Olimpiu NUŞFELEAN în trei prezenţe poetice

În ultima vreme, Olimpiu Nuşfelean a desfăşurat o susţinută activitate literară. Pe lângă participări la colocvii şi festivaluri poetice – Arad, Iaşi, Oradea, Vişeul de Sus, Bistriţa –, a fost prezent cu poezii în paginile mai multor reviste literare. Astfel, în „Luceafărul” nr. 6/2015, (director criticul literar Dan Cristea) la rubrica de poezie publică poemele „Mai sus de turla bisericii” şi „Ceea ce El nu vrea să revadă”, semnând alături de poeţii Aida Hancer, Florin Costinescu, de Silvana Depounti (Grecia) şi Marin Dumitrescu (Spania). * În nr. 3/2015 al revistei de cultură „Alternanţe”, care apare în Germania, redactată de Andrei Zanca, Eugen D. Popin, Vasile Gogea şi Miron Kiropol, cu o concepţie grafică de Şerban Popin şi Zoltan Munteanu-Racz, având-o corector pe Mihaela Kloos-Ilea, Olimpiu Nuşfelean semnează poemele „Nori în plasele vântului” şi „Dulce”, alături de scriitori precum Vasile Andru, Liviu Antonesei, Ioana Ieronim, Simona-Grazia Dima, Dumitru Ichim, Ioan-Pavel Azap, Iulian Boldea şi alţii. * În nr. 7-8/iulie-august 2015 al revistei ieşene „Scriptor” (director Lucian Vasiliu), revistă care semnalează şi nr. 1/2015 al „Mişcării literare”, la rubrica „Un poet, un poem”, Olimpiu Nuşfelean publică poemul „Vai, dragii poeţi”, dedicat lui Ion Mureşan, pe care îl cităm în întregime: „Vai, dragii poeţi, / cum trec ei cu paşi mari / prin literatura română! // Inventează metafore / ca şi cum cuvintele ar fi / ghiocei abia înmuguriţi în fila proaspăt ieşită din moara de hârtie. // Se risipesc prin cărţi / precum beţivii prin cârciumi / întremându-se cu ideea / că numai aşa îşi găsesc drumul spre casă. // Nu-i certaţi / că adorm la umbra unui cuvânt – / cum petale de cais sunt cuvintele, / cum dalele de piatră pe un mormânt abia închis. // Le cresc aripi din umeri / când trebuie să se mişte / şi intră şi ies atât de uşor / prin ferestrele larg deschise ale istoriilor literare. // N-au casă – decât în murmurul buzelor care-i silabisesc... // Viaţa lor, jinduită pe ascuns, / se purifică în iluzie. // Nu-i lăudaţi cum ştiţi voi mai bine; / vorbele lumeşti îi îmbată ca o votcă rece, / băută dimineaţa pe stomacul gol, / la ora când suferinzii îşi iau licorile; / uluiţi de vorbele voastre, pleacă, năuci, / în lumi unde nu-i mai ajungeţi. / Şi ei nu vor asta. // Când aşează ezitant creionul / în pulberea foii de hârtie/ îi auzi şoptind: / „Lasă, Doamne, paharul acesta la mine!”