Oameni… şi fapte

În viaţa aceasta pământeană oamenii sunt trecători, faptele lor rămân însă mărturie ale activităţii lor, prin ele ne putem aduce aminte de ei, îi putem aprecia după ce ei nu mai sunt printre noi.
Un asemenea om a fost profesorul de istorie şi inspectorul şcolar Lazăr Ureche, omul ce şi-a derulat viaţa pământeană între anii 1948-2011 şi care a fost comemorat la o sesiune ştiinţifică intitulată „Istorie, învăţământ, spiritualitate”, sesiune desfăşurată la Muzeul Judeţean din Bistriţa. Despre omul, profesorul şi cercetătorul Lazăr Ureche au vorbit foştii colegi şi cunoscuţi – Cornel Cotuţiu, Corneliu Gaiu, Ioan Seni şi alţii – toţi apreciind formaţia lui de pedagog, profesor şi cercetător capabil să se integreze în colective didactice sau de cercetare, capabil să fie… omul potrivit la locul potrivit.
Ca un coleg mai tânăr, am încercat să-l caracterizez folosind în cea mai mare parte cuvintele unui al Ureche, nu Lazăr, ci Grigore…
Fost-a acel Ureche Lazăr om întreg la hire, neleneşu şi lucrul său ştia bine a-l face, la lecţii ori situaţii mai deosebite era meşter mare, unde era nevoie acolo se vâra pentru ca văzându-l ai săi să nu dea înapoi, şi de aceea rare ocazii în care nu biruia. Iar acolo unde biruiau alţii el nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut josu se redica deasupra învingătorilor. Iar mai apoi, feciorul său,…, tot fapte bune lasă, precum se întâmplă, din pom bun, roadă bună iasă…
Sesiunea aceasta de comunicări ştiinţifice a reunit o parte a acelei categorii de oameni bine informaţi, cu respect pentru cultură, cu dorinţa de a împărtăşi celorlalţi concluziile la care ei au ajuns după ce au explorat cu mijloace specifice diferite aspecte ale trecutului mai apropiat sau mai îndepărtat, a scos în evidenţă contribuţiile unor personalităţi locale la propăşirea neamului din care au făcut parte, încrederea lor că prin învăţământ şi cultură se poate crea un viitor mai bun.
Cu spiritul lui deschis spre cunoaştere, spre frumos şi durabil, domnul Ureche Lazăr cred că ar fi fost mulţumit că toţi cei prezenţi ne-am amintit de dânsul, am trăit momente plăcute împreună aşa că nu ne rămâne decât să spunem… rămas bun domnule profesor.