Omul sărac - doilea drac!

Zilele trecute  mi- a căzut în mână o cărticică  veche. Vecheee, zdrențuită, fără  pagini, nici de început, nici de sfârșit.

Ca tot ceea ce- i vechi, rupt, mucegăit  chiar, cu miros stătut, acoperit de praf și …mâncată de carii, pe margine, era sigur, sortită  aruncării. M-am aplecat, am ridicat- o  din lada de lemne din fața sobei și am început  să o citesc.

-Da- i vece, doamnă…! De pe timpuri. Deodată cu mama bătrână! Înțălegi să cetești din ie? Îi tare ruptă!

Am găsât-o într- un sac, pin pod. Îți trebe dumitale?

Ridic privirea  și- i răspund femeii care nu înțelegea  ce am găsit eu într - un rest de carte, vai de ea!

-Da, îmi trebuie, lele Ileană!

-Ie- o, doamnă, doară, eu am cu ce ațăța focu!

Vin spre casă cu privirea ațintită pe foaie, citind, ca atunci când eram copil. Înțelegeam  greu  cuvintele uneori, căci marginile erau atât de rupte iar colțurile lipsă.

Oricum, nu- mi aminteam să o fi auzit undeva și după ce am ajuns la sfârșitul ei, am stat puțin pe gânduri, apreciind valabilitatea mesajului transmis, atât de înțeles și azi, în vremuri aflate la mare distanță …

O redau aici: 

"Era  odinioară  un om sărac, care cu mare greutate își ținea femeia și  cei doi copii ai săi. Mergea în  fiecare zi-  cu măgărușul ce-l avea-  la tăiat de crengi în pădure, pe care le vindea apoi  în oraș. Într- o zi de iarnă, se făcu atât de  frig, încăt bietul om nu a putut să mai taie lemne și a trebuit să-și  bage  mâinile înghețate în sân. Se așeza apoi la rădăcina unui copac și începu a plânge.

-Ah ! ce grea e viața mea, zise el. Dacă lui Dumnezeu i s-ar face milă de mine, mi- ar trimite moartea.

Cum se jelea el așa, dintr-o dată aude o voce, care îl cheamă pe nume. Privi el în toate părțile, dar nu văzu pe nimeni.

-Cine mă strigă? zice el tremurând.

-Eu sunt, Sâdor, care am văzut prin lemn și mi s- a făcut milă de tine. Pentru zilele ce mai ai, eu te voi  face bogat  dacă  nu te arăți  nemulțumitor  și aducându-ți aminte totdeauna că ai fost sărac, vei avea milă de cei nenorociți.

Întoarcete- te acasă! Sub mărul din capătul grădinii vei afla, săpând în pământ, o comoară mare. Folosește - o bine  și nu uita să vii în fiecare an la această zi  aici, să- mi dai seama!

Țăranul, cu inima plină de bucurie, se întoarce acasă, mânându- și  măgărușul  fără   nicio povară. Când femeia sa l-a văzut venind astfel, vă puteți  închipui că nu i-a făcut primire bună..

-Trântor nenorocit ! îi  zise femeia. Cu ce vom trăi noi : copiii  și eu?

-Liniștește- te femeie! Puțină răbdare și noi nu vom mai avea niciun năcaz…

El îi povesti tot ce s- a petrecut. Fiecare luă  apoi câte un hărleț și săpară sub mărul din grădină. Îndată  au  aflat  comoara  cea mare și au dus- o în casă.

Ei nu și au schimbat felul lor de trăi decât încetul cu încetul, ca să nu fie lumii bătător la ochi.Țăranul își continuă zilnic mersul după lemne în pădure : apoi nu mai mergea decăt o dată  la săptămână, apoi o dată sau de două ori la luna și, în sfârșit, încetă de a merge. Își vându măgărușul, își cumpără casă  la oraș, pământ în împrejurimi  și în curând fu înconjurat de prietenii și rudele, pe care nu le- a cunoscut niciodată. El nu cugetă  la altceva decât să trăiască  după bunul său plac, iar de săraci nici că- i pasă!

 În fiecare an, la aceeași  zi, nu uita să meargă în pădure să dea seama lui Sâdor  de succesele sale.

-Măaria ta, Sâdoruc! îi zise. Eu sunt –mulțămită  ție- bogat și fericit.

-Bine, răspunse vocea . Cugetă numai la sfatul ce ți l- am dat!

Odată, țăranul veni în pădure și chemă pe binefăcătorul său:

Domnule Sâdoruc! am venit  să- ți cer un lucru. Aș vrea să ajung primarul orașului.

-Mergi! Vei fi, în timp de o lună : însă nu uita ce ți- am spus!..

Când se împlini luna, fu numit primar, dar se puse în serviciul celor bogați  și puternici, asuprind  pe cei mici și slabi. De multe ori se întâmpla așa, că acela care se ridica de jos este mult  mai trufaș și mai aspru.

După un timp oarecare , sosind ziua vizitei sale la pădure, se duse acolo cu alai  și oprind oamenii la margine, el intră în pădure și merse la locul  obișnuit:

-Sâdoruc, îi zise, ești aici? Vreau să- ți  vorbesc.

-Cine- i? zise vocea . Nu ești mulțumit?

