Ovidiu Creţu: Avem atuuri pentru a câştiga funcţia de primar şi majoritate în Consiliul Local Bistriţa

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, susţine că porneşte în această cursă electorală pentru al treilea mandat foarte optimist, asta pentru că PSD are câteva atuuri foarte importante pentru a câştiga nu doar primăria ci şi o majoritate în Consiliul Local.

         „Aceste atuuri sunt în primul rând o stare de linişte, de prietenie în cadrul Organizaţiei Judeţene şi Municipale a PSD. Nu au existat niciun fel de animozităţi într-o perioadă foarte lungă de timp, s-a muncit cu calm, cu răbdare, cu prietenie şi acest lucru ne dă un atuu important pentru că oamenii doresc liniştea, doresc să voteze pe cei care sunt ei înşişi echilibraţi şi nu aşteaptă să se echilibreze după alegeri”, a declarat Ovidiu Creţu, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Potrivit acestuia, un alt avantaj al social-democraţilor îl reprezintă realizările pe care poate fi pus proiectul viitor. „Mă refer la proiectele realizate de Primărie, dar şi de Consiliul Judeţean, pentru că este pentru prima dată când Consiliul Judeţean se implică în oraş în mod efectiv cu investiţii în sănătate, cultură. Această bază nu este cea pentru care vom cere voturile, dar este chezăşia că ceea ce propunem, vom şi realiza”, a menţionat Creţu. 

         Un alt argument foarte important invocat de candidatul PSD îl reprezintă programul de dezvoltare al municipiului Bistriţa, bazat pe proiecte, unele dintre ele începute, altele în proiectare, care vor fi implementate în următorii patru ani.

         "Următorul argument este că avem o listă de consilieri echilibrată, cu oameni capabili, cu oameni care vor fi în stare să gestioneze probleme importante ale oraşului. Credem că cu aceste atuuri putem să câştigăm o majoritate în Consiliul Local şi funcţia de primar al municipiului Bistriţa”,a concluzionat Creţu.         

 

 

Comentarii

26/04/16 09:01
Vizitator

Uitam prea repede. In 2012, inainte de alegerile parlamentare, Creţu şi-a prezentat demisia din funcţiile politice deţinute în PSD, spunand că nu va susţine candidatura Doinei Pana pe Colegiul 1 Camera Deputaţilor Bistriţa-Năsăud, care a fost impusa de organizaţia judeţeană, asta cu toate că PSD Bistriţa l-a desemnat drept candidat pe directorul CNLR, Constantin Rus.
Tot atunci Ovidiu Creţu a adresat alegatorilor indemnul: „nu o votaţi pe Doina Pană”, adaugand: „nu aveţi încredere în PSD fiindcă, în acest partid, nu se aplică principii democratice”. Gura pacatosului adevar graieste. La Bistrita PSD a ramas un partid nedemocratic si nereformat care nu are cadre avand in vedere ca merge in alegerile locale cu aceleasi personaje in frunte cu pensionarul Cretu, care acum da semne de amnezie afirmand: „În primul rând o stare de liniște, de prietenie în cadrul PSD, n-au existat animozități, s-a muncit cu calm, cu răbdare”. A uitat ca in 2012 au existat mai mult decat animozitati.

27/04/16 14:38
vizitator

Dupa ce a trimis la usa bistritenilor zeci de mii de plicuri cu brosura cuprinzand „reușitele" primarului în funcție, Cretu se lauda si cu un premiu de "cel mai bun primar al anului". Numai ca toate astea se intorc precum un bumerang impotriva sa. De exemplu in "brosura realizarilor" se lauda ca facut asfaltarea pe 30 de străzi si modernizarea pe alte 17, când in realitate majoritatea sunt sparte (vezi Vasile Lupu, asfaltată acum un an, prost, spartă integral acum). O alta minciuna este la vedere in poza cu strada Compozitorilor pe care in brosura o numește Iuliu Hossu. Oamenii stiu realitatea si nu mai pot fi pacaliti cu realizari care "va sa zica nu exista cum ar spune Caragiale. Premiul anului este o alta prosteala care nu mai intereseaza pe nimeni:
Vezi: http://www.ziardebistrita.ro/teapa-anului/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5