O zi cât o literatură, o literatură cât o zi

Anul acesta e an de alegeri la scriitori. Și cum Uniunea Scriitorilor are mai multe filiale, procesul a început cu Filiala de la Sibiu, o filială mică, având membri, atât din țară, în principal Sibiu, dar și Bistrița, Vâlcea, Alba Iulia, Hunedoara, București, Iași, Brașov, Pitești, Timișoara, cât și din străinătate, Germania, Franța, Belgia, Anglia, Argentina.
Numărul celor prezenți, ca să-l voteze pe președintele de Uniune, Nicolae Manolescu, și pe președintele de Filială, Ioan Radu Văcărescu, a fost numeros.
Gazdă, ca de fiecare dată întâlnirilor de scriitori de la Sibiu, aceeași minunată, frumoasă, impunătoare și de valoare Sală Mare a Bibliotecii ASTRA. O clădire veche, un adevărat palat, un edificiu de cultură, care adăpostea prima bibliotecă națională publică, un muzeu istori - etnografic și prima sală de teatru românesc din Transilvania, inaugurată cu piesa lui Alecsandri, „Fântâna Blanduziei”. Am văzut ce înseamnă doi atlanți, care străjuiesc poarta clădirii, am admirat galeria de busturi din holul principal, iar decorațiunile interioare, de epocă victoriană, cu statui, ne-au încântat puținele clipe e răgaz. În această atmosferă, anume creată, parcă, de o mână a destinului, și-a făcut apariția conducerea Uniunii Scriitorilor, în frunte cu Nicolae Manolescu, secondat de către Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Răzvan Voncu, Cristian Pătrășconiu.
Uimire, admirație, mirare, apreciere... Și iar admirație. A-l privi și a-l asculta pe Nicolae Manolescu este un moment mult așteptat, care nu se întâmplă în fiecare zi. Dincolo de „Teme”-le cunoscute, sau mai auzite, precum valorile din literatura română, condiția școlii de astăzi, a literaturii din zidurile ei, a limbii literare, ca un „fagure de miere”, care nu mai este, a nemulțumiților care nu ajung să fie primiți în Uniunea Scriitorilor și care declanșează adevărate furtuni în jurul lor, a scriitorilor uitați, Ion Ghica, Alexandru Odobescu, proiectele Uniunii sunt numeroase și propun, în continuare, evenimente deja de tradiție în lumea literară.
În discursul său, Ioan Radu Văcărescu a menționat colaborarea cu scriitori din Bistrița, parteneriatele încheiate cu instituții, făcând referire la anul 2019, când premiile Filialei au fost decernate la Palatul Culturii din Bistrița.
Din Bistrița, au participat la alegeri Elena M. Cîmpan și Dorel Cosma. Bucuria întâlnirii cu colegii de aceeași parte a baricadei, cea a scriitorilor dedicați, pasionați și fără astâmpăr în scrierea operelor ce trebuie scrise, a contribuit la prelungirea momentului sărbătoresc și după depunerea votului în urnă, la locul numit „Frieda”, cu tablouri și ambianță de neterminate discuții. Cu cine? Cu Anca Sîrghie, Gabriel Hasmațuchi, Mihai Posada, Elena Dragoș, Ion Dur, Emil Cătălin Neghină, George V. Precup... Am făcut cunoștință cu Savu Popa, cel căruia i-a fost dedicată o pagină de poezie în numărul recent al revistei „România literară”. Fiecare nu știa cum să recupereze un timp, acel timp al statului în casă, idee caldă, încă.
S-au lăsat vizitate, la ceas de seară, Sala Thalia, Cea mai frumoasă stradă din Sibiu și Aleea celebrităților. Piața Mare ( Grosser Ring, în limba germană ) era mai liberă ca niciodată. Puțini trecători, doar câțiva elevi de la Liceul de Artă, cu trusele în spate. Statuia lui Brukenthal era la locul știut. De deasupra ne priveau casele cu ochi, acel specific al caselor sibiene, cu ferestre mici, pitite, în pod. Sau ochii din case. Peste tot, unde întorceam privirea, vedeam ochii din case. N-am știut, până când Anca ne-a atras atenția asupra lor.
La fel se întâmplă și cu ochii din literatură, îndreptați spre cei care scriu. De aceea, e necesară grija pentru valoarea estetică a scrisului. Sunt ochi care nu mint. Într-o zi, cât o literatură, am înțeles că fiecare e atât cât scrie. Scrisul care poate încăpea în dimensiunea unei zile petrecute la Sibiu.
A doua zi avea să ningă iar...

Eduard Călinescu