franța,Italia, Germania – în situația în care se bănuie că de la unele meciuri a plecat infectarea pe scară mare. Iar comparațiile cu adevărat concludente nu sunt deloc flatante.
Minciuna caută însă, și de această dată, să se promoveze. George Șerban a dat în spațiul internațional teoria celei de „a doua naturi”, natura mincinoasă a unor oameni, și a exemplificat cu România de dinainte de 1989 (Lying: Man’s Second Nature, Praeger, Westport, 2001). Sugestia prestigiosului psihiatru newyorkez, istoricul Wolfgang Reinhardt a folosit-o în diagnoza „societății minciunii” (Unsere Lügen Gesellschaft, Murmann, Hamburg, 2006). Concurența la minciună a decidenților actuali cu ceea ce a fost înainte de 1989 este mai mult decât vizibilă.
Tot amestec de nepricepere și minciună este în declarația „economia României trebuie reinvigorată, nu repornită”, a „președintelui”. Destul să observăm că un lider al patronatului a semnalat caracterul extrem de critic al situației, că până și liderul industriei alimentare spune că “aceasta se clatină”, iar despre Poiana Brașov s-a spus că „este ca după Cernobâl”. Ridicola „urgență” a decidenților a oprit bine economia. Sute de mii de firme, de toate felurile, s-au prăbușit, de fapt. Să luăm oare inaugurarea de cotețe sau hale goale drept semn de vigoare?
Soluția? Cred că este evidentă pentru cetățeanul care se respectă. Orice salvare începe cu deșteptarea.
Sunt tot mai mulți cei care nu se mai lasă înșelați de diplome la schimb și decorații de complezență și se eliberează de contrafacerile unor inși, nici măcar citiți în ce spun. Două repere vor trebui, însă, asumate.
Nu va ieși nimic din actuala „șefie” – nimic bun pentru cetățenii României. Cum am mai spus, și dacă ar fi numai „guvernul meu” de aici înainte, nu ar ieși nimic, căci nu are din ce! Acum vine, colac peste penibilități, obsesia modificării Constituției. După ce au eșuat din nepricepere toate „proiectele” anunțate („proiectul de țară”, „România educată”, „reconstrucția României” și orice!), noua obsesie lasă să se vadă alte rătăciri. Deocamdată, dacă un individ nu este capabil să facă ceva pentru statul de drept democratic, prevăzut de Constituție, trebuie distrusă aceasta?
Cetățenii României, fără de care nu se poate face mare lucru în statul lor, pot schimba cursul degradării presând la schimbare. Mai ales că, după pandemie, vine o societate adânc schimbată în lume. În opinia mea, nu este soluție fără partide care să ia în brațe cu hotărâre direcția unei democrații meritocratice și să schimbe ocuparea funcțiilor în stat. Altfel, statul va rămâne în avarie. Căci, așa cum spunea Boileau, „un prost găsește adesea alții și mai proști, care să-i ia în seamă inepțiile”.
Andrei Marga

Comentarii

17/05/20 11:44
Ați votat cu Dă...

Bună ziua, Domnule Marga,
Îmi place că dv. puneți între ghilimele cuvântul "președinte" ca și cum i-ați contesta realegerea. Știm că pe dv. nu vă reprezintă deloc. Dealtfel îl combateți bine, precum Emil Cioran pe legionari pe care, într-un final nu numai că i-a acceptat dar i-a și asimilat. Pe cale de consecință vă întrebăm: dv. când o să deveniți iohannist că de roșcastănești, cornelnistorești, renateweberi ne-am cam săturat. Apropo, dv. ați votat cu dăncilă? La Bistrița începem să credem că vă reprezintă.

17/05/20 12:51
O reușită chint...

Lumea din Bistrița spune că scrieți cum scrieți deoarece așa vă sfătuiește nepoata Eunicia Maria Trif care v-a fost consilieră la Ministerul Afacerilor Externe pe vremea guvernului Ponta. Alții cred că sunteți plătit de Noua Securitate. Unii zic că vă inspiră discipolul Aurelian Pavelescu de la Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat. Puțini sunt de părere că ar trebui să-l includeți și pe Adrian Severin în chinta regală din textul dv. reușit aici sus.