-Eu nu mă plâng de mine. E vorba de copiii  mei. Copilul meu a învățat la Universitate , are acum 25 de ani  și aș dori să  ajungă episcopul orașului în locul celui care a murit. Fata mea e de măritat  și aș dori  să o ia în căsătorie feciorul boierului, care are cea mai mare moșie din țară.

-Ei bine, am să- ți îndeplinesc cele doua cereri, însă cugetă la mine!

El a plecat fără să mai cugete la altceva decât la norocul ce era să- l mai ajungă . În curând pe fiul său  l- au ales episcop, iar fiul boierului a cerut mâna fetei sale. Au făcut mare serbare cu prilejul acesta și trufia bădăranului îmbogățit crescu.

Într -o zi zise femeii sale:

Mâine e ziua când, urmând obiceiul, am datoria să merg în pădure, pentru a -l întâlni pe Sador! Aceasta este cu adevărat o povară năroadă. Eu nu am trebuință  de acest Sâdor!  Mă obosesc degeaba până acolo.

-Mai mergi și de data aceasta,  îi zise femeia  și- i spune  că e pentru ultima oară. Destule vizite i ai făcut.

În ziua următoare  se sculă, își  luă hainele cele mai scumpe și însoțit de oamenii săi, se îndreptă spre pădure. Intră singur în pădure  și strigă: "Ei ! Sâdor! Te aștept! Vino repede, căci sunt silit a mă întoarce acasă!’’

Vocea îi răspunde de  deasupra unui copac:

 -Ce vrei, mă? Calul tau era gata să mă strivească, așa de tare te îmbulzești, fără  griji!

-Eu am venit să mă desfac de tine. Nu pot veni atât de des și atăt de departe de la casa  mea. Nu mai am nimic să- ți cer. Adio!

-Ah! Bădăranule, bădăranule! Tu nu te plângeai de osteneală  când veneai aici în fiecare zi, cu măgărușul tău, să cauți lemne, ca să- ți câștigi  pâinea cea de toate zilele. Rău mi- am întrebuințat binefacerile!...Mă chemai la început ,,Măria ta, Sâdoruc’’, apoi mi- ai zis: ,,Domnule Sâdoruc’’ mai apoi scurt de tot: Sâdoruc  și acuma ,,Sâdor’’. Tu crezi că e rușine pentru tine ca să- mi dai  numele meu adevărat?

Ai fost nemulțumitor față de mine și aspru cu ceilalți. Nu ți- ai reamintit că ai fost sărac: tu ai disprețuit și schinjuit pe aceia cărora erai dator  a le îndulci soarta. Pleacă! Nu mai am nimic de zis. Însă să  știi, că: pe cât te-ai urcat de sus, pe atât vei cădea  de jos.

Bădăranul nu s -a tulburat deloc la amenințările vocii. Întors acasă, spuse nevestei sale că în sfârșit a terminat  cu vizitele sale umilitoare… Dar în curând nenorocirile începură a se năpusti asupra lui. Mai întăi fiica sa muri. Și cum ea nu avea copii, toate bogățiile mari, pe care i  le- a dat zestre,  rămaseră bărbatului ei  și astfel fură pierdute pentru el. Apoi, fiul său, episcopul, se dovedi  că- i  prost  și cu rușine fu destituit. În fine, prințul căruia îi aparținea orașul, veni aici  să cerce a strânge cățiva bani, căci avea  un razboi ,care- i aducea mari cheltuieli. Lui i s- a  spus că  primarul are mai mult aur și argint decât toți bogătașii. L-a chemat înaintea lui și i-a spus despre ce-i vorba. Primarul zise ca n- are nimic, dar prințul făcu să i se vândă  casele și pământurile  și- l aruncă  în închisoare, acuzându- l de înșelăciune în administrarea veniturilor publice.

Când  ieși din temniță, nu mai avea nici ce să mănânce. În zadar se adresă  acelora care l-au înconjurat și lingușit în timpul când i-a mers bine.Toți îl respingeau, iar oamenii săraci văzură  în căderea lui o pedeapsă  a cerului.

El fu foarte fericit când și-a adunat câțiva bănișori, prin muncă  și cruțări și  și- a putut cumpăra din nou un măgăruș. În fiecare zi mergea în pădure și astfel își ducea cu greu  viața, pedepsit de nemulțumirea sa, de mândria sa și de împietrirea inimii sale!’’

Autorul ei se numește

…dica  

Atâta am putut înțelege din numele celui care a scris- o.

S-ar putea să fie al unui cunoscut sau nu, dar se cuvine să  îi mulțumim pentru  că ne ajută să ne amintim de multe…

Cât despre graba cu care renunțăm  repede, prea repede, la ceea ce credem ca e demodat, depășit, fără față comercială, vă las pe d- voastră  să continuați… fraza!

Sâdoruc  există  și în zilele noastre, dar poate să se transforme repede în Sâdor, dacă  cel sărac  ajunge  ușor  în vârful scării. Uneori, desigur !Nu se poate generaliza! Scara are trepte și pentru urcuș  și pentru coborâș!  Din vărful ei  se poate pica ușor,  iar căzătura sa fie cu atăt mai dureroasă!

Îti mulțumim noi, Sâdoruc! În numele omului sărac!