Părintele Alin Cîndea: Spre lumină

Sfinții părinți, în comentariile lor, subliniază că „orbirea spirituală” poate fi mai grea decât cea fizică deoarece este incapacitatea de a vedea adevărul și lumina lui Dumnezeu din cauza păcatelor și a slăbiciunilor noastre. Păcatul slăbește credința și îndepărtează de Dumnezeu, făcându-ne să ne simțim pierduți și disperați. De multe ori, răul din lume și tristețile vieții întunecă capacitatea omului de a crede și de a spera. Dumnezeu poate părea îndepărtat nu pentru că El este departe, ci pentru că păcatele închid ochii spirituali și omul nu-L mai percepe. 

În contextul acestei evanghelii, cei doi orbi sunt un simbol al tuturor celor care, deși sunt în întuneric, au încă speranța și curajul de a striga după ajutorul lui Dumnezeu. În mod paradoxal, deși sunt orbi, acești oameni îl urmează pe Isus „până acasă”. Cum au reușit acest lucru? Răspunsul se găsește în perseverența și credința lor. „Să le imităm exemplul și, chiar dacă suntem în întuneric, să căutăm, să perseverăm, să alergăm după El; să nu ne obosim în rugăciune, ci să-L implorăm mereu” – cuvintele Sfântului Bernard de Clairvaux ne îndeamnă să nu renunțăm, indiferent de dificultăți.

Isus, Fiul lui David, ne întreabă și pe noi: „Credeţi că pot să fac aceasta?” Această întrebare nu este una retorică, ci esențială pentru mântuirea noastră. Credința nu este doar o acceptare intelectuală, ci o încredere profundă și o deschidere a inimii în fața lui Dumnezeu. Este necesar să avem credință și să dorim să-i aparținem lui Cristos. 

Papa Francisc, în numeroasele sale omilii, subliniază importanța unui „da” sincer și necondiționat în fața voinței lui Dumnezeu, similar cu răspunsul Fecioarei Maria: „Fie mie după cuvântul Tău”. Dumnezeu respectă și libertatea noastră, fapt care este atât o binecuvântare cât și o responsabilitate imensă. Iar „o inimă căită şi umilă, Dumnezeu n-o va dispreţui!” (Psalmul 50, 19).  Cuvinte care ne amintesc că Dumnezeu caută sinceritatea și umilința în răspunsul nostru de credință.