Pagini de ziar, pagini de carte

Ajuns la volumul al 18-lea din colecţia „În vârful peniţei”, autorul Ioan Mititean continuă neobosit, ca şi cum peste dânsul timpul n-ar trece deloc, cu peniţa într-o mână şi cu gândul în cealaltă, periplul transilvănean, revenind mereu, ca într-un perpetuum mobile, la rădăcini.
Este un scriitor care nu foloseşte doar evocarea unor fapte şi oameni, ci a unor urme lăsate de aceştia în existenţa lor, în spaţiul transilvănean.
Dacă ar fi să-l încadrăm în ceea ce se numeşte ,,proză memorialistică”, în tradiţia lui Nicu Gane, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Ioan Mititean preia de la aceştia numai afecţiunea pentru oameni şi locuri pe care, însă, autorul o poartă înainte şi înapoi prin timpuri şi vremuri care s-au prins în ancore, în solul binecuvântat al regiunii natale. Pare un fel de Creangă al Transilvaniei, prin evocare, însă, nu are un simţ al umorului exacerbat şi nici nu scrie în metafore, ca şi scriitorul moldovean, de altfel. La el, există portrete care traversează timpul şi spaţiul, la Creangă, nu.
Oamenii trec şi se trec, dar pe Ioan Mititean nu-l interesează nici timpul, nici trecerea, ci oprirea acestuia într-un eveniment sau altul, într-un loc sau altul, care devin, un fel de ,,eternă reîntoarcere”, cum spunea Mircea Eliade.
Începând cu titlul, autorul lansează cititorului o provocare pentru ca şi acesta să devină membru în ,,Oraşul Academicienilor”, ghidat de scriitor, care transmite dincolo de ideile aşternute pe hârtie, sentimente unice, care nu scapă neobservate, deoarece evocarea înseamnă, aşa cum spunea Kirkegaard, mersul spre înainte.
Dincolo de evenimentele propriu-zise, dincolo de întâlnirile cu oameni excepţionali, sunt locurile atât de tulburător prezentate, încărcate de amintiri care străbat anii intrând în istoria nescrisă a unei lumi fascinante.
Cartea se constituie, într-un anume sens, într-o antologie, deoarece este vorba despre lumea năsăudenilor, oameni iubitori de ţară şi de tradiţie, înrădăcinaţi din generaţie în generaţie într-un pământ care tresaltă de patriotism, care a trecut prin multe şi a văzut şi mai multe, care a ştiut să păstreze flacăra culturii române reunite în jurul ASTREI, dând mereu o şansă celor care aveau ceva de spus, care aveau nevoie de un sprijin pentru a prinde curaj, trimiţând solii în lume şi apoi rechemându-i, ca să împărtăşească experienţele dobândite între timp. Toate se referă la locuri, la oameni care au fost şi care au lăsat ceva în urma lor, dar şi la oameni trecuţi prea devreme în lumea îngerilor.
Articolele sunt scrise între anii 2011 şi 2015, de la întâlnirea generaţiilor de copii care au crescut de la vârste fragede până la adolescenţă la Casa de copii din Năsăud cu dascălii lor, Paraschiva şi Gavril Avram, până la întoarcerea de la Cluj, de la nunta nepotului dumnealor, Cătălin Rauss.
Fiecare pagină este emoţionantă, deoarece, dincolo de ceea ce a scris, se simte sufletul celui care scrie, al celui care are rădăcini adânci înfipte în istoria pământului strămoşesc, acolo unde este ceea ce el însuşi numeşte ,,genomul spiritual”.
Năsăudul şi Dejul sunt două dintre cetăţile culturale aflate sub semnul ASTREI, (de care vorbeşte în mai multe articole), care duc mai departe făclia ştiinţei şi a culturii leagănului românesc. Există atâţia oameni pe care nicio istorie nu–i consemnează, nicio literatură a vreunei ţări, care, din dragoste pentru poporul român şi pentru graiul sfânt românesc (într-un ţinut greu încercat de istorie) şi-au lăsat amprenta pe sufletele urmaşilor lor, pentru a duce mai departe tradiţia şi rădăcinile existenţei pe acest pământ.
După cum el singur mărturiseşte, cel mai emoţionant este articolul în care face elogiul părinţilor săi: ,,Cine sunt şi de unde vin? Din dragostea de pământ, din virtuţile dobândite din neam în neam, coborâtori pe aceste meleaguri acum mai bine de un secol, respectiv în anii 1893 şi 1897.”(p.23)
,,Lumea satului” este una mirifică, plină de viaţă, plină de tradiţii, populată de filosofi în straie ţărăneşti, dar şi cu o structură sufletească unică, în care istoria răzbate prin porii celor bătrâni. Autorul face trimiterea la personajele lui Rebreanu de la începutul secolului trecut, pe care acesta le-a omagiat în discursul de la Academia Română, ,,Lauda ţăranului român”.
,,Veşnica revenire” la casa părintească, ca la o matcă, ca la un cuib pe care nu-l uiţi niciodată, oriunde ai fi, la care te întorci să-ţi încarci bateriile, să cauţi amintiri, să aprinzi lumânări pentru cei plecaţi, dar şi locul unei copilării, care semăna cu un rai pământesc, locul unde copilul era fericit dacă toate oile aveau mieluşei, dacă vitele aveau nutreţ sau dădeau lapte.
Există oameni care au promovat nu numai valori năsăudene, ci ale culturii româneşti în general.
Sciitorul Ioan Mititean re-creează ,,din” şi ,,În vârful peniţei”, prin „Pagini de ziar, pagini de carte”, manifestări culturale, prezentări, întâlniri, toate acestea rememorând o lume pe care autorul o cunoaşte, o iubeşte şi simte nevoia să le vorbească şi altora despre ea, să se ,,cuminece”, să se împărtăşească din această curăţenie şi cuminţenie a pământului năsăudean.