Octombrie

De acum vara rămâne o amintire. Zilele de arşiţă ne-au făcut să gândim şi să ne mişcăm încet. Verile de acum nu sunt nici pe departe asemeni verilor de altădată. Temperaturile nu depăşeau, în general, 25° Celsius, căldura era binefăcătoare. Astăzi soarele, la valori de 40° Celsius te arde şi-ţi blochează respiraţia. Legumele şi fructele din grădinile noastre aveau aromă şi gust, cele de azi sunt stropite, şi din nou stropite, pământul din care îşi trag seva este preparat şi el, amestecat cu toxine ajung, implicit, la consumator.

Într-o perioadă relativ scurtă de timp tot ce-nseamnă mediu s-a schimbat în mod dramatic. Trebuie ca fiecare dintre noi să fim conştienţi de nivelul poluării la care suntem expuşi. Din toate relele zilei de azi poluarea de orice fel, aer, apă, sol aspiră la unul din primele locuri. Lucrurile grave trebuie spuse în cuvinte simple pentru ca să fie înţelese de toată lumea. Suntem poluaţi, suntem expuşi, lăsăm o lume bolnavă copiilor noştri. Societatea evoluează, tehnologiile de orice fel tind spre perfecţiune, dar depăşirea anumitor limite duce la autodistrugere. Este ceva de genul “în orice rău există un bine şi fiecare stare de bine conţine în ea sămânţa răului”.

Atunci ce putem face? Gândim de mai multe ori înainte de-a acţiona. Cântărim consecinţele. Nu spunem “eu”, ci “noi” (mi se pare lucrul cel mai greu de realizat). ÎN GENERAL SĂ NU DEPĂŞIM NICIODATĂ LIMITELE.

Să ne îngrijim de ce ne este dat, aerul care ne înconjoară, apa ce ne asigură viaţa pe mai departe, pământul care ne oferă stabilitate. Cuvintele nu sunt spuse degeaba. Să învăţăm să privim, să ascultăm, să înţelegem şi să acţionăm. Niciunul dintre noi nu va putea spune c-a făcut destul pentru ca să avem o lume a noastră mai bună, mai curată, mai aproape de sufletul fiecăruia dintre noi. Timpul tace şi trece. El ne măsoară viaţa. Răspundem de viaţa noastră şi de a celor ce vin după noi.