Părintele Radu Liviu Roșu: Îmbunătăţirea relaţiilor

Am menţionat în capitolul anterior că opusul dependenţei sau codependenţei nu e independenţa. E interdependenţa. Poate că această idee va deveni mai clară, dacă o ilustrăm printr-un model: roata relaţiilor.   

Cel mai important element al roţii este situaţia care face posibilă fericirea unei căsnicii normale, interdependente. Doi oameni stau unul lângă altul, aproape, dar având suficient spaţiu între ei spre a putea face loc lui Dumnezeu. De asemenea, creşterea şi schimbarea benefică au şi ele loc de desfăşurare. La rândul ei, scala pe care se poate măsura raportul dintre dependenţă şi independenţă este în echilibru.  

Pe măsură ce ne rotim în direcţia acelor de ceasornic, mişcarea ne duce spre nivelurile de independenţă. Cu cât mergem mai departe, cu atât mai adânc pătrundem în sfera atitudinilor de independenţă. Mişcarea inversă acelor de ceasornic semnalează o exagerată dependenţă în cadrul relaţiilor. Nici una din aceste direcţii nu are o influenţă pozitivă asupra căsniciei.

În cazul anumitor grupuri, deplasării spre stânga i se conferă valoarea de model pozitiv al căsniciei creştine.

Ultima modă în materie de dinamică a afacerilor îl plasează pe directorul executiv în postura de om al cărui principal scop este de a servi atât interesele companiei, cât şi pe ale angajaţilor. Vom vedea şi care sunt rezultatele acestei deplasări spre stânga.

Prima staţie pe ruta inversă acelor de ceasornic poate fi numită simplu „dependenţă“ sau „o relaţie de dependenţă“, întrucât este vorba despre faptul că o anumită persoană începe să se sprijine exclusiv pe alta. Dependenţa poate fi cauzată de accidente – unul dintre parteneri se îmbolnăveşte grav, sau suferă un accident care-l transformă într-o persoană cu handicap. Câteodată se ajunge la dependenţă numai şi numai din lene sau din obişnuinţă; „lasă că face George“.

Se poate totodată ca anumite autorităţi să influenţeze cuplul, afirmând că soţia trebuie să fie supusă, depinzând de toanele sau de voinţa soţului ei. Mult mai rar se întâmplă ca soţul să renunţe la independenţă în favoarea soţiei.

Dacă adăugăm imaginii precedente dependenţa de substanţe chimice, cuplul evoluează aproape inevitabil în direcţia inversă acelor de ceasornic, pe măsură ce partenerul dependent se sprijină tot mai mult pe celălalt.

Indiferent de impulsul declanşator, indiferent de cât ar fi el de neintenţionat sau întâmplător, ambii parteneri sunt supuşi marelui risc de a aluneca spre un nivel inferior, acela al codependenţei. În legăturile sănătoase, cuplul îşi va găsi drumul înapoi spre punctul de sus.

Ce se întâmplă în cazul în care dependenţa se accentuează şi cuplul lunecă în sensul opus acelor de ceasornic, tot mai jos? Partenerul dependent se sprijină tot mai mult pe celălalt. Partenerul „puternic“ începe şi el să se sprijine pe celălalt la modul inconştient. Fiecare are nevoie de celălalt ca suport. Au ajuns în postura de a forma o structură se sprijin de tip „A”, pe care noi am numit-o codependenţă. Ambii sunt periculos de lipsiţi de echilibru.  

În strădania sa de a scăpa de dependenţa impusă de mişcarea în sensul invers acelor de ceasornic, mişcarea de emancipare a femeii s-a năpustit în direcţia opusă.

Deplasarea în sensul acelor de ceasornic implică însă tot atât de multe riscuri ca şi cea în sens contrar.  „Cumva ne-am îndepărtat...”  „Eu sunt eu, el este el şi deodată nu mai există nici un noi.” „Nu ne mai cunoaştem unul pe celălalt. Trăim în lumi separate, care par a nu se suprapune niciodată.”

Pe măsură ce cuplul se deplasează tot mai departe în direcţia respectivă, sentimentul de înstrăinare se adânceşte. La o distanţă suficient de mare, înstrăinarea se transformă în antagonism şi alienare. Căsnicia nu se îmbogăţeşte, nu creşte defel din această diversitate care separă. De obicei, majoritatea diferenţelor există de la bun început.

Independenţa a fost atât de supraevaluată, încât diferenţele devin scuze, pretexte, chiar arme cu care cei doi se atacă unul pe altul.

Pacienţii care examinează roata vor conchide. „Da, înţeleg. Ăştia suntem noi. Da.“ Dar ei sunt adesea şocaţi să vadă ce se petrece în partea inferioară a roţii, la extrema opusă echilibrului normal. Atât codependenţă cât şi independenţa greşită pot sfârşi într-o codependenţă malignă. Într-o codependenţă cu evoluţie galopantă.

Bietul nostru cuplu, înstrăinat şi nesigur, se găseşte acum la o răscruce de drumuri. Şi, cu toate acestea, cei doi sunt inexorabil legaţi. Liniile vieţilor lor se răsucesc, se întreţes, poate chiar se acoperă unele pe altele, dar nu se ating cu adevărat niciodată. Există antagonisme copleşitoare. Este un sentiment puternic de captivitate. Dar, mai ales, în acest moment iese la suprafaţă multă, multă mânie. Întotdeauna.

Cum stau lucrurile în cazul în care are loc deplasarea simultană în ambele direcţii?

Roata ilustrează în special cum funcţionează simultan codependenţă şi independenţa. Un exemplu excelent este cel reprezentat de dependenţa de muncă.

Nu întotdeauna cuplurile alunecă evident spre partea inferioară a roţii. Partenerii se pot deplasa în sensul acelor de ceasornic pentru a sfârşi în cele din urmă prin a se desprinde de roata comună, pierzându-se în propriul lor univers.

Legătura se rupe. Sau pot găsi un fel de echilibru chiar şi aşa, suspendaţi fiind, trăind fiecare viaţa lui într-o disperare tăcută, încercând să supravieţuiască într-un fel până la moarte. Ce dramă!

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți.

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!