Parlamentul European şi Alegerile Europarlamentare 2014 (III)
Parlamentul European, singura instituţie a Uniunii Europene ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct, reprezintă un pilon al sistemului decizional al Uniunii.
Ca instituţie aleasă în mod direct şi ca reprezentant al cetăţenilor, Parlamentul European exercită un control democratic asupra celorlalte instituţii europene pentru a se asigura că acestea gestionează în mod corespunzător fondurile europene şi că legislaţia Uniunii este implementată corect.
De asemenea, în virtutea acestei funcţii, Parlamentul European aprobă sau respinge persoanele nominalizate pentru funcţiile de membri ai Comisiei Europene - comisari - la începutul mandatului unei Comisii.
Parlamentul European este în măsură să depună o moţiune de cenzură împotriva Comisiei şi, în ultimă instanţă, să o destituie. Până în prezent, nu a fost adoptată niciuna dintre cele opt moţiuni de cenzură prezentate în plen. În 1999, Comisia Santer a renunţat la mandatul său, pentru a nu fi obligată de către Parlament să-şi depună demisia.
Începând din 2014 – anul primelor alegeri desfăşurate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, care a conferit o serie de noi competenţe Parlamentului European – deputaţii europeni votaţi în mai îl vor alege pe Preşedintele Comisiei Europene, în baza propunerilor şefilor de stat ai ţărilor membre ale Uniunii, ţinând seama de rezultatele alegerilor europene.
În plus, Paramentul examinează periodic rapoartele trimise de către Comisia Europeană, inclusiv raportul anual privind activităţile Uniunii Europene şi execuţia bugetului. O dată pe an, preşedintele Comisiei Europene pronunţă discursul privind starea Uniunii, adresându-se Parlamentului reunit în plen. Parlamentul invită în mod regulat Comisia şi Consiliul Uniunii Europene să iniţieze noi politici şi trimite întrebări celor două instituţii, care sunt obligate să răspundă.
Controlul democratic se exercită şi prin examinarea cererilor şi petiţiilor trimise de cetăţeni cu privire la activitatea Uniunii şi funcţionarea instituţiilor. Orice cetăţean european, companie sau organizaţie din UE poate trimite Parlamentului European o petiţie privind legislaţia UE. Petiţia poate consta într-o cerere individuală, o plângere, o sesizare referitoare la aplicarea dreptului comunitar sau un apel adresat Parlamentului European pentru a lua poziţie într-o anumită chestiune. Astfel de petiţii îi oferă Parlamentului European posibilitatea de a atrage atenţia asupra oricărei încălcări a drepturilor unui cetăţean european de către un stat membru, de către autorităţile locale sau orice altă instituţie.
Parlamentul European poate înfiinţa comisii de ancheta care să investigheze sesizările privind încălcarea sau aplicarea defectuoasă a dreptului comunitar de către statele membre.
Elena-Maria Bărbos
Manager executiv
Centrul Europe Direct Bistriţa
Citiţi şi:
- Parlamentul European şi Alegerile Europarlamentare 2014 (I)
- Atribuţiile europarlamentarului şi ale Parlamentului European
- Parlamentul European- pilon important al respectării legislației Uniunii Europene
- Parlamentul European şi Alegerile Europarlamentare 2014 (II)
- Discursul privind Starea Uniunii Europene în dezbatere, la Colibița
Adaugă comentariu nou