17/05/20 13:51
Antim

Nu surzii sunt surzi, ci acei care nu vor să audă și orbi cu adevărat sunt doar cei care nu vor să vadă, dle. AM. Sunteți o ilustrare perfectă a lor.Cum se numește cel care perseverează în eroarea cea mai evidentă? Definiți-vă singur.Mă rog,misiunea e misiune și trebuie întăriți cei care au votat-o pe gospodina Dăncilă.

17/05/20 15:34
Vizitator

Se spune si nu fără temei că: „Unde-i multă minte este și prostie pe măsură”. Din capul locului analiza lui Andrei Marga este gresită. El spune că statul României actuale a fost avariat, ca si cum ar fi ar fi fost vreodată perfect. Mai mult, afirmatia că România a trecut într-un regim prostocratic este total gratuită si lipsită de orice logică, fiindcă nicidată regimurile politice nu au fost perfecte. Dar nu aceasta este cea mai gravă eroare in analiza cu pricina. Ineptia lui Marga este atunci când spune că toate relele societătii românesti de astăzi se datorează presedintelui Klaus Iohannis, ca si cum toate celelalte institutii ale statului ar fi perfecte. Nimic despre parlamentul dominat de PSD, despre curtea constitutională puternic politizată, despre avocatul poporului, etc. Ura viscerală a lui Marga impotriva lui Klaus Iohannis este reflectată in fraza: "Nivelul rudimentar al cugetării „președintelui” și desemnaților săi este, la rândul său, exemplu. Aceștia nu văd propria incapacitate, ci doar rivali, tot așa cum Hitler, potrivit relatărilor generalilor săi, nu vedea în pierderile de pe front propria stupiditate, ci „doar evrei”. Așa cum perorația din cartea Mein Kampf este străbătută de preocuparea lovirii social-democrației, tot astfel, „președintele” nu are altă temă decât dărâmarea acesteia". Inafară de mojicie, a-l compara pe Iohannis cu Hitler, denotă că nivelul de analiză a lui Andrei Marga imbracă si o anumită doză de xenofobie. Si nu-i prima dată când Marga recurge la asocieri cu tentă xenofobă in legătură cu etnia germană a presedintelui României. Intr-un alt articol intitulat "La braț cu Mussolini, Hitler & Company?", Marga isi dădea arama pe fată lucru care a indignat pe multi intelectuali, intre care si Andrei Plesu. Acesta a reactionat intr-un editorialul cu titlul "Stigmatul etnic" publicat in Dilema Veche, astfel: "Mai nou, și un impozant filosof ardelean face asociații crase între Iohannis, pe de o parte, și Mussolini, Hitler & Company, pe de alta. De la un metafizician fin ne-am fi așteptat la analize ceva mai subtile".

17/05/20 18:50
andrei marga

Când o țară are problemele României este cazul integrității și al clarității gândirii. Înainte de orice al cunoașterii, desigur, și al culturii. Din nefericire nu s-a adus nici o probă că vreo propoziție, măcar una, din cele pe care le semnez, ar fi eronată.
Se știe de mult, când unii oameni nu au argumente la ce se susține, fabulează și falsifică datele persoanei. Nu am fost la alegeri, încât nu am votat. Nu am fost nici cu secu, nici cu altceva. Eunicia Trif a fost socotită nepoată a mea deoarece pe soția mea o chema Trifu. Cam acesta este nivelul deducțiilor de doi bani care se fac mai sus în ceea ce mă privește. Ură viscerală - nici vorbă. Se știe că nu asta-i chestiunea.
Încă o dată - să dovedească cineva că vreo propziție din ce spun, vreun fapt invocat nu e chiar așa. Orice om rațional intervine când are un argument sau dă un argument. Este valabil și pentru Andrei Pleșu și i-am spus-o atunci.
Sunt prea multe confuzii de noțiuni în ce se scrie sub anonimatul de mai sus, încât nu am de spus mai mult. Xenofobie? Am germani în familie! Dar scrie negru pe alb: prostocrația nu e chestiune de etnie, ci de prostie. Ar trebui să să citească înainte de a se comenta. Iar citatul din Boileau eu nu aș vrea să fie adevărat! Sofismul final este simpatic, dar țin să-l disloc: din faptul că alte partide sau alți inși sunt cum sunt nu rezultă că cei care li se opun ar fi mai buni!

17/05/20 20:19
George Carp

Domnule Marga, articolele dv din Răsunetul sunt foarte bune pentru Antena3! Acolo sunt la fel de bine apreciați și Cornel Nistorescu și Sorin Roșca Stănescu pe care dv. îi vedeți ca valori intelectuale românești!!!

