Părintele Radu Roșu: Stabilirea limitelor

Dragi cititori! Iată-ne ajunși  la partea a doua din ETAPA A TREIA: CONTROLUL DEPENDENŢEI. Vom continua cu câteva aspecte importante în procesul de tratare a codependenței, aspecte care ne îndeamnă să reflectăm și mai serios la cât de subtilă și distructivă este această boală.

În cazurile extreme în care soţul şi soţia sunt literalmente gata să se sfâşie unul pe altul, recomandăm separare temporară. În cazurile periculoase de abuz fizic, acesta este primul pas necesar în mod normal. Niciodată nu sugerăm că această despărţire este o fază pregătitoare a divorţului. Mai degrabă, este o modalitate de a despărţi acele cercuri suprapuse de linii punctate, plasându-le la o distanţă suficientă unul de celălalt pentru a le ajuta să devină cercuri complete sau aproape complete.

Pe lângă violenţa fizică, sindromul de codependenţă poate aduce şi multă ranchiună. Acuzaţiile, învinuirile reciproce pot fi atât de înverşunate, încât trebuie să facem cumva ca cei doi să se mai lase în pace unul pe altul. În acelaşi timp, îndemnăm ambii parteneri să se implice foarte activ şi pe cont propriu în cele zece etape ale identificării şi reparării stratului de bază al tortului nostru.

Pentru a atinge acest scop, s-ar putea să trasăm direcţii foarte stricte de urmat în timpul terapiei, adesea ca o condiţie a terapiei. Aici, din nou, deciziile şi acţiunile noastre trebuie modelate în funcţie de fiecare cuplu în parte. De aici încolo, căutăm unele din punctele de interferenţă în relaţiile codependente, care trebuie întrerupte.

În continuare vă propunem o serie de restricţii recomandate cuplurilor cu probleme, care nu vor să se despartă. Pe măsură ce vindecarea avansează, cuplul poate trece de la una la alta.

Părăsirea temporară a domiciliului conjugal.

Partenerii unui cuplu care urmează în prezent o terapie de tratare a codependenței s-au dovedit a fi extrem de posesivi şi, în acelaşi timp, înclinaţi spre violenţă verbală. Le-am recomandat să rămână în propria lor casă, dar să stea un timp separat, astfel încât să se lase în pace unul pe celălalt suficient de mult pentru a începe procesul de vindecare.

Însă, invariabil, unul din soţi se apuca să-l urmărească pe celălalt prin casă, cerându-i să discute şi să rezolve problemele dintre ei. Numai când unul s-a mutat temporar, am început să înregistrăm progrese. Acum sunt din nou capabili să trăiască împreună fără să-şi mai arunce tot timpul reproşuri, dar pentru a ajunge aici a trebuit o muncă imensă.

Întreruperea temporară a relaţiei sexuale.

Legătura sexuală reprezintă o forţă puternică. Ea sudează o căsnicie mai mult ca orice. Dar, atunci când soţii o folosesc ca mijloc de a obţine concesii sau de a controla situaţia, această forţă poate deveni distructivă. Câteodată, singura cale pentru a deschide o fereastră spre vindecare este să recomandăm abstinenţa temporară. Implicarea sexuală poate distrage complet atenţia de la adevăratele probleme.

Limitarea timpului petrecut împreună.

„Ne înţelegem bine cam o oră, dar apoi începem să ne luăm unul de altul.“ „Pot sta cu rudele mele prin alianţă vreo trei zile şi mă înţeleg bine cu ele. Dar în a patra zi, totul se duce de râpă.“ „Nu mi-am dat seama cât de morocănos este până când n-a trebuit să mergem împreună cu maşina timp de trei zile. N-am mai petrecut niciodată atâta timp numai unul cu celălalt.“

Adesea, sfătuim cuplurile în conflict să-şi găsească preocupări exterioare ca mijloc de întrerupere temporară a contactului cu celălalt. Acest lucru este util mai ales în cazul legăturilor de codependenţă în care soţii sunt strâns dependenţi unul de celălalt.

Partenerii care se află în situaţia de a se sufoca reciproc sunt îndemnaţi să-şi revadă agenda şi să-şi programeze fiecare zi (inclusiv timpul petrecut împreună) în aşa fel, încât să poată controla relaţia dintre ei.

De asemenea, li se poate cere să-şi reprogrameze zilele de lucru pentru a evita contactul atunci când sunt amândoi extenuaţi.

Stabilirea unor limite în ceea ce priveşte violenţa fizică sau verbală.

„Dacă se întâmplă lucrul acesta, indiferent de situaţie, partea victimă pleacă imediat.“ Am recomandat acest lucru atunci când un soţ sau alt membru al familiei este în pericol sau ameninţat. De asemenea, sugerăm aceeaşi atitudine când partenerul victimă este înclinat să răspundă cu aceeaşi monedă. Amintiţi-vă că spirala dependenţei trebuie ruptă pentru ca procesul de vindecare să poată începe.

Întreruperea posibilităţii de a obliga pe cineva să fie victimă.

Când un soţ îl învinuieşte, acuză sau/şi îl pedepseşte pe celălalt, cel din urmă este victima. Nu ne interesează acum cine are sau nu dreptate. E vorba de spargerea tiparelor de comportament codependente. Unul din pacienţii noştri, de un rigorism moral excesiv, îi explica tot timpul soţiei cum greşelile ei le strică mariajul. Era foarte greu pentru el să se abţină, tăcând din gură.

