Partidul Forţa Civică sau diversiunea politică

Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), un tânăr „de perspectivă”, născut şi crescut în stânga boemă a Iaşului optzecist, după care, ca reorientare politică, îşi schimbă precum cameleonul, culoarea roşie, îmbrăcând haina politică de culoare galbenă a noului PNL nouăzecist, o copie palidă şi inconsecventă a adevăratului partid istoric. Se gudură mai apoi ca un căţeluş ascultător pe lângă tizul său – Traian Băsescu, omul care i-a schimbat destinul şi conştiinţa făcându-l şeful spionilor din ţară şi de aiurea (SIE), precum şi cel de la SRI, care îl servesc pe marele Zeus aflat deasupra a tot ce mişcă în această ţară datorită acestor două slugi fără „coloană verticală”. La acest serviciu a aflat domnul MRU despre şi cu ce se mănâncă diversiunea politică. Astăzi, după câteva zile în care a fost prim-ministru, rămas şomer cu perspectivă, a pus de un nou partid cu forţă civică, o diversiune politică generată de nebunia generală cronică, nimicitoare, care demonstrează marea decădere a omului politic de la noi.
De fapt, ce înseamnă această diversiune politică a acestui individ debusolat decât lansarea unei formule elective şi hibride care să cuprindă parcele din toate categoriile aflate în lupta politică, fără a avea intenţia sau posibilitatea rezolvării conflictului, o dualitate „amic-duşman” care exprimă ireductibilul din esenţa politicii, adică te-nfrăţeşte şi cu dracul până treci puntea. Toată cacealmaua aceasta nu este altceva decât mânăria preşedintelui Traian Băsescu, artizanul acestui „gulaş politic” cum s-ar zice, „pohta ce a pohtit-o” de când a întrezărit decăderea dezastruoasă a PDL pe scena politică a ţării pe care a jucat ţonţoroiul peste 8 ani în care a sărăcit ţara furând tot ce se poate fura.
Poporul priveşte buimac ceea ce se întâmplă în viaţa politică, amărându-i şi mai mult viaţa acum, în prag de iarnă, după o vară secetoasă care, alături de politicieni, l-a făcut mai sărac. Acesta, lipsindu-i mintea şi voinţa pentru a schimba ceva, acceptă tot ceea ce nu înţelege, transformând inconştient necesităţile în virtuţi, una dintre ele fiind aceea că fiind cumpătat, poate fi chiar fericit. Acest mod de a privi lucrurile îl face părtaş la acea dualitate „amic-duşman” a diversiunii politice puse la cale de nişte indivizi disperaţi care mai mult încurcă lucrurile decât ajută, în sensul de a găsi căile drepte pentru ca ţara să iasă din impasul politic şi economic în care se află în prezent.