17/05/20 21:09
Q.E.D.

1. "Se știe de mult, când unii oameni nu au argumente la ce se susține, fabulează și falsifică datele persoanei." (AM)
2. "Se știe că nu asta-i chestiunea." (AM)
3. „Kak izvestno” „după cum se știe” era metoda lui Stalin atunci când n-avea deloc argumente. Nici eu n-am argumente - după cum se știe - dar spre deosebire de dv. eu nu sunt decât un anonim de doi bani. Q.E.D.

17/05/20 22:24
On ne vous admi...

"Et, sans ceux que fournit la ville et la province,
Il en est chez le duc, il en est chez le prince.
L’ouvrage le plus plat a, chez les courtisans,
De tout temps rencontré de zélés partisans;
Et, pour finir enfin par un trait de satire,
Un sot trouve toujours un plus sot qui l’admire."

(Nicolas Boileau - L'Art poétique, 1674)

Monsieur Andreï Marga, à Bistritz on vous estime, mais on ne vous admire pas.

18/05/20 08:59
andrei marga

Îmi dă de gândit nivelul jos de cultură și de gândire. Nu mai discut faptul că nu s-a formulat în reacțiile nemulțumite de mai sus o singură obiecție – măcar una - la susținerile mele că s-a intrat în regimul prostocratic, iar statul de acum este stat avariat.
Nefiind vreo obiecție trag concluzia că aceia care au reacționat împărtășesc, volens-nolens, susținerile mele. Ei nu contestă ce spun, ci își închipuie că este mai ușor să discute altceva. Și discută pueril verzi și uscate, fără vreo legătură cu susținerea.
Observ, desigur, că se folosește copios sofismul înlocuirii discuției despre susținerile dintr-un text cu discuția despre altceva (persoană, context etc.). Este dintotdeauna un sofism al minților slabe, pe care îl respinge orice om cu capul la purtător, indiferent câte diplome are.
Dar nivelul jos de cultură și gândire se vede și din ceea ce aceia invocă. Iau doar două exemple – căci despre nivelul acesta se poate scrie mult.
Cineva spune că nu aș vedea cum sunt ceilalți, care au guvernat. Se poate vedea orice și este normal să căutăm să vedem totul. Numai că din faptul că unii sau alții sunt cum sunt nu rezultă nicidecum, decât tot sofistic, că cineva este mai bun. Logic nu merge, iar în fapt este îndoielnic. Nici politica nu se reduce la politică: mai trebuie și pricepere, cultură, viziune. Altfel, cum se vede, dă sigur sărăcie și suferințe.
Cineva spune că un comentator ar fi atras atenția că ar trebui mai fin discutat despre reluarea lui Mussolini, Hitler,[email protected] la Cotroceniul de acum. De acord că se poate discuta fin! Numai că sunt cel puțin două fapte. Discuția fină poate ocoli adevărul – mai ales când se și vrea ocolirea. Iar cu sfertoadevăruri, fie ele spumos spuse, se trăiește cum se vede. Adică mereu păgubos!
Al doilea fapt este că nici comentatorul nu a contestat vreo susținere dintre cele făcute de mine. De altfel, susținerile sunt documentate beton, ca să fiu sugestiv.
Se poate verifica pe texte și fapte că așa stau lucrurile – adică se reia cu ignoranță și incultură ceea ce a fost mai distrugător pentru democrație. Cum am mai spus, nu este chestiune de etnie, ci de prostie – prostia prostocrației.
Cine dorește, poate trăi prostofil. Nu am de ce să o fac. Și nu vreau să cad sub ceea ce spunea Boileau despre cei obsedați să decidă viața altora.

18/05/20 10:44
Ceres

Ideile de mai sus (și ,,ciorba reîncălzită” a articolelor anterioare), pe care vi le asumați, fac un rău imens imaginii dv. de gânditor și personalitate culturală, prin extremismul și lipsa de susținere faptică. Când alăturăm imaginea dv. de cea a unui alt rector succedant dv,. Ioan-Aurel Pop, vedem diferența astronomică dintre un spirit academic, preocupat de interesul național și meschinele defăimări la care vă dedați, sfidând realitatea.Jenant...

18/05/20 16:09
andrei marga

Nimic nou sub soare, adevărurile incomodează, vorbăria ușurică și fără argumente poate fi agreabilă. Fiindcă nu am timp de pierdut cu ea, invit să se citească textul și să se contrazică, cu argumente, o propoziție. Capacitatea culturală este capacitate de a argumenta.
Altfel, rămânem cum s-a stabilit. Mai cu seamă că articolul meu a evocat adesea ceea ce spune presa de primă linie din Germania, Franța, SUA. La nevoie mai pot adăuga. Adevărul, har Domnului, se stabilește cu mai multe capete.
Academismul nu înseamnă să ocolești adevărul. Aici recomand încă odată - citiți Jurnalul lui Liviu Rebreanu! Ca să nu fac alte recomandări de năsăudeni! în rest, tot har Domnului, nici Bistrița nu este epuizată de cei de mai sus.

18/05/20 16:10
Iuliu

De ce a ajuns România un "stat avariat"? Răspunsul e simplu. La mai bine de 30 de ani de la revolutie si de la căderea comunismului, România este incă un stat nereformat, cu un sistem politico-administrativ excesiv centralizat. Aceasta este principala cauză a tranzitiei excesiv-prelungite de la socialism la capitalism, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic social si cultural. Hotia, coruptia si nepotismul sunt principalele racile ale clasei politice care frânează progresul, ne tin pe loc sau chiar regresăm. Asa se explică si faptul că România de astăzi nu este un stat de drept consolidat. Lucrul acesta a fost demonstrat in 2017, odată cu venirea pe cai mari a PSD la guvernare. In loc să treacă la realizarea măsurilor promise prin programul de guvernare, primul lucru a fost atacul furibund la justitie si schimbarea in doi ani a trei guverne, cu scopul evident de a scăpa penalii de răspundere in fata legii . Ba mai mult, la inceputul anului 2018, Codrin Ștefănescu, pe atunci secretarul general PSD, fiind întrebat de ce se permite celor cu probleme penale să facă parte din Guvern, acesta a dat un răspuns halucinant: „De ce? Pentru că putem”. Asta reflectă o anumită mentalitate a celor din PSD care ajung la putere.
Pentru a face progrese evidente, România are nevoie urgentă de 3 tipuri de reforme:
-reforma constitutională si consolidarea statului de drept;
-reforma administrativ-teritorială care să permită descentralizarea si un grad ridicat de autonomia locală;
-reforma morală, prin educatie si promovarea meritocratiei pentru accedere in functii publice.
Numai asa hotia, coruptia si nepotismul pot fi, dacă nu stopate, cel putin diminuate la toate nivelurile.
Prin urmare, cea mai mare parte din criza politică actuală este generată de ambiguitătile Constitutiei. Desele intervenții din partea Curții Constituționale, care adaugă la Constitutie sunt tocmai din cauza acestor ambiguităti. De aceea, modificarea Constituției este o necesitate si nicidecum nu este colac peste pupăză, obsesia cuiva.
Românie normală are nevoie urgentă de revizuirea temeinică a legii fundamentale, sau poate chiar de o nouă Constitutie.

18/05/20 17:48
andrei marga

De acord. Se poate vedea pe texte (de pildă, mai recent, volumul meu Justiția și valorile, 2017) că am pledat printre primii pentru o Constituție ameliorată. Nu aici este chestiunea. Eu am studiat drept (inclusiv în Germania), chiar dacă nu a fost ținta mea să fiu jurist.Însă trebuie învățat din Grundgesetz (legea fundamentală a Germaniei) că revizuirea constituției nu se face pentru a întări o persoană, căci atunci sunt Mussolini și Carl Schmitt la orizont (cum se și întâmplă). Mai ales că România plătește din greu pentru că au ajuns președinți persoane inculte și abuzive! Revizuirea Constituției se face, dacă suntem serioși în România, apelând la Dworkin sau Böckenförde, în fond la Jefferson. Simplu - la democratizare nu la o dictatură prostocratică. Teza mea este simplă: nu este vorba numai de revizuirea Constituției, ci și de eliberarea de prostocrație, de prostofili și de diverși proști care decid, cum știu ei, soarta altora. Este de ales între dictatură prostească și democrație, între meritocrație și prostocrație. dacă în șase ani nu ai făcut nimic, despre ce este vorba? Simplu! Tot mai mulți oameni își dau seama!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5