O reîntâlnire de suflet a valoroşilor formatori de suflete, personalităţi şi caractere – 45 de ani de la absolvirea Liceului Pedagogic Năsăud – promoţia 1974
O superbă, emoţionantă, sensibilă, adorată şi binefăcătoare întâlnire a promoţiei 1974, de la cunoscutul şi apreciatul Liceu Pedagogic Năsăud, a avut loc în 22 iunie, la 45 de ani de la absolvirea prestigioasei unităţi de învăţământ din judeţ, unde s-au întâlnit, cu drag şi dor, foştii elevi şi tineri, entuziaşti absolvenţi ai anilor V A (Căprioarele), V B (Zimbrii) şi V C (Mimozele), o promoţie valoroasă şi de elită în învăţământul românesc, dascăli şi formatori de cetăţeni demni ai României, cadre didactice care s-au sacrificat pe altarul învăţământului românesc tradiţional şi modern.
Frumoasa şi captivanta revedere a absolvenţilor a demarat printr-un moment de socializare, îmbrăţişări, flori, lacrimi de bucurie şi tresăriri plăcute la vederea foştilor profesori şi „părinţi” sau diriginţi veniţi la eveniment, înconjuraţi cu multă căldură şi stimă – prof. Ileana Prădan, prof. Doina Coraş, prof. Margareta Moldovan şi prof. Romulus Berceni.
Deosebitul eveniment a continuat cu un parastas în memoria celor plecaţi în lumea nemuririi, profesori şi elevi, la Biserica „Coroana” din Bistriţa, oficiat de PC preot protopop al Bistriţei, Alexandru Vidican şi PC preot profesor şi fost inspector şcolar Nicolae Feier, care au apreciat la modul superlativ rolul şi importanţa învăţătorului în formarea personalităţii copiilor.
Reamintim, cu regrete, că au plecat în lumea celor drepţi, să modeleze suflete în ceruri, 2 învăţătoare, 4 învăţători, 6 educatoare şi majoritatea profesorilor.
Merită să menţionăm numărul „generaţiei de aur a învăţătorilor” promoţia 1974, care au absolvit cursurile Liceului Pedagogic Năsăud, anul V A – 40 învăţătoare, anul V B – 30 învăţători şi anul V C – 39 educatoare, în total 109, la reîntâlnire fiind prezenţi 109 persoane, din care 65 colegi.
Minunatele şi înălţătoarele momente de socializare, depănări de amintiri, poze de grup, multiple poze şi filmări ale derulării acţiunii benefice şi de suflet s-au derulat la cunoscutul Hotel-restaurant Bistriţa, unde voia bună, anturajul deosebit şi buna colegialitate au fost la ele acasă.
Nu au lipsit nici plăcutele surprize, făcute cu multă dăruire de către Ioan Lazăr - la acordeon şi solist vocal, Ionel Oarcăs - la vioară şi solist vocal, Sevestian Ureche - solist vocal, Voichiţa Tomoioagă – solist vocal, care au încântat colegii cu repertoriul abordat, fiind membri ai valorosului ansamblu al liceului.
A fost o sărbătoare de suflet pentru sufletul valoroşilor dascăli ai judeţului şi nu numai, o feerie a bucuriei revederii şi o simfonie de mulţumire pentru tot ce reprezintă cadrul didactic.
Merită felicitări organizatorii pentru reuşita acţiunii şi implicarea în eveniment.
La revedere, stimaţi, dragi şi valoroşi colegi, într-un timp cât mai scurt.
Ioan Lazăr, senior editor
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Adaugă comentariu nou