Părintele Radu Liviu Roșu: Iluzia forţei sau forţa realităţii

Dragi cititori, continuăm în acest articol să scoatem la iveală aspecte pe care le întâlnim în viața noastră cotidiană legate de relațiile personale și aspecte legate de ce însemnă o relație codependentă care afectează adeseori pe cei implicați fără ca măcar aceștia să-și dea sema de ce relația lor pur și simplu nu merge sau merge din rău în mai rău. Dezvăluim, de asemenea, cum poate funcționa o relație între două persoane dacă fiecare se înțelege unul pe celălalt și nu lasă anumite idei sau preconcepții să le dirijeze viața.

Adesea, codependentul ajunge să creadă că forţa ei/lui are sursele în cealaltă persoană sau în relaţia însăşi. Într-un caz de codependenţă, unul sau ambii parteneri pot fi convinşi că vitalitatea şi forţa lor, în aceeaşi măsură ca şi identitatea lor, îşi au sursa în celălalt. În adâncul inimii lor o voce înăbuşită şopteşte: Dacă te îndepărtezi de mine sau dacă reducem intensitatea relaţiei noastre, voi pierde din putere. Pentru mine legătura e vitală. Fără ea, aş putea chiar să dispar şi să încetez să exist.

Realitatea este dramatic de diferită. În timpul în care cele două persoane implicate într-o relaţie codependentă se asigură pe ele însele că „această legătură e viaţa mea; trebuie să rămân în ea!“, relaţia le seacă de energie, subminându-le forţa.

Ambele se hrănesc din rezervoare goale. Fie că înăbuşă multă mânie, fie că risipesc o groază de energie exprimându-şi furia, ea se află mereu acolo. La rândul ei, însăşi negarea necesită un consum mare de energie. Şi asta, ca să nu mai pomenim de stresul emoţional şi anxietatea cauzate de implicaţiile unei relaţii disfuncţionale – jenă, groază, neglijare, ceartă, poate probleme financiare sau cu copiii – probleme care altfel nici nu ar exista.

Adevărata putere constă în respectarea libertății celuilalt. Spre exemplu, cineva proiectează şi a construiește singur o cabană. Nu este pur şi simplu o colibă de bârne. Sufrageria se întinde pe două etaje, iar dormitoarele de sus sunt legate între ele printr-un balcon interior cu balustradă. Construiește o scară foarte frumoasă şi o balustradă şerpuitoare, dintr-un trunchi de plop canadian îndoit şi contorsionat.

Există însă şi câteva mici inconveniente. De pildă, când stă în fotoliu lângă şemineul imens de piatră, vede cum se zgâlţâie balustrada când copiii fug în sus şi-n jos pe scări; se cam curbează la mijloc. Un vecin avenit în vizită i-a zis, am o idee. Taie nişte butuci şi fă stâlpi. Propteşte-ţi târnaţu' până nu fuge pisica sus şi dărâmă toată şandramaua.“

„Ar trebui să construiesc un cadru în formă de A, nu crezi?“ „Nu. Doi stâlpi e tot ce-ţi trebuie. Nu-i pune să se ţină unu' de altu', nici sus, nici jos – nici în A, nici în V. Împreună, da' separat, îi mult mai bine... Aşa pot ţine tot pământu'.“

Puternici, drepţi. Împreună, dar separat. Entităţi distincte îndeplinind acelaşi rol. Aici zace adevărata putere.

Astronomul George Gamow a dobândit renume internaţional în perioada de început a fizicii nucleare, când oamenii abia descopereau forţa şi întinderea universului. După ce a definit cele patru dimensiuni ale spaţiului-timp, şi-a reprezentat propria viaţă ca o linie evoluând în spaţiul-timp continuu, poziţia sa fiind descrisă de puncte succesive, care întruchipau evenimentele întâmplătoare şi neîntâmplătoare. Asemenea linii, a sugerat el, se intersectează cu altele pentru a genera noi puncte şi a redirecţiona toate liniile.

Nici o relaţie nu merge de-a lungul unei linii drepte ca o şină de cale ferată. La urma urmei, suntem oameni cu toţii. Legăturile codependente cunosc însă fluctuaţii atât de pronunţate, încât liniile se distanţează serios în perioadele de neînţelegere. După împăcare, liniile practic se intersectează.

Identităţile se confundă şi se suprapun. Apoi, izbucneşte duşmănia, poate chiar violenţa. Perioadele fericite, perioadele în care cei doi sunt împreună, devin vremuri de restrişte.

Când vorbin de statornicia unei relații observăm faptul că două linii se conturează de-a lungul vieţii, atingându-se între ele şi intersectându-se cu alte linii în jurul lor. În timp, cele două linii înregistrează ritmurile ondulatorii fireşti ale unei legături solide. Din când în când, partenerii – unul sau amîndoi – pot explora alte aspecte ale vieţii: cariera, creşterea copiilor, şcoală, afaceri, obiective personale şi hobby-uri, activităţi legate de biserică etc.

Ele par a mări spaţiul dintre linii. Apoi, există minunate momente de intimitate, cum este naşterea unui copil, care aduc liniile întro caldă apropiere. Identităţile rămân separate, dar, mai presus de orice, relaţia se menţine.   

Pe de altă parte când apare Gelozia, relațiile capătă o altă conotație și iau o altă direcție de pe linia statorniciei. În general, relaţiile de codependenţă demonstrează un grad destul de mare de gelozie. Născută din nesiguranţă, ea depăşeşte obişnuita îngrijorare în legătură cu necunoscutele vieţii, pentru a se transforma din când în când într-o adevărată paranoia.

În opoziţie, adevăratul ataşament lasă loc încrederii liniştitoare. Din nefericire, se prea poate să existe motive de îndoială în orice relaţie, chiar şi într-una sănătoasă. Ceea ce distinge codependenţa este o vigilenţă exagerată, partenerii fiind mereu în alertă să surprindă orice indiciu de disfuncţie.

Un partener încrezător, deşi nu orb sau stupid, are bănuieli mai puţine şi e mai dispus să-l creadă pe celălalt. El poate accepta mai uşor ideea că tovarăşul lui de viaţă vine în contact cu o mulţime de oameni, dintre care unii sunt chiar atrăgători. De fapt, cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie o relaţie de încredere este „confort”.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți.

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Radu Liviu Roșu!