Ocnița în sărbătoare! Prima ediție a Festivalului jocului bătrânesc de pe Câmpie!

Duminică 22 octombrie satul Ocnița a intrat în familia nobilă a localităților din Transilvania care sunt preocupate de cultivarea si păstrarea tradițiior populare românești! La initiativa Centrului Judetean pentru Cultură, personal a doamnei Emilia Bumb-Ometiță, șefa Serviciului de Conservare, Protejare și Promovare a Culturii Tradiționale, s-a desfășurat duminică prima ediție a Festivalului jocului bătrânesc de pe Câmpie! Ocazia de a organiza acest Festival a fost oferită de aniversarea a 6 ani de activitate artistică a Ansamblului folcloric ”Cununa Grâului”! Așadar duminică a fost sărbătoare la Ocnița. De dimineață la inițiativa părintelui paroh Silviu Costin și a consilierului parohial Ioan Păcurar în sfânta biserică, după Sfânta Liturghie cele 34 de familii care au depășit 50 de ani de căsătorie au fost onorate cu diplome și alte atenții. Apoi la casa parohială s-a resfințit Răstignirea de la intrarea în curte. Domnul Augustin Trifan, socrul precucernicului părinte Silviu, a făcut dintr-o veche cruce de lemn un adevărat monument de inchinare și reculegere creștină. Au participat la evenimente primarul comunei Iustian Damian Muntean, viceprimarul Vasile Petruș, părintele Alexandru Cătinean, fiu al satului, alături de părintele Antonie de la mănăstirea Râmeți și dânsul fiu iubit al Ocniței. De la orele 15 00 căminul cultural a fost arhiplin pentru a primi cu aplauze formațiile participante la primul Festival folcloric organizat in Ocnița milenară!
Oaspeți de seamă au apreciat ambianța sărbătorii, un cămin cultural impunător, renovat recent de Primăria Teaca și...căldura simplă a locuitorilor și a organizatorilor acțiunii! Vestitele Ansambluri folclorice ”Isvorul Someșului’’ din comuna Șanț, director profesor Dănilă Filopoi, ’’Păunița’’ din Sîngeorz Băi, coregraf și director profesor Florin Hodoroga și ’’Baltagul’’ din Monor condus de însuși primarul Ion Cira și de părintele Iuliu Ceușan fiu al Ocniței și dânsul - au oferit clipe de neuitat spectatorilor într-o sală neîncăpătoare pentru mulțimea de lume venită la festival. Dansuri de pe Valea Someșului și din Câmpia Transilvană într-o interpretare deosebită însoțite de recitalurile soliștilor Lucreția Pomohaci, Dănilă Filipoi și Viorica Hojda au fost urmărite cu mirare și îndelung aplaudate de locuitorii satului dornici de așa minunății! Când au urcat pe scenă dansatorii ’’Baltagului ’’ din Monor, sala a fremătat și a aplaudat instantaneu, îndelung îmbinarea de tinerețe și frumusețe cu bucuria de a vedea costumele inegalabile ale monorenilor! Primarul Ion Cira s-a adresat spectatorilor în cuvinte calde, de incurajare a unui astfel de eveniment. Recitalul monorenilor a cuprins dansurile lor tradiționale cu care au cucerit lumea și cu care sunt, de bună seamă unul dnte cele mai valoroase Ansambluri folclorice din Romania. A cântat alături de monoreni tânăra solistă din Gledin Simona Găluț, o prezență plăcută și un talent în plină devenire artistică.
În partea a doua a Festivalului au urcat pe scenă membrii Ansamblului folcloric ’’Cununa grâului’’ din Ocnița, de fapt Ansamblul folcloric al comunei Teaca pentru că alături de cei 36 de copii și tineri din Ocnița, dansează 18 copii și tineri din Teaca, 4 tineri din Archiud și doi din Galații Bistriței! Cei mai tineri dansatori, generația 2011, mezina fiind Natalia Horga născută pe 30 noiembrie 2011, au smuls spectatorilor ropote de aplauze. O să-i amintesc pe cei mici, așa ca o încurajare! Au dansat: Sebastian Foriș-Natalia Horga, Dragos Darabonț-Luciana Pașca, David Cătinean-Medeea Pogăcean, Florin Ioana-Baciu Patricia, Laurențiu Coman- Daria Dorgo și Iuliana Cătinean-Ionuț Leuca. Au urmat apoi dansuri din Teaca, de pe Someș, din Câmpia Transilvaniei cu dansatorii din grupele mari. Au încantat spectatorii cu cântelele lor minunate Andrei și Teodora Florea, Simona Sabău, Iulia și Adelina Horga și Mădălina Oltean sosită special tocmai de la Brașov - unde este studentă- pentru a fi alături de colegii de ansamblu. Au cântat și junioarele Larisa Mărginean, Bianca Tălcean, Iuliana Cătinean (debut absolut spre surpriza părinților) și Alexandra Ardelean și Daria Dorgo! Au susținut recitaluri invitatele de onoare Olimpia Deneș și Simona Pop Labiș cu cântece deosebite, descifrând spectatorilor marea inimă a țăranului, tezaurul sufletesc al oamenilor acestor ținuturi. Cornelia Ardelean Archiudean, amfitrioana în fapt a Festivalului le-a urat sătenilor doar La mulți ani cu bucurie – un cântec simbol pentru momentul de care vorbim și un îndemn la continuitate, seriozitate și permanență pe ogorul tradițiilor populare românești.
Spectacolul de...după spectacol a continuat cu o seară a reunirii familiilor copiilor din Ansamblul ’’Cununa grâului’’ în marea familie a iubitorilor de frumos, de autentic, de bucurii simple care apropie sufletele oamenilor mai mult decât orice pe lumea aceasta! Scena s-a umplut deodată de prichindeii grupei mici de dansatori care doreau să-și arate talentul și la dansul... Pinguinului, al Brașovencei, al Podulețului sau al...Macarenei!!! Nati (6 ani in curând!) Sebi, Luciana, David, Laur, Dragos alături de Niculina, Sonia, Florin, Iuliana, Alexandra și alți copii frumoși au încântat părinții cu mișcările lor ritmate, semn că dansul popular le-a prins bine... Clipa de sublim și de...sublimare a micuților dansatori a fost sosirea...tortului de ciocolată oferit de avocatul Alexandru Coman, fiu al satului! A fost momentul mult așteptat de toți cu răbdare de...copil, de la orele 15 00 la 20 30!
Nu știu ce ar mai fi de consemnat! Poate doar satisfacția că, iată cu mijloace puține dar cu multe inimi săritoare, în satul Ocnița a renăscut din nou o speranță parcă pierdută, dar niciodată uitată! Speranța că vom fi iarăși ce am fost și vom câștiga neapărat lupta cu uitarea, cu nepăsarea și cu indiferența! Cu o floare nu se face primăvară! Dar nici iarnă nu se face cu o singură ninsoare fie ea și înfrigurată! Privirile pline de mândrie ale părinților și ale bunicilor care-și urmăreau copii și nepoțeii cu lacrimi in ochi au îmbobocit toate florile speranței, încrederii și ale voinței de a participa la o schimbare, la nașterea unei minuni care părea nu demult imposibil de făptuit! Am complicat șoaptele sufletului meu cu cuvintele mai sus rostite! Voiam să spun doar că acest Festival poate fi, este, va fi în mod sigur punctul de plecare al Regăsirii prin reîntâlnirea cu glasul, cu portul și cu ințelepciunea străbunilor! Iar la bunici și străbunici vrednici Ocnița, sat atestat incă la 1315, este in fruntea satelor transilvane! De aici înainte nu depindem decât de noi înșine, de vrednicia și de seriozitatea noastră! Doamne ajută-ne!

A consemnat Florentin Archiudean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5