Părintele Radu Roșu: Codependenţa în relaţiile interpersonale (2)

Este extrem de dificil să tratăm cupluri în care există atracţia copleşitoare, magnetică, generată de codependenţă. Sentimentele lor sunt incredibil de puternice. Siguri că este vorba de iubire, partenerii nu pot vedea ceva rău în această adevărată idolatrizare a celuilalt. Nu-i oare dragostea pe care o cântă Whitney Houston sau Neil Diamond?

Gândiţi-vă la nenumăratele filme, spectacole de televiziune şi cântece care idealizează acest gen de relaţii amoroase:

• Fiinţa celui care iubeşte se regăseşte toată în fiinţa iubită.

• Dacă inima ta nu mai tresaltă ca la primii fiori ai iubirii, înseamnă că dragostea a murit (Neil Diamond şi Barbra Streisand, „Nu-mi mai aduci flori”).

• Adevărata dragoste coboară asupra ta ca un trăsnet (stereotipul „străinului pe care-l recunoşti într-o încăpere plină“). Dacă nu te ameţeşte, atunci nu-i vorba de dragoste.

• Atracţia fizică este importantă („Trebuie că ai fost o fată frumoasă!“).

• Adevărata iubire e copleşitoare, cu neputinţă de controlat („Nu pot să nu te mai iubesc“). Comparaţi afirmaţiile de mai sus cu ceea ce au descoperit specialiştii în legătură cu relaţiile codependente:

• Persoana codependentă are o imagine de sine neclară sau greşită, aşa că tinde să se piardă în celălalt.

• Cu alte cuvinte, codependentului îi lipseşte sentimentul identităţii şi al limitelor personale („Eu sunt eu.“). În schimb, se gândeşte: nu sunt sigur cine sunt eu. Codependenţii ajung să se implice în mod exagerat şi foarte confuz în relaţiile cu persoanele apropiate lor şi-şi pierd identitatea, lăsându-se absorbiţi de fiinţa iubită.

• Deoarece rezervoarele de iubire ale persoanelor codependente funcţionează în gol, ele nu pot recunoaşte sau înţelege acea funcţie omenească fundamentală, dragostea adevărată. Persoanele codependente vor face greşeala de a confunda dragostea cu foamea reciprocă de iubire, adică atracţia fizică, sau cu simpla afecţiune.

• Persoanele codependente au o tendinţă atât de puternică spre dependenţă şi comportamente obsesive, încât aduc cu ele aceste înclinaţii în relaţiile lor personale. Foarte uşor ajung să fie obsedate, fără putinţă de scăpare, de alte persoane.

În ochii persoanelor implicate în acest gen de relaţii amoroase, ele apar ca dragoste adevărată, pentru că aşa sunt descrise de mass-media şi de toată lumea. Persoanele respective nu reuşesc să priceapă două lucruri: mass-media nu arată dragostea adevărată, mai puternică dar mai puţin romantică, deoarece ea nu este nici pe departe la fel de interesantă sau spectaculoasă. Spre deosebire de relaţiile codependente, dragostea adevărată nu dă bine pe ecran şi nu poate duce la intrigi complicate. Stereotipul este mult mai simplu şi mai uşor de reprezentat decât iubirea profundă şi adevărată, mai ales în cultura noastă orientată spre satisfacţia imediată.

Chiar în cazul căsniciilor solide şi reuşite, motivele care i-au adus pe soţi împreună sunt puse în discuţie la un anumit moment.  În cele din urmă, poate ieşi la iveală şi o undă de dezamăgire: „Nu-i tocmai ce am crezut eu.“

Când oamenii trăiesc împreună, şi mai ales când e vorba de doi codependenţi, relaţia se stabileşte de la început la două niveluri distincte. Am pomenit deja faptul că persoanele codependente ascund potenţialul lor redus de iubire faţă de posibila pereche. Dar lucrurile nu se opresc aici.

Imaginaţi-vă că proaspeţii miri patinează pe pojghiţa subţire de gheaţă a unui iaz. Gheaţa de la suprafaţă reprezintă motivele vizibile şi mărturisite ale căsătoriei lor. Acel „De aceea!“, „Te iubesc la nebunie şi amândurora ne place să patinăm. Vom petrece o eternitate de extaz patinând împreună.“

Sub pojghiţa de gheaţă se întrezăreşte lacul, şuvoiul de ape care întruchipează speranţele nerostite, contractul nescris. În cele din urmă, pojghiţa va crăpa, pentru că nu este suficient de solidă pentru a susţine căsnicia – care este cea mai uşoară şi, totodată, cea mai grea datorie umană. Patinatorii se vor prăbuşi în apele adânci din străfunduri.

Dacă nu sunt pregătiţi să rezolve aceste probleme, căsnicia lor fie că se destramă, fie că se încarcă de regrete şi dezamăgiri amare. Aceste căsnicii sfârşesc la numai şase luni după nuntă, în amărăciune şi deziluzie. „O iubesc din toată inima, dar acum nu mai ştiu cine este.“ „Nu e bărbatul cu care m-am căsătorit. E un străin. S-a schimbat.“

Dacă afecţiunea investită într-o relaţie rămâne la nivelul pojghiţei de gheaţă, mai mult ca sigur că ea va dispărea o dată cu destrămarea viselor, când eroul cuceritor se întoarce acasă şi vorbeşte de probleme financiare. Dacă sentimentele sunt mai profunde, cu rădăcini în zona în care se fabrică visele ascunse, căsătoria va rezista.

Cuplurile unite, devotate, care sunt sincere în ceea ce priveşte speranţele lor ascunse, sunt capabile să ajungă la un compromis, renunţând la unele aşteptări în schimbul unor motive întemeiate de a rămâne împreună.

Fiecare cuplu trebuie să reexamineze periodic, conştient sau chiar împotriva voinţei lui, speranţele şi aşteptările legate de căsnicie, pentru că alături de motivaţiile de suprafaţă, în orice relaţie există şi motivaţii ascunse. O persoană echilibrată, care a primit suficientă dragoste în copilărie, este în general capabilă să reconsidere aceste motive ascunse.

Persoanele codependente, deja secate de iubirea narcisistă şi, în consecinţă, de putere, dispun de mijloacele necesare pentru a dezvălui înşelătoria şi a reconstrui relaţia pe fundaţii mai solide numai în măsura în care reuşesc să facă faţă codependenţei lor. Schimbarea trebuie să aibă loc în adâncul fiinţei şi, dacă e vorba de un codependent, cel mai înverşunat duşman al lui este el însuşi.

Deşi persoanele codependente pretind că doresc să fie vindecate şi alinate, în adâncul sufletului lor se zbat pentru a se menţine în nefericire. Fiinţa lor cea mai profundă opune o puternică rezistenţă la schimbare. Ceva rău s-a întâmplat în copilăria lor şi, până nu rezolvă acea situaţie, ele nu pot merge mai departe. În adâncul sufletului, ele doresc să repete trecutul iar şi iar, până când vor reuşi în cele din urmă să-l îndrepte.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!