Întreruperea imediată a oricărei legături sau interes extraconjugal.

Punct. Sfârşit. Fără „dacă“, „şi“ sau „dar“.

Întreruperea dependenţei.

Este un pas iniţial fundamental în procesul de vindecare individuală. Dar, fiindcă partenerii implicaţi într-o legătură liber consimţită sunt atât de strâns uniţi, acţiunile unuia influenţează profund legătura şi, de aceea, luăm în considerare şi acest aspect.

Dacă tu sau tovarăşul tău de viaţă începeţi tratamentul, putem avea câteva şedinţe cu amândoi. Dar, dacă ies la suprafaţă probleme majore de codependenţă, întrerupem şedinţele comune pentru a lucra cu fiecare separat. Mai târziu (câteodată mai devreme, alteori după şase luni) ne vom întâlni din nou împreună cu cuplul, de data aceasta având noi perspective, care promit o recoltă bogată.

Identificarea şi învingerea acelor fantasme zgomotoase ale trecutului pavează calea spre însănătoşire. Este necesar ca partenerii să înveţe cum să se asculte unul pe celălalt. Acest lucru necesită mult exerciţiu, iar antrenamentul cere apropiere, ocazii multiple de a comunica.

Evitarea sindromului „Hotărârea de Anul Nou“

31 decembrie, orele 11:55 p.m. Sunt ferm hotărâtă să limitez consumul de calorii la 1800 sau mai puţin şi să renunţ la prăjiturile cu zahăr. De asemenea, voi face exerciţii zilnice şi mă voi duce la sală cel puţin de două ori pe săptămână.

2 ianuarie, orele 9:04 a.m. Mi-am făcut abonament pe viaţă la clubul de gimnastică.

11 ianuarie, orele 1:45 p.m. Am mâncat patru prăjituri cu zahăr la serviciu.

aprilie. Mănânc la fel de mult ca înainte sau chiar mai mult; mănânc prăjituri cu zahăr în fiecare zi şi n-am mai fost la club de săptămâni.

Acesta este sindromul „hotăririi de Anul Nou“. O groază de bune intenţii, dar ştim cu toţii ce drum pavează ele. Stabilirea unor limite, oprirea dependenţelor, stoparea obsesiilor sună minunat, când le vezi aşternute pe hârtie. În realitate, este dincolo de puterile tale să-ţi menţii hotărârile. În acest moment, ajutorul lui Dumnezeu este esenţial.

Dependenţele şi limitările pur şi simplu nu cedează nici în faţa voinţei, nici în faţa unei încăpăţînări la fel de mari. Trebuie dar ca şi Dumnezeu să binevoiască.

În cazul consumatorului de alcool, al celui care-şi bate nevasta sau munceşte excesiv, faptul că dependenţa se cere stopată este un lucru mai mult decât evident. Când toate vorbele pe care le schimbă partenerii sfârşesc în ţipete şi mânie, nevoia de a stabili limite este la fel de evidentă.

Dar ce se întâmplă în cazuri ca cel al lui Sean McCurdy, un vânzător care nu-şi putea păstra slujba pentru prea multă vreme? „Dependenţa“ lui; ca să-i zicem aşa, nu era atât de uşor de identificat.

Povestirea lui şi inventarul relaţiilor au revelat faptul că, inconştient, el vedea un substitut de tată în fiecare şef. Cu toate acestea, recunoaşterea problemei nu înseamnă nici pe departe rezolvarea ei. Pentru Sean, ca şi pentru noi toţi, abstinenţa ţine zi de zi, minut de minut. Foarte generalul „Nu voi mai face acest lucru“ trebuie pus în practică în limitele mult mai restrânse ale clipei.

Sean a făcut trei lucruri în particular. Mai întâi, s-a rugat zilnic ca Dumnezeu să-l lumineze şi să-i dea putere să-şi urmeze calea. Rugăciunea n-a fost un lucru uşor pentru el. Nu fusese niciodată ceea ce se numeşte „un tip religios.“ În primele săptămâni a trebuit să-şi pună un bileţel pe ceasul deşteptător pentru a-şi aminti ce trebuie să facă.

În al doilea rând, de fiecare dată când venea în contact, oricât de întâmplător, cu şeful, trebuia să-şi amintească faptul că „omul ăsta nu-i perfect şi n-am nici un drept să aştept să fie. Trebuie să am înţelegere pentru greşelile omeneşti.“ Şi aşa, nu mai dorea să-l schimbe pe şef, ci pe el însuşi.

În sfârşit, Sean îşi trecea în permanenţă în revistă relaţiile cu şeful şi colegii de muncă, gata să identifice din timp orice problemă care s-ar fi putut ivi. Întrucât în acest fel problemele lui au încetat temporar, s-a putut trece la o nouă etapă a vindecării.

La ce lucruri trebuie să renunţi? Întoarce-te la etapele unu şi doi „Introspecţie şi Descoperire” şi la „Inventarul Relaţiilor” şi gândeşte-te la ce rezultat ai ajuns în urma lor. Ce comportament obsesiv poţi spune că te caracterizează? Şi, în ceea ce priveşte modalitatea de acţiune impusă de etapa a treia, „Controlul Dependenţei”, ce ai de gând să faci acum?

Fundaţia fiind turnată, eşti gata să treci în etapa a patra, „Despărţirea de casă”. Poate se părea că ai făcut acest lucru cu ani în urmă. În realitate, e o etapă complicată, care trebuie parcursă cu atenţie până la capăt. 

VA URMA...